EDUCATIE 5 mai 2011

After School Social la Catedrala Ortodoxă din Sfântu Gheorghe

de Monica Vrânceanu | 768 vizualizări
La Sfântu-Gheorghe a fost lansat primul Program After School Social, acesta fiind iniţiat de Asociaţia Sophia Nyka şi urmând să sprijine copiii cu rezultate foarte bune la învăţătură, care provin însă din familii cu posibilităţi reduse. Coordonatorul proiectului, Monica Blaj, a declarat că Programul, demarat la începutul acestei săptămâni, se va întinde până la finele acestui an şcolar, în luna iunie, intenţionându-se

La Sfântu-Gheorghe a fost lansat primul Program After School Social, acesta fiind iniţiat de Asociaţia Sophia Nyka şi urmând să sprijine copiii cu rezultate foarte bune la învăţătură, care provin însă din familii cu posibilităţi reduse.

Coordonatorul proiectului, Monica Blaj, a declarat că Programul, demarat la începutul acestei săptămâni, se va întinde până la finele acestui an şcolar, în luna iunie, intenţionându-se reluarea acestuia odată cu începutul noului an şcolar.

Monica Blaj a explicat că în această primă fază a proiectului au fost selectaţi 10 copii, cu vârste cuprinse între 7 şi 13 ani şi provenind de la diverse şcoli din Sfântu-Gheorghe. Programul se întinde pe cele cinci zile de şcoală ale săptămânii, de luni până vineri, în care cei mici, odată ce termină orele de la clase, vin la pregătirea After School.

De această pregătire se ocupă cinci profesori de la Colegiul Naţional Mihai Viteazul, Liceul de Artă Plugor Sandor, Şcoala Generală Varadi Jozsef şi Şcoala Generală din Vâlcele. De suplinirea vreunuia dintre cadrele didactice implicate permanent în proiect este responsabil chiar coordonatorul proiectului, Monica Blaj.

“Cei cinci profesori sunt responsabili de câte o zi a săptămânii şi fac aceste pregătiri în mod voluntar, 2011 fiind şi Anul Voluntariatului. Imediat după orele de la şcoală, copiii vin într-o sală special amenajată la demisolul Catedralei Ortodoxe, iar aici îşi fac temele şi, atunci când rămâne timp, au activităţi libere alături de profesori. Programul este de trei ore zilnic, iar în acest timp cei mici beneficiază şi de o masă caldă la cantina Grupului Şcolar Constantin Brâncuşi, care ne este partener în proiect”, a explicat Monica Blaj.

Potrivit acesteia, se intenţionează ca proiectul să se extindă pe viitor, în cazul în care se vor găsi finanţări în acest sens. În prezent, proiectul beneficiază de sprijinul unor persoane fizice şi juridice, dar se caută în continuare sponsorizări, astfel încât copiilor să le poată fi achiziţionate cât mai multe lucruşoare necesare - în special rechizite.

Asociaţia Sophia Nyka este o asociaţie de dezvoltare comunitară non-profit, înfiinţată

în 2010 cu binecuvântarea IPS Ioan Selejan, Arhiepiscopul Ortodox al Covasnei şi Harghitei, iar sediul acesteia se află în incinta Catedralei Ortodoxe din Sfântu Gheorghe.

Distribuie articolul:  
|

EDUCATIE

De acelasi autor

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
burebista, 5 mai 2011
Initiativa laudabila dar oare un nume romanesc nu s-a gasit pentru aceasta asociatie ???
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.