Ne ruga frumos vicepremierul ungar Semjen Zsolt: „Citiţi şi recitiţi Declaraţia de la Alba Iulia de la 1 Decembrie 1918 şi vedeţi că românii nu respectă promisiunile făcute atunci“. E vorba, desigur, de autonomia teritorială pe care o tot reclamă liderii maghiari în numele înaintaşilor români care au gândit Rezoluţia de unire de la Alba Iulia.

Preşedintele Academiei Române, dl. Ioan-Aurel Pop, a făcut un gest de o normalitate seducătoare: a citit şi recitit, pentru noi toţi, Rezoluţia asta descoperind că unificatorii de neam de la 1918 n-au promis autonomie teritorială niciodată, în niciun document oficial şi nicicum în Rezoluţia mult pomenită. Iată ce am reţinut pentru dvs. din intervenţia istoricului Ioan-Aurel Pop:

„Hotărârea de unire a Transilvaniei cu România, adoptată la 1 Decembrie 1918, cuprinde nouă puncte, care au în centrul lor următoarele idei:

1. Adunarea Naţională a tuturor românilor din Transilvania, Banat şi Ţara Ungurească decretează unirea acestor români şi a teritoriilor locuite de dânşii cu România.

2. Se rezervă teritoriilor sus indicate autonomie provizorie, până la întrunirea Adunării Constituante. 

3. Se emit principiile fundamentale de alcătuire a noului stat român.

4. Se cere congresului de pace să asigure dreptatea şi libertatea tuturor naţiunilor mari şi mici şi să elimine războiul din raporturile internaţionale.

5. Se adresează un salut „fraţilor din Bucovina“, care se uniseră cu trei zile înainte cu România.

6. Sunt salutate naţiunile eliberate din jugul austro-ungar.

7. Se cinsteşte memoria eroilor români sacrificaţi pentru libertatea şi unitatea naţiunii române.

8. Se mulţumeşte Puterilor Aliate (Antantei) pentru că au salvat civilizaţia din „ghearele barbariei“.

9. Se decide înfiinţarea marelui Sfat Naţional Român, cu reprezentanţi ai „naţiunii române din Transilvania, Banat şi Ţara Ungurească“.

Punctul al treilea are şase subpuncte, care se referă la libertatea naţională a popoarelor conlocuitoare; libertatea confesională a tuturor cultelor din stat; vot universal egal, direct şi secret pentru ambele sexe, de la 21 de ani în sus; libertatea presei, de asociere, de întrunire şi de gândire; reforma agrară radicală; drepturi pentru muncitorimea industrială echivalente celor din statele cele mai avansate din Apus.

Termenul de autonomie apare de două ori în Rezoluţie, prima dată la articolul al doilea, fiind vorba de o „autonomie provizorie“ până la întrunirea Constituantei, aleasă prin vot universal, direct şi secret. Este vorba, după cum se vede, despre decretarea autonomiei teritoriilor locuite în majoritate de români, unite cu România, teritorii privite în întregimea lor.

Chiar şi acestor teritorii, Adunrea le-a promis „autonomie provizorie“, doar până când Regatul României avea să dispună de o nouă Constituţie. Toate aceste prevederi s-au respectat, Transilvania, Banatul şi Părţile Vestice s-au încadrat definitiv în România fără nicio autonomie, după trecerea unui interval de timp.

Aşadar: * Nicăieri în textul Rezoluţiei nu se face vreo referire la autonomia vreunei părţi din Transilvania după criterii etnice. De altminteri, „autonomiile istorice“ din Transilvania, inclusiv „Pământul Secuiesc“, fuseseră desfiinţate chiar de către Parlamentul şi Guvernul de la Budapesta în a doua jumătate a sec. 19. * Cea mai numeroasă minoritate din România, cea maghiară (6% din populaţia ţării) se poate „instrui“ în limba proprie pe teritoriul României de la grădiniţă până la universitate * Aceeaşi minoritate maghiară se poate „administra“ şi „judeca“ în limba proprie peste tot unde deţine majoritatea simplă şi oriunde se îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege.

Rezoluţia Adunării Naţionale de la Alba Iulia nu „decretează“ decât un singur lucru, unul capital, anume „unirea Transilvaniei cu România“. În rest, face propuneri de respectat pentru „noul stat român“.

De altminteri, dreptul moral al liderilor minorităţii ungare de a chestiona autorităţile române în legătură cu aplicarea deplină a rezoluţiei de unire de la Alba Iulia rămâne unul discutabil: maghiarii nu au recunoscut niciodată unirea Transilvaniei cu România în chip explicit, fără echivoc, aşa cum au făcut alte minorităţi. Asta înseamnă neacceptarea decretului de la 1 Decembrie 1918, emis de majoritatea absolută a populaţiei Transilvaniei în acord cu toate tratatele internaţionale aflate atunci în vigoare şi ratificat de Conferinţa de pace de la Paris. Prin urmare, liderii politici ai comunităţii maghiare nu au dreptul să invoce un document pe care nu-l acceptă în esenţa sa“.

Mulţumim, d-le academician Ioan-Aurel Pop. Simţeam nevoia unei asemenea intervenţii credibil argumentate.

Care-i, totuşi, legătura dintre Rezoluţia de la Alba Iulia şi noul Cod Administrativ „clocit“ în cuibuşorul de nebunii PSD-ALDE-UDMR şi votat de aleşii care au jurat credinţă României?! Aici aş avea şi eu o rugăminte către majoritatea parlamentară sus-menţionată, îndeosebi către parlamentarii din Ardeal: citiţi şi recitiţi Rezoluţia de la Alba Iulia! Poate vă veţi da seama că vindeţi România şi pe românii din Transilvania pe o mână de voturi. Poate veţi înţelege că vă războiţi nu cu nişte partide anemice din Parlament, ci cu poporul român, de a căruia reală majoritate veţi lua act nu peste multă vreme. Poate veţi pricepe că Rezoluţia de la Alba Iulia nu prevede nicăieri autonomie pentru minorităţile etnice din Ardeal. E destul de clar, daraghie tavarişci Semjen Zsolt?!