Liberalii nu pot guverna decât singuri. Eventual cu un partid-breloc, gen UDMR, cu care dă bine să afişezi naţionalisme ieftine, cedând în schimb unor  șantaje subtile. Şi cu un USR-PLUS în derivă, obosit şi ineficient, slăbit şi el de lupte interne, de alegerea unui singur preşedinte al unui singur partid... Un USR-PLUS care nu poate fi aliatul PSD-AUR pentru că-şi pierde electoratul. Ce garanţii solide de guvernare împleticită, supusă hazardului şi voturilor întâmplătoare!!!

Uite că am rezolvat problema guvernării. Gluma-i glumă, serios şi demonstrat este însă faptul că niciun partid politic major din România nu poate guverna într-o coaliţie. N-au reuşit liberalii, n-au reuşit nici pesediştii, iar alţii nu prea avem – CDR-ul dominat de ţărănişti a fost o farsă sinistră.

Şi-atunci ce mai comentăm? De ce ne zbatem ca peştele pe uscat? Să guverneze Cîţu, să guverneze Orban, să guverneze Ciolacu dacă e în stare, dar să guverneze, să facă ceva pentru oameni, să ofere siguranţă şi încredere în atât de complicata vreme a pandemiei! Să livreze, cum le place unora să spună.

Pentru că asta e acuza esenţială: ţara arde şi vouă vă arde de cafteală la alegeri, de numiri de procurori în Justiţie, de războaie interne? De 30 de ani ni se tot întâmplă lucrurile astea, trăim cu senzaţia că am mai văzut filmul ăsta  de nu ştiu câte ori, ne-am cam săturat. Vin unii, pleacă alţii, dar agenda politicienilor, indiferent de partid, e aceeaşi: noi şi-ai noştri să fim bine, restul lumii poate să piară! De la Caragiale încoace, nimic nou sub soarele care răsare pentru români.

Concret, pe scenarii posibile, că de filozofii de tribună suntem plini:

1. Liberalul Cîţu e sigur că are sprijinul preşedintelui Iohannis în încercarea de a scăpa de nişte „incomozi” vai-mama-lor, gen Barna sau Ion, care şi-au găsit şi ei un scop în viaţă: desfiinţarea Secţiei Speciale pentru magistraţi. Desfiinţaţi-o, fraţilor, că nu-i bună de nimic, dar vedeţi că se opune UDMR, iar şantajul maghiarilor e mai puternic decât al vostru!

2. Liberalul Orban încă nu ştie ce vrea, dar sigur nu-l vrea pe Cîţu şef la PNL. Şi-atunci face şi el un joc, vom vedea care şi cum, că nici cu Iohannis nu mai e bun prieten. Se crede mare negociator, ceea ce Cîţu, evident, nu e, şi aşteaptă recunoştinţa şi aprecierea aliaţilor politici şi a naţiunii pentru această calitate, fără de care madam Dăncilă n-ar fi zburat de la Palatul Victoria. Bun, dar câte statui mai trebuie să-i facem lui Orban pentru această măreaţă realizare?! 

3. Barna şi mărunta lui oaste încep să iasă din jocul guvernamental pe pielea lor. N-au livrat ce-au promis, şi nu doar din vina premierului liberal. N-am nimic cu „visătorii”, dacă mă gândesc bine sunt unul dintre ei, dar în politică specia asta e pe cale de dispariţie. Iar când omul de care atârnă soarta unei coaliţii este măruntul nehotărât visător Stelian Ion, atunci începi să-ţi pui întrebări la care cu greu găseşti răspunsuri convenabile.

4. Klaus Iohannis este bănuit, cu dovezi, că-l susţine pe Florin Cîţu. E dreptul preşedintelui să facă asta, că om politic e şi el, dar e datoria lui să termine cât mai rapid, prin negocieri sau gesturi politice brutale, starea de incertitudine şi ostilitate ivită în coaliţia de guvernare. A descins odată la o şedinţă a guvernului Grindeanu şi a rămas celebru pentru o butadă cu nişte elefanţi din încăpere. Atunci a rezolvat o problemă serioasă. Ar cam trebui să-şi pună muşchii pe el şi să rezolve şi acum păruiala din coaliţie.

Pare simplu, este? De fapt, nu e. De la preşedintele american Barack Obama am aflat că politicienii din SUA, indiferent de partid, n-au treabă cu „interesul naţiunii”, pe ei îi macină exclusiv micul interes de grup, de stat care i-a ales, de provincia căreia îi aparţin, de guvernatorul prieten sau adversar politic, de mici şi mari afaceri cu petrol, gaze şi alte resurse. Nici la noi nu e altfel, chiar dacă, declarativ, toţi vorbesc de „poporul suveran”, de „soarta României”, de subiecte care ating „cordul” patriotic. Să fim serioşi, încă n-am găsit un partid care să împace interesul naţional cu interesul de partid. E şi teribil de greu s-o faci când politicienii sunt porniţi pe căpătuială. „Aproape toţi”, ca să nu avem probleme cu generalizările amendate de CNCD.

Ca să închei profetic: nu cred că USR-PLUS va ieşi de la guvernare. Nu de „grija ţării”, ci pentru că nu au suficiente motive şi se tem de reacţia electoratului lor. Iar dacă, totuşi, o vor face înseamnă că au pe undeva o genă sinucigaşă politic. Cât despre liberali, ei vor continua să piardă puncte electorale până când se vor lămuri că a guverna o ţară înseamnă a fi în serviciul naţiunii, nu al unei găşti politice. Mi-e teamă, însă, că se vor trezi prea târziu ca să mai poată reduce scorul uriaş cu care vor câştiga PSD-AUR viitoarele alegeri.