Reacția CCI Covasna în cazul „Je suis Ciucă”
Președintele Camerei de Comerț și Industrie (CCI) Covasna, Edler András-György, susține că discuția din spațiul public cu privire la presupusul plagiat al prim-ministrului Nicolae Ciucă nu aduce nici un beneficiu nimănui, ba chiar dăunează, prin posibilitatea declanșării unei crize politice. Astfel, CCI Covasna este de acord cu un comunicat de presă emis miercuri de CCI a României, intitulat: „Je suis Ciucă!”, prin care se susține faptul că premierul ar trebui judecat în funcție de îndatoririle ce îi revin conform actualei funcții, nu după „ce a făcut sau nu acum 19 ani”.
„Am citit și eu declarația Camerei de Comerț și Industrie a României și tind să fiu de acord cu dânșii. Acum nu neapărat la persoana domnului Ciucă în special, ci la faptul că în această perioadă, în care avem atâtea probleme, vedeți tot ce se întâmplă cu prețul energiei și așa mai departe, ar trebui să avem puțină liniște și să nu mai avem jocuri politice care să, știu și eu, să nu ne lase să facem ceea ce trebuie să facem”, a declarat, pentru Observatorul de Covasna – CovasnaMedia.ro, Edler András-György.
Pe de altă parte, CCI Vâlcea s-a delimitat de declarațiile venite de la nivel național, precizând că stabilitatea este importantă, dar nu poate fi condiționată de „închiderea ochilor față de eventuale hoții”.
„Argumentele din poziția jenantă a CCIR, cum că mediul de afaceri are nevoie de stabilitate ca să poată funcționa și să producă bunăstare, sunt corecte, însă stabilitatea nu poate fi condiționată de închiderea ochilor față de eventuale hoții, așa cum ni se cerea în anii 90, să lăsăm politicienii să fure, că țara are nevoie de liniște”, conform unui comunicat de presă publicat de G4Media.ro.
„Dacă ei văd altfel problema, foarte bine”
Întrebat cum vede reacția venită de la Vâlcea, președintele CCI Covasna, Edler András-György a spus că fiecare poate avea propriile opinii.
„Știți cum este, fiecare are un punct de vedere. Acum eu nu am ce să fac. Dacă ei văd altfel problema, foarte bine. E dreptul lor. Eu v-am spus, nu neapărat mă interesează că e vorba de domnul Ciucă, nu mă interesează. În aceste vremuri mai tulburi avem foarte multe probleme și ar trebui să ne concentrăm pe aceste probleme și după aceea să ne ocupăm de... Tema asta cu plagiatul e... nu știu, o falsă temă, care nu ajută cu nimic, nu duce nicăieri. Eventual la o criză politică, și atunci iar suntem în situația în care și mediul de afaceri, pentru că presupun că de aceea a ieșit și CCIR, are de suferit. Ați văzut că acum foarte multe firme, mici și mijlocii, au început să se trezească și să sesizeze că au probleme cu prețul energiei. Ați văzut că au venit brutarii și au zis că dacă statul nu le acordă o subvenție o să fie creșteri semnificative de prețuri și așa mai departe. Acum noi suntem într-o polemică din asta... A plagiat sau nu a plagiat? Și iarăși nu rezolvăm problemele importante ale țării”, a concluzionat Edler András-György.
Marțea aceasta, jurnalista Emilia Șercan a publicat un material în care susține, cu dovezi, că prim-ministrul României, Nicolae Ciucă a plagiat în teza de doctorat.
Ca răspuns la aceste acuzații, șeful Guvernului a susținut că lucrarea sa a fost elaborată „onest” și, pentru a clarifica situația, a solicitat ca teza să fie analizată de Comisia de Etică a UNAp, acolo unde a susținut teza de doctorat.
Sursa foto: mapn.ro și arhivă