Am fost sâmbătă la meci, la Întorsura Buzăului. Nu în calitate de ziarist, cronicar, gazetar, ci pentru că, fiind în timpul liber, am găsit acest prilej oportun să marcăm o activitate în familie puțin altfel. Și nu mică ne-a fost mirarea când am văzut cât de multă lume gândește la fel ca noi. Peste 200, poate chiar 300 de persoane au profitat de ocazia de a ieși din casă și au îndurat cu plăcere soarele dup-amiezii ca să urmărească meciul dintre Viitorul Întorsura și SR (Steagu Roșu) Brașov, la stadionul de la Camping. Acest entuziasm m-a făcut să vreau totuși să marchez și în paginile ziarului nostru momentul, pentru că am simțit că la Întorsura Buzăului fotbalul începe să devină mai mult decât fotbal, mai mult decât un sport. Este un adevărat lipici al comunității, de care cred că nici nu știam că avem așa de multă nevoie. 

Viitorul Întorsura Buzăului nu este o continuare a celebrei echipe de tradiție AS Ciucaș, care a murit după ce nu a mai primit finanțare de la oraș, ci este un nou început pentru fotbalul întorsurean. Demersul a luat naștere din dorința unor oameni inimoși ai zonei de a învia sportul pe care îl iubesc și care le-a marcat tinereţea și copilăria. Recent s-a înființat o asociație care să îi stea în spate și urmează ca echipa să se înscrie în liga a V-a.  S-au demarat, prin muncă de voluntariat, mici reparații pe la baza sportivă – sau, să fim serioși, la umbra a ceea ce a fost cândva o bază sportivă și, deși timid, lucrurile încep să se miște. 

Chiar înainte de meciul de sâmbătă, mai mulți voluntari au adus o parte din tribunele stadionului vechi la un anume grad de utilizare, cu sprijinul primăriei, care a oferit bani pentru achiziționarea de scânduri care să fie montate pe scheletul de fier al vechii tribune. Cam 300 de locuri ar fi putut fi ocupate acolo. Și aproape că erau pline la câteva zeci de minute după ce a început meciul. 

Pe teren, dincolo de gardul de sârmă, a fost o confruntare amicală, contra unui adversar redutabil pentru acest nivel, Steagu Roșu Brașov, care s-a încheiat în favoarea oaspeților, scor 2 – 4. 

Dar nu am simțit amărăciunea înfrângerii suferite de echipa noastră (ce frumos sună: echipa noastră!), pentru că am regăsit acolo, la stadion, altceva. Am regăsit bucuria întorsurenilor de a fi împreună, de a sta de vorbă, de a glumi, de a-și aminti de trecutul trăit pe vremea când stadionul era un loc de glorie, când oamenii ieșeau din limitele propriilor gospodării și găseau ceea ce astăzi pare să lipsească: o comunitate, o familie, o legătură numită „acasă”. 

Mi-am întâlnit chiar prieteni din copilărie, pe care nu i-am văzut de zeci de ani. Am schimbat vorbe cu necunoscuți, am râs la glumele celor care comentau din tribune meciul și m-am bucurat și am suspinat la fiecare gol, fază de gol, ratare. A fost un carusel al emoțiilor sincere. 

Am scris și în reportajul de la Întorsura Fest, că parcă spiritul comunitar din orașul Întorsura Buzăului renaște. Iar sâmbătă s-a simțit același lucru, de această dată într-un context fără pretenții, fără prea mulți bani cheltuiți, fără o organizare ieșită din comun. 

Și, cum am spus și către primarul Raul Urdă, care, de asemenea, a fost prezent la meci, dacă prezența numeroasă la stadion a întorsurenilor nu arată necesitatea construirii unei baze sportive moderne acolo, atunci nu știu ce ar mai putea.  

Decizia de a mă muta la Sfântu Gheorghe din urmă cu câțiva ani a venit și din cauză că la Întorsura Buzăului, oricât de mult mi-aș fi dorit, nu îmi vedeam viitorul. E chiar neobișnuit și amuzant să mă gândesc că această echipă, numită chiar așa, Viitorul Întorsura Buzăului, are puterea să îmi dea o speranță. 

Nu pot să nu spun și faptul că îi sunt extrem de recunoscătoare echipei pentru că oferă multor persoane (printre care, trebuie să dezvălui, și tatălui meu) prilejul de a-și pune în folosul societății multiplele abilități personale, că le dă șansa să construiască pentru un scop comun și să fie parte dintr-un tot unitar. De aceea spun că ceea ce se pregătește la Întorsura Buzăului e mai mult decât fotbal, mai mult decât sport. Este o forță, încă mică, dar cu potențial, de a lega destine, vieți, de a da scop și a forma ceea ce ne lipsea așa de mult: comunitatea. De dezbinare, ură, comentarii răutăcioase pe Facebook și priviri întoarse pe stradă cred că ne-am săturat cu toții. E timpul pentru altceva. E timpul să privim spre Viitor. 

Și dacă vor fi și alți oameni ca mine, care vor găsi dragul de „acasă” și ca urmare a acestui tip de activități, încep să cred că da, Întorsura Buzăului mai are o șansă. Pentru că acum are Viitorul în față. 

Hai, Viitorul Întorsura Buzăului!