EDUCATIE 25 iulie 2012

Aproape 1.000 de elevi vor da Bac-ul la toamnă

de Székely Emőke | 492 vizualizări

Pentru examenele care încep pe 20 august vor exista patru centre de examinare, câte două la Sfântu Gheorghe și Târgu Secuiesc.

Absolvenţii care nu au reușit să promoveze examenul de bacalaureat în sesiunea de vară mai au o șansă la toamnă. După prima perioadă de înscrieri pentru Bac-ul din toamnă, 972 de elevi s-au arătat dispuși să mai încerce o dată să dea examenul maturității. Potrivit spuselor reprezentanților Inspectoratului Școlar, acest număr înseamnă 80% dintre elevii care nu au promovat examenul în sesiunea iunie/iulie. În jur de 200 de elevi, care nu s-au înscris pentru sesiunea de bacalaureat din septembrie, vor putea să se înscrie la începutul lunii august, dacă se răzgândesc până atunci și decid să încerce să promoveze.

Pentru examenele din toamnă IȘJ Covasna va înființa patru centre de examinare, câte două la Sfântu Gheorghe și Târgu Secuiesc. Bacalaureatul va începe pe 20 august, iar rezultatele finale vor fi afișate pe 5 septembrie.

Cei șapte elevi care au fost dați afară de la examen în sesiunea din vară pentru că au încercat să copieze nu au dreptul să încerce să dea examenul decât în sesiunea din septembrie anul viitor. Promovabilitatea la examenul de bacalaureat din vară a fost în județul Covasna de 33,48%.

Distribuie articolul:  
|

EDUCATIE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.