Primăria Sf. Gheorghe a organizat în acest weekend prima ediție a Festivalului TABAKÓ, un eveniment prezentat de organizatori drept un prim pas de transformare a unui spațiu care producea țigări într-un spațiu care produce cultură. Inițiativa este lăudabilă și continuă linia municipalității, demnă de apreciat, de a face investiții masive în cultură. Mai mult chiar, destinat tinerilor din comunitatea covăsneană, TABAKÓ părea a fi o primă punte culturală care se ridică spre a-i apropia, în sfârșit, pe tinerii români de cei maghiari, despre care știm că numai în situații de excepție leagă prietenii. 

Lăudabil este și conceptul festivalului, care, pe lângă concerte și conferințe, le oferă tinerilor posibilitatea de a călători în timp și a se familiariza cu modul în care funcționa societatea românească în perioada comunistă. 

Ceea ce este însă lamentabil este faptul că, deși comunicarea s-a făcut și în limba română, deși la eveniment s-a asigurat traducere și în limba română, deși au fost invitate să participe trupe locale, deși au fost chemați să ajute și voluntari vorbitori exclusiv de limba română, prin programul propriu-zis, TABAKÓ a rămas un festival destinat doar tinerilor de etnie maghiară, care nu are nicio legătură cu multiculturalitatea pe care ne străduim de ani de zile să o aplicăm și să o respectăm ca o echipă de sisifi. Niciun speaker și nici măcar o trupă românească nu s-au regăsit pe afiș sau în programul acestui festival, ceea ce este un mare derapaj al organizatorilor, pe care orb să fii ca să nu îl vezi.

Avem deja în general un derapaj major, pe care mulți îl trecem cu vederea, anume acela că, în organizarea de evenimente culturale, nu ne gândim mai niciodată și la etnicii romi, pe care nu îi includem decât sporadic în planurile noastre când pornim pe drumul multiculturalității. Din acest punct de vedere, avem scuza că mulți dintre acești etnici de la noi se situează încă la baza Piramidei lui Maslow și că eforturile pentru ei, deocamdată, trebuie concentrate într-o direcție care pune cultura în așteptare. Însă derapajul începe să se insinueze tot mai subtil și când vine vorba de români și maghiari, cei care împreună – și nu separat! – formează comunitatea covăsneană în ansamblul ei. 

În susținerea acestor afirmații, mă voi raporta la argumentele prin care organizatorii TABAKÓ au justificat în cadrul conferinței de presă de la deschidere motivul pentru care s-a ajuns la o primă ediție în care nicio trupă românească și niciun speaker român nu au fost incluse în program. 

O primă explicație a fost aceea că organizarea festivalului a început prea târziu ca să mai rămână vreme de negocieri cu trupe românești. Argumentul mi se pare nu doar precar, ci și penibil. Nu știu exact care a fost marea grabă de a începe acest festival în 2022, dar, ca organizator al unui număr mare de evenimente culturale, sunt convinsă că, decât o primă ediție de compromis, care să strice din start imaginea organizatorilor și a evenimentului în sine, ar fi fost de preferat să se aștepte până în 2023 și să se acorde timpul necesar pentru a scoate „pe piață” ceva de calitate, din care compromisul să lipsească.

În același fir logic precar se înscrie și argumentul prin care organizatorii susțin că nu au dorit să rupă „flow-ul” festivalului prin introducerea unei singure trupe cu nume românesc în program. Cu alte cuvinte, decât să rupem flow-ul, mai bine nu mai punem noi nimic românesc și facem aici un eveniment al nostru pe care, dintr-un exces de amabilitate, toleranță și bunăvoință, îl traducem și pentru voi – ca să vedeți și voi, românii, ce idei bestiale avem și ce lucruri senzaționale facem noi în grădina noastră. Tinerii români cu spirit multicultural, deschiși la minte și dornici să înțeleagă – câți or fi aceștia –, n-au decât să se apropie dacă vor. Cine-i ține? 

Cum bine zicea o colegă de redacție, să participi ca tânăr român la TABAKÓ e ca și cum te duci la un festival în Ungaria, unde nu știi limba, dar te descurci. Mie mi s-a părut un fel de Tusványos, un eveniment care te lasă cu impresia că nu e pentru tine, dar ți se asigură traducere ca să știi și tu ce se petrece acolo și să nu mori prost sau plin de bănuieli și conspirații.

Un alt argument vehiculat de organizatori a fost acela că, din partea tinerilor români, nu au venit propuneri de trupe sau speakeri care să poată fi incluși în program. Nu neg că este adevărat acest lucru. Am trăit de multe ori experiența în care, chiar și la evenimente organizate cu invitați numai de la București, românii au participat în număr mai mic decât maghiarii. Asta nu înseamnă că organizatorii TABAKÓ se puteau culca pe-o ureche, după modelul „n-ați trimis propuneri, pa!”. Asta înseamnă mai degrabă că undeva, în comunitatea noastră, s-a produs o ruptură a cărei cauză ar trebui descoperită și remediată. La Sepsi Book, am auzit oameni exprimându-se cu referire la ziua de vineri, când au fost cele mai multe evenimente în limba română, că ziua respectivă a fost „ziua românilor”. Asta arată că, în conștiința colectivă a acestei comunități, nu există încă acel „noi și ei, împreună”, pentru care se presupune că luptăm toți, ci există încă păgubosul „noi versus ei”. Ca să fie mai clar, românii nu participă la evenimente din convingerea că, oricum, nu vor înțelege nimic și că, oricum, nu se fac evenimente și pentru ei, decât pe baza parității 75% - 25%. Puținele evenimente care s-au făcut în ultimii ani nu sunt de ajuns pentru a schimba această mentalitate. Eforturile trebuie susținute și făcute constant dacă vrem să ajungem la normalitate și dacă realmente ne dorim manifestarea în concret a multiculturalității. 

Pentru mine, ca organizator, să declar oficial că n-am făcut programul cum știu că ar fi fost firesc să-l fac pentru că n-am știut ce să includ în acel program și nimeni nu mi-a propus nimic, ar fi ca și cum mi-aș sublinia incompetența în culori fluorescente și aș afișa apoi în tot orașul bannere cu ea. La polul opus incompetenței ar fi doar lipsa de voință. N-am cum să cred că, în epoca internetului, nu aș fi putut să mă documentez și să aflu ce mai ascultă tinerii români din ziua de azi, dacă m-aș fi apucat de un festival cu asemenea tematică. Dacă totuși n-aș fi fost în stare să fac asta, cel mai probabil aș fi adus niște trupe despre care să aud că nu au avut un succes fulminant, dar măcar aș fi arătat în plan real bunăvoința de a nu face pe nimeni să se simtă ca un cetățean de rangul II în comunitatea mea. Sau a lui/ei. Sau a noastră. Sau a cui o mai fi comunitatea asta! 

Pentru cei cărora formularea „cetățeni de rangul II” li se pare o exagerare, precizez că, la conferința de presă, s-a făcut afirmația că la TABAKÓ au muncit și voluntari români, care ar fi meritat răsplătiți pentru efortul depus cu prezența unor trupe românești în festival. Este o afirmație care îți blochează neuronii pentru cel puțin 60 de secunde. Cum adică să incluzi într-un festival trupe ca să recompensezi pe cineva și să dai senzația că îi faci astfel un favor? Recompense îi oferi câinelui când vrei să-l dresezi frumos să stea în poziție de „Șezi!” sau, când ești pe moșia ta, faci un gest de caritate și, cu o aroganță mascată, îi arunci în compensare o bucată de pâine în plus săracului care a transpirat muncindu-ți ogorul. Pentru comunitatea pe care o reprezinți într-un oraș dintr-un stat european al secolului XXI, în care se investește masiv în cultură din convingerea că aceasta contribuie la evoluție, introduci în program ceea ce ai de introdus pentru că asta intră în obligația ta să faci, nu pentru că ești pe o poziție superioară de unde arunci un os pe care ai mai lăsat puțină carne de ros și căruia nu i-ai supt măduva (și nici pe-ăla, dacă stăm bine să ne gândim, ca să nu se strice flow-ul). 

Răspunzătoare de toate aceste aspecte, la o primă vedere, pare a fi Fruzsina Vargha, viceprimar. Știm însă toți că, fiind vorba despre un eveniment realizat din bugetul local (presa încă așteaptă să afle cât a costat acest festival), el nu se putea întâmpla fără aprobarea întregului Consiliu Local. Deci am avut de-a face cu o decizie unanimă a municipalității. Punct!

Și, când se va trage linie, se va ajunge la concluzia că decizia a fost extraordinară, excelentă, WOW! Festivalul a avut un succes fabulos, tinerii s-au înghesuit la concertele trupelor preferate, iar cifrele care ni se vor vântura pe sub nas ne vor arăta ce procent mare din comunitatea covăsneană se va fi bucurat de această primă ediție TABAKÓ. Cât despre vocile care s-au ridicat să spună „AȘA NU!”, pe cine mai interesează ele și cine mai are timp să le mai audă? Și de ce le-ar auzi? La urma urmelor, de niște ani încoace, se tot latră surd de pe laturi despre discriminare, așa că nu e totul decât un zgomot de fond neinteresant. În plus, să trăim în tabere opuse, să ne huiduim imnurile reciproc pe la meciuri, să ne batem în steaguri și însemne, să ne înjurăm unii pe alții și să ne ținem la distanță cât putem de mult este ceea ce știm să facem mai bine. Atât de bine că deja devine tradiție și parcă nici nu ne mai îndurăm să schimbăm ceva și să stricăm „tradiția” asta. 

Așadar, noi, cei care cârcotim obraznic și nerecunoscător de pe margini și refuzăm să acceptăm ca plauzibile argumentele care ni s-au băgat pe gât, mai avem un lucru de făcut: să așteptăm ediția următoare, când se va putea concretiza dorința declarată a organizatorilor de a găsi o soluție și pentru români, cei care nici măcar nu se încadrează în tiparul lui Lăpușneanu, „proști, dar mulți”. Pentru mine, soluția corectă ar fi ca ediția a doua să aibă în program numai nume românești, astfel încât tinerii de etnie maghiară, cu spirit multicultural, deschiși la minte și dornici să înțeleagă lucruri, să aibă prilejul de a se bucura cot la cot cu românii, așa cum ne-au asigurat organizatorii că o pot face lejer tinerii români la ediția din acest an, că doar muzica are un limbaj universal, nu? Apoi, de la ediția a treia, să ajungem în sfârșit la normalitate și respect reciproc. Până atunci, n-avem decât să aplaudăm elegant de pe margini o primă ediție de succes care, fără să-și propună în mod expres (cel puțin nu oficial), consolidează simțitor zidul invizibil care ne desparte, dar măcar nu distruge flow-ul.

Declarațiile de presă de la deschiderea evenimentului TABAKÓ le găsești aici. 

Sursa foto: Sepsi Tabakó Festival/Facebook