OPINII 16 iunie 2011

La agățat

de Elena Rotaru | 11 vizualizări
Elena Rotaru Întotdeauna am fost fascinată de prima mișcare într-un proces de curtare a unei persoane. Modul în care ți se transmit semnalele, calitatea lor, locația în care se întâmplă, originalitatea, stângăcia, nesimțirea unora, delicatețea altora, modul în care poate cineva să accepte un răspuns cu zâmbetul pe buze, nebunia acceptării, toate acestea nu au cum să nu îți mute starea pe care o aveai înainte.

Întotdeauna am fost fascinată de prima mișcare într-un proces de curtare a unei persoane. Modul în care ți se transmit semnalele, calitatea lor, locația în care se întâmplă, originalitatea, stângăcia, nesimțirea unora, delicatețea altora, modul în care poate cineva să accepte un răspuns cu zâmbetul pe buze, nebunia acceptării, toate acestea nu au cum să nu îți mute starea pe care o aveai înainte.

Modul în care adolescenții reușesc să atragă atenția fetelor de aceeași vârstă nu constituie o necunoscută pentru nimeni, fie că au în familia lor asemenea reprezentanți, fie că nu. Regulile acolo sunt simple, greșelile permise, rezultatele pe măsură de cele mai multe ori, iar timpul de trecere la o nouă ”pradă” firesc de scurt.

Când e vorba de persoane trecute bine de perioada adolescenței, mutările jocului se schimbă. Așteptările legate de tactica de atragere a atenției sunt mari, se cere o profilare psihologică a subiectului vizat, se încearcă anticiparea mișcărilor, pe scurt: e complicat.

De-a lungul timpului am avut parte de tactici tare interesante și originale de ”agățare”, dar am trecut și prin tipologii stângace, prost gândite sau mai rău, negândite.

Mă apropii de o trecere de pietoni și aud un claxon. Nu dau atenție dar pentru că mă pregătesc să trec strada opresc muzica ce mi se aude în căști. Aud din nou claxonul, dar de această dată este însoțit de un strigăt ce vine dintr-o mașină cu sigla în negru, alb și albastru care  oprește și îi încurcă pe cei din trafic.

În dreapta șoferului, un tânăr mi se adresează ”elegant”: ce faci puicuță? Îl privesc și ce îmi atrage atenția la el, în afară de limbajul elevat, este lanțul gros gălbui prins în jurul grumazului. În spatele mașinii cu geamuri fumurii se aud voci de femei.

După ce a repetat apelativul din familia galinaceelor mi-am verificat în grabă părțile ce-mi ieșeau din haine și am răsuflat ușurată, pene n-aveam, așa că mi-am spus că nu mie îmi vorbea. Mă înșelam.

- Puicuță, puicuță, n-ai nicio curiozitate legată de mine, nu vrei un număr de telefon, nu vrei o plimbare, nu ai să mă întrebi nimic?

Mă bulversează de-a dreptul originalitatea abordării, dar păstrez tăcerea în timp ce el schimbă placa.

- Chiar nu ai nimic, nimic să mă întrebi frumoaso?

Se face verde la mine și înainte de a păși pe zebră nu-l las să aștepte și îl întreb dacă și-a luat tratamentul astăzi.

Își schimbă rapid dispoziția într-una de furie, cei din mașină râd. Nu mai claxonează nimeni, nu mai strigă nimeni. Putea să iasă mai rău, dar e tăcere.

Mașina pare să fie o ”scuză” bună pentru a intra în vorbă cu o tânără. În așteptarea unei colege, îmi plimbam pașii pe un trotuar cu ochii după autovehiculul care trebuia să mă ducă la destinație.

Un jeep încetinește și în cele din urmă oprește. Din el coboară un domn trecut bine de prima tinerețe care evită contactul vizual. Face câțiva pași înainte și înapoi, zăresc asta în reflexia chioșcului din fața mea. Mă vede uitându-mă la ceas și își face curaj.

- Bună dimineața! Văd că așteptați microbuzul, dacă-mi permiteți și dacă nu vă deranjează v-aș putea duce eu la destinație.

- Sigur că da, mulțumesc, răspund și îmi îndrept poziția corpului spre mașina lui.

E surprins dar nu se lasă și o ia înaintea mea, după doi pași se oprește și mă întreabă: mă ironizați, nu-i așa? Dau din cap că da. Îmi zâmbește și pleacă. În sfârșit un om cu un dram de simț al penibilului.

Nu știu la alte femei, dar la mine partea culinară implicată într-o încercare de agățare nu dă rezultate dar în mod cert dă mereu bine.

După ore de rezolvat lucruri, ies de la metrou cu gând de gătit și de seară liniștită. Urc scările și el acolo cu o floare neidentificată. Îl depășesc și strigă timid, Veronica? Îmi văd de drum dar insistă. Veronica?

Hm, asta e o întâlnire luată de pe net în care pozele nu se lovesc mereu cu realitatea. Mă întorc și îi spun că depinde. Mă întreabă în ce condiții aș putea fi femeia care întârzia deja și îi răspund: dacă ai de gând să o duci la masă, da, sunt Veronica. Tace surprins și caută o replică în timp ce mă îndepărtez. Aud în spatele meu: mai bine erai tu Veronica. Plec zâmbind cu gândul la seara interesantă ce s-ar putea să-l aștepte pe domnul cu floarea în mână și cu privirea pe ceas.

Ideea acestui material m-a făcut să explorez și spațiul internautic de cucerit sau de aruncat momeli. Ce-am făcut în sprijinul acestei idei? Evident că mi-am făcut cont pe două site-uri de socializare de profil și am descins la ”agățat” pe net.

Ce-a ieșit sau dacă a ieșit ceva, în ziarul de luni.

Distribuie articolul:  
|

Anunțuri

OPINII

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.