E o discuţie întreagă în România în această perioadă: toată lumea dă vina pe toată lumea. Partidele se bat între ele, populiste de felul lor, strigând, fiecare şi cu toată gura, că apără democraţia şi poporul. Desigur, fiecare îl apără în felul lui, dacă-l auzi pe Dan Barna vorbind despre nemerniciile politico-economico-financiare ale PSD-ALDE eşti convins că aşa e, pentru că vezi şi simţi prin ce trecem, realitatea întrece propaganda pesedistă, mediul economic se zbate să reziste într-o cumplită nesiguranţă... Dacă-l asculţi, însă, perorând pe căutătorul de comori imobiliar-literare Codrin Ştefănescu mai că-ţi vine să le plângi de milă guvernanţilor: ce oameni cumsecade, domnule, cum vor ei redemocratizarea ţării şi nu-i lasă nenorociţii din Opoziţie şi Strada manipulată de Soros şi multinaţionale! Cum vor ei intrarea în rândul lumii civilizate şi nu-i lasă societatea civilă care nu-i suportă pe hoţi şi pe traficanţii de influenţă! Cum ajung Dragnea şi ai lui să fie victime inocente ale „statului paralel“ atotputernic! Stai şi cugeţi, întrebându-te: cine-i sabotează, frate? Că au totul la dispoziţie: majoritate parlamentară solidă, Opoziţie slabă, preşedinte nejucător, electorat manipulabil slavă Domnului... Cinci mici, o bere şi-o şapcă PSD de Unu Mai alungă multe supărări şi aduce voturi vinovate de foame, dar cine să se mai gândească la amănuntele astea?!

Important e ce ştiu, ce văd, ce simt oamenii de rând care nu pun botul la micii electorali. Vi s-au mărit, probabil, pensiile cu câteva zeci de lei, unora li s-au mărit salariile cu câteva sute... Întrebarea – pe care am învăţat să mi-o pun mereu de la Revoluţie încoace – este: cu ce preţ? Că toate au un preţ. Cât îi va costa pe cei ce muncesc populismul ăsta feroce al Puterii social-democrate? Creşte rata inflaţiei, cresc dobânzile la rate, cresc preţurile la toate serviciile. Măririle de lefuri şi pensii se duc în bună măsură pe aceste creşteri, care nu se vor opri curând şi despre care nimeni nu ştie unde vor ajunge. Este preţul pe care PSD-ALDE vrea să-l plătim cu toţii pentru ca această coaliţie întâmplătoare să se perpetueze la guvernare. Soluţia finală, în opinia multor comentatori avizaţi: ieşirea din Uniunea Europeană, un organism care începe să-i deranjeze pe politicienii hoţi.

Merg bine treburile în România? E fericită lumea, avem autostrăzi sau şosele ca lumea pe care să circulăm? Sunt pedepsiţi cu dreaptă măsură mafioţii de toate neamurile şi profesiile? Inspiră miniştrii cabinetului semianalfabet Dăncilă siguranţă şi încredere poporului român? Dacă da, atunci ne batem noi, ziariştii, gura degeaba, suntem bolnavi de suspicionită securistică cronică şi merităm lapidaţi – nu fizic, că e nasol, dar măcar moral.

Ca să fiu sincer, aş prefera a doua variantă: să fiu eu şi ceilalţi criticişti ai Puterii bolnavi şi să fie bine şi frumos pentru România. Să nu înţelegem noi profunzimea gândirii pesediste şi să se facă, totuşi, „dreptate până la capăt“. Doar că nici măcar aici nu se înţelege om cu persoană politică, fiecare vede altfel dreptatea asta.

La fel e şi cu Legile justiţiei, puse ieri între paranteze de şeful statului. Preşedintele Iohannis a anunţat ritos că trimite pachetul de legi către Curtea Constituţională şi Comisia de la Veneţia. Trebuia s-o facă de multă vreme, dar el e mai încet din fire, a sesizat destul de târziu că legile astea nu doresc altceva decât „dreptate“ în stil PSD-ALDE, adică ceva de genul „suntem la Putere, facem tot ce ne taie capul pentru că putem!“. E bine şi-acum, nu sunt convins că CCR va aştepta, aşa cum ar fi normal, sesizările Comisiei de la Veneţia, dar pasul s-a făcut şi electoratul va înţelege în final că dreptatea până la capăt e musai să vină de la alţii, nu de la politicienii noştri, care nu ştiu să lucreze decât pentru ei.

O să mă-ntrebaţi de ce n-am încredere în judecătorii CCR. Simplu: actualul ministru al Justiţiei, Tudorel Toader, a fost judecător al Curţii vreme de 10 ani şi vedem cum gândeşte şi ce e în stare să facă din Justiţia românească. Cum să mai poţi crede că omul ăsta a gândit corect, în spiritul independenţei Justiţiei şi separării puterilor în stat, câtă vreme a fost în CCR?! E ca şi cum aş afla, acum, că după ce pleacă de la Palatul Victoria d-na Dăncilă se va face profesoară de limba română...