EDUCATIE 12 iunie 2018

Absolvenții de gimnaziu au susținut prima probă din cadrul Evaluării Naționale

de Geanina Lupșa | 694 vizualizări

Peste 1.400 de elevi din județ au participat la proba scrisă la Limba și literatura română

Elevii claselor a VIII-a au susținut luni, 11 iunie, în intervalul orar 09:00-11:00, prima probă din cadrul Evaluării Naționale, proba scrisă la Limba și literatura română. La nivelul județului Covasna,  au participat 1.440 de elevi, iar 21 au fost absenți.

Proba la Limba și literatura română s-a derulat fără incidente, în toate centrele de examen din județul Covasna, potrivit unui comunicat de presă al IȘJ Covasna.

Primul subiect a constat în rezolvarea a șase cerințe pe baza unui text la prima vedere și redactarea unei compuneri de minimum 150 de cuvinte,  în care să se argumenteze apartenenţa la genul epic a textului dat. Textul a fost selectat din romanul „Inocenţii” al eseistei Ioana Pârvulescu.

Al doilea subiect a fost reprezentat, de asemenea, de un text la prima vedere, pe baza căruia elevii au fost solicitați să rezolve cele șase cerințe. Paragraful a fost selectat din revista National Geographic. Tot la subiectul al doilea, copiii au avut de alcătuit o naraţiune de 150-200 de cuvinte în care să relateze o întâmplare petrecută într-o cetate.

La nivel național, peste 150.000 de absolvenți ai învățământului gimnazial au susținut  luni proba scrisă la Limba și literatura română din cadrul Evaluării Naționale.

Potrivit calendarului publicat de  Ministerul Educației, elevii vor susține, miercuri, 13 iunie, proba la Matematică, iar joi, 14 iunie, va avea loc proba la Limba și literatura maternă.

Primele rezultate vor fi afișate pe data de 19 iunie și în aceeași zi, între orele 14:-00-19:00 se vor putea depune contestațiile. Rezultatele finale se vor afișa la data de 23 iunie.

În funcție de notele de la Evaluarea Naţională, va fi stabilită media de admitere la liceu. Astfel, media examenului va avea o pondere de 80%, iar media claselor V-VIII va conta în proporţie de 20% în vederea stabilirii notei finale de admitere la liceu.

Distribuie articolul:  
|

EDUCATIE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.