EDUCATIE 21 mai 2020

Campanie pentru patru elevi sârguincioși care nu au acces la educația online

de Daniela Luca | 1673 vizualizări

Aceștia au nevoie de telefoane pentru a putea participa la cursuri 

O campanie de ajutorare pentru patru elevi din Vâlcele, care nu au acces la educația online, a fost inițiată săptămâna aceasta de Vasile Antonie Tămaş. Preotul din Vâlcele vrea să strângă suma de 4.000 de lei pentru a le achiziționa telefoane performante, astfel încât elevii să poată participa la cursurile și activitățile desfășurate în mediul online. 

Printr-un apel postat pe pagina de Facebook, Vasile Antonie Tămaș îi îndeamnă pe toți cei care vor să ajute, să doneze orice sumă de bani, pe măsura posibilităților.  

Unul dintre cei patru elevi, o tânără de 18 ani, este în casa a XI-a la Liceul Tehnologic „Constantin Brâncuși”, profil cofetar-patiser.  Fratele ei, de 13 ani, este în clasa a VI-a la Liceul de Arte „Plugor Sándor”, la desen-grafică, iar celelalte două eleve sunt în clasa a VII-a la Școala Gimnazială „Ady Endre”, se arată în postare. 

Preotul precizează de asemenea că toți cei patru elevi sunt foarte silitori și apreciați.  

„De foarte multe ori, chiar dacă au un telefon copiii, nu sunt atât de performante încât să capteze foarte bine 4G-ul și de aceea copiilor care merită trebuie să le luăm telefoane noi. Elevii sunt silitori. Noi preferăm să promovăm și valorile. (...) Cred că avem o problemă națională în a dărui. În momentul în care oferi, bucuria este întreit mai mare decât atunci când primești. De aceea eu sunt surprins în cel mai neplăcut mod de foarte mulți conjudețeni de-ai noștri aflați în foarte multe funcții care având posibilități nu au făcut nimic efectiv în această perioadă. Cred că în această perioadă de stare de urgență de două luni s-a văzut sufletul fiecăruia”, ne-a spus Vasile Antonie Tămaș. 

La începutul acestei săptămâni, un alt elev de la Liceul Tehnologic „Constantin Brâncuși”, care nu avea posibilitatea să participe la cursurile online, a primit în dar un telefon, în urma apelului făcut de directoarea instituției pe rețeaua de socializare. Mesajul a fost preluat apoi și de preotul din Vâlcele, iar mobilizarea de care au dat dovadă toți cei care au ajutat a fost impresionantă, spune acesta. 

Vasile Antonie Tămaş, ajutat de zeci de oameni din comunitate, dar și cu sprijinul mai multor persoane din țară și din străinătate, a oferit în cele două luni de stare de urgență pachete cu alimente celor aflați în izolare și bătrânilor care nu pot să iasă din casă. Aceste acțiuni vor continua. 

„Mobilizarea a fost exemplară pentru că în campania din cele două luni am oferit de aproximativ 30.000 de euro mâncare, zeci de tone de alimente, produse sanitare, medicamente, bani de operații, meniuri ale zilei, haine, telefoane, tablete, laptopuri și multe altele. Noi am vrut să fim voluntari adevărați. Voluntari care să nu perceapă niciun fel de taxă dacă oferă ceva. Suntem câteva zeci ce persoane care au adunat resurse, alimente, bani și iată că sute de bătrâni și suferinzi, dar și copii, au avut de câștigat. Acum ne-am preocupat și de nevoile celor din jurul nostru”, a mai spus preotul. 

Donațiile pentru cei patru elevi se pot face în contul RO32BTRL03301201395543XX, deschis la Banca Transilvania, pe numele TĂMAŞ VASILE ANTONIE sau pe Revolut la numărul de telefon 0768 901 642. 

Totodată, cea mai nouă statistică centralizată la nivel județean de Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Covasna arată că numărul elevilor care nu dețin dispozitive care să le permită participarea la școala online se ridică la 2.986. Este vorba despre 12% din totalul elevilor covăsneni.

Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Covasna a lansat la începutul acestei luni un apel adresat persoanelor fizice și juridice din județ care au posibilitatea, să sprijine elevii din comunitățile lor, care nu dispun de mijloace electronice pentru a lua parte la cursurile online. 

Potrivit inspectorului școlar general Kiss Imre, cei care vor și pot să doneze telefoane, tablete sau laptopuri, trebuie să se adreseze, în primă fază, școlilor din localitatea din care fac  parte, pentru a găsi direct, împreună cu directorii, profesorii și învățătorii beneficiarii acestui sprijin. Astfel, donatorii se pot asigura că bunurile vor ajunge exact acolo unde este nevoie, a punctat inspectorul școlar.  

Cei care vor să obțină mai multe informații în această campanie, pot suna la secretariatul IȘJ 0267-314782 sau pot scrie pe adresa de e-mail office@isj.educv.ro.

Guvernul României a adoptat în ședința de guvern din 7 mai, la propunerea Ministerului Educației și Cercetării, o hotărâre privind suplimentarea bugetului ministerului cu suma de 150 de milioane de lei pentru anul 2020, pentru achiziția de dispozitive electronice conectate la internet, necesare dotării unităților de învățământ preuniversitar de stat.

Distribuie articolul:  
|

EDUCATIE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.