OPINII 8 februarie 2019

EDITORIAL. Zece ani fără „Păsărilă”

de Dumitru Manolăchescu | 631 vizualizări

Despre handbal din tată-n fiu, în viaţă şi în moarte

Într-o lume bântuită de ură, crize, indiferenţă, neîncredere, frică, prostie şi depresie, într-o asemenea lume să-ţi aduci aminte şi să cinsteşti memoria unui handbalist omorât cu un deceniu în urmă pare un miracol. Mai e timp, mai sunt bani, mai sunt inimi capabile de gesturi empatice? Mai avem timp să ne preţuim, fie şi postum, valorile? Mai există o memorie colectivă în stare să adune 200 de oameni într-o sală de sport ca să vadă nişte copii de 14-17 ani jucând handbal în amintirea unui tânăr de care au auzit doar din poveşti la gura sobei?

Da, mai există timp, mai există oameni care nu-i uită pe cei buni trecuţi mult prea devreme în lumea umbrelor, mai există memorie afectivă. Duminica trecută am asistat la un asemenea moment la Sf. Gheorghe. Într-un campionat naţional de juniori, într-o grupă cu echipe din Sf. Gheorghe, Braşov, Aleşd, Oradea şi Satu Mare, nişte puşti pasionaţi de handbal au jucat având în minte şi în inimi chipul unui om care pentru ei va fi mereu un model, care a respirat handbal atâta vreme cât soarta i-a permis să respire. Omul acela a fost Marian Cozma, zis „Păsărilă”, ucis într-un bar de noapte din Veszprem cu mai multe lovituri de cuţit venite de la câţiva rromi puşi pe scandal, mândri să răpună un sportiv străin renumit la ei în oraş, unul dorit de cea mai importantă grupare de handbal din Spania, HC Barcelona.

Un cuţit într-o inimă – o banalitate în lumea ţigănească interlopă din Ungaria, România şi aproape întreaga Europă de Est. O banalitate tratată ca atare şi de către Justiţia ungară, care l-a eliberat pe unul dintre agresori după nouă ani de puşcărie. Nouă din 13 pentru o viaţă... Da, se-ntâmplă şi la ei, nu doar la noi. Ucigaşul eliberat pentru bună purtare, Marian băgat în pământ la 27 de ani, tatăl lui Marian cu inima în pioneze, la al patrulea infarct. „Dreptate, ochii plânşi vor să te vadă” scria pe mai toţi pereţii Revoluţiei din decembrie. Ce multă vreme, ce inutilă vreme a trecut peste noi de-atunci! 

În sala sporturilor din Sf. Gheorghe, alături de iubitorii de handbal din oraş s-au aflat marele campion olimpic şi mondial Gabriel Kicsid, născut în judeţul Covasna, la Imeni, şi tatăl lui Marian, Petre Cozma. Un tată bântuit de amintiri şi regrete, un părinte care trăieşte şi acum pentru handbal, dar care moare câte puţin ori de câte ori este nevoit să vorbească, plângând, despre fiul lui în faţa oamenilor adunaţi să-i asculte, să-i vadă, să-i simtă durerea. O durere aproape palpabilă, plutind în sală şi învăluindu-te, te atinge ca aripile unui flutur nesigur în zbor. O durere mereu mărturisită, întotdeauna respectată, dar niciodată îmblânzită. Petre Cozma trăieşte şi acum pentru handbal, aşteptând, încă, un răspuns care nu va veni.

Pe afişul care anunţa meciul în memoria celor 10 ani fără „Păsărilă”, împliniţi exact astăzi, 8 februarie 2019, Adrian Păunescu ne-a dat o strofă-emblemă, un strigăt neputincios venit parcă din lumea în care s-ar putea să-l aibă alături pe Marian:

„Şi tu, murind, să te întrebi mereu: „De ce să mor?”. Şi „Unde-i Dumnezeu?”. Şi să priveşti de sus, de nepătruns,/ Cum nu-ţi oferă nimeni un răspuns”.

Distribuie articolul:  
|

OPINII

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.