De ce să fii liberal? E o întrebare numai bună la câteva zile după ce Partidul Naţional Liberal a sărbătorit 146 de ani de liberalism. Evenimentul s-a produs în anonimat, undeva în  judeţul Argeş, la umbra unei statui a Brătienilor – familia-simbol a acestui partid.

Răspunsuri se găsesc, membrii şi simpatizanţii PNL au probabil ce spune în legătură cu acest subiect. Important mi se pare ce zic ceilalţi, „neutrii”, despre liberali şi „epoca” de patru ani pe care aceştia o tot vântură. Patru ani din care n-a mai rămas chiar atât de mult, pentru că de pe la jumătatea lui 2023 se cam termină „relaxarea” guvernului PNL-USR-PLUS, în orice alcătuire ar fi acesta.

Nu mi se pare că liberalii nu livrează nimic istoriei contemporane. Dar nu cred nici că sunt pe cai mari, chiar dacă aşa ar putea părea la o analiză superficială. Pandemia le-a ars aripile liberalilor încă de la primul zbor după alegerile câştigate-pierdute (depinde cine întreabă şi cine răspunde) de anul trecut. Recunosc că formarea unui guvern liberal a salvat România de catastrofa PSD numită Dăncilă-Ciolacu şi gaşca lor de irelevanţi. Dar nu cred că e suficient să fii mereu „răul cel mai mic”. Ar cam fi momentul ca PNL să arate că poate şi, mai ales, ce poate. Pandemia se termină încet-încet şi zgomotul săbiilor scoase din teaca partidelor nu va mai interesa pe nimeni, important pentru noi toţi va fi ca guvernul liberal să înceapă măcar, dacă nu să şi termine, nişte reforme esenţiale, pe care social-democraţii nu le vor face niciodată. Reforme care să nu mai ţină statul român captiv al unor străvechi „talente” româneşti: trândăvia, hoţia, şmecheria, gaşca, nepotismul, minciuna, prostia.

Cum se poate realiza această performanţă de către liberali? E mult mai greu decât îşi închipuie fanii PNL. Uite, de pildă, un exemplu: sâmbătă, la Ştefăneştii de Argeş, la celebrarea celor 146 de ani de la înfiinţarea PNL, a lipsit premierul Florin Cîţu. Sâmbătă a fost sărbătoarea preşedintelui PNL, Ludovic Orban. Sărbătoarea premierului Cîţu, unul dintre adversarii lui Orban la noua conducere a partidului pe care o va hotărî apropiatul Congres, va fi organizată într-o atmosferă de „muncă şi efort pentru ridicarea României pe cele mai înalte culmi de progres şi civilizaţie” – citez din odele de pe vremea prea-împuşcatului, dar o fac pentru că textul se potriveşte perfect. Premierul încearcă să ne convingă în fiecare zi că „trăim nişte ani de împliniri măreţe”...

Dar lipsa lui Cîţu de la sărbătoarea PNL naşte întrebări la care e greu să răspunzi convingător. La fel de greu cum i-a fost lui Orban să răspundă la întrebarea dacă nu cumva persoana dumisale este o povară pentru un PNL care se doreşte a fi reformist. „Eu reprezint trecutul, prezentul şi viitorul acestui partid” – a răspuns Ludovic Orban. Trebuie să ai multă încredere în tine, ca să nu zic altfel, şi o foarte proastă părere despre colegii tăi de partid ca să afirmi aşa ceva. A mai fost unul care credea la fel şi-a terminat-o al dracului de prost...

Ce vreau să spun este că PNL, ca şi aliaţii săi de conjunctură de altfel, trebuie să fie foarte atenţi cu guvernarea: ce livrează, ce proiecte concrete oferă, dar şi ce speranţe nasc în ochii electoratului. Odată ce restricţiile impuse de pandemie încetează, se cam termină şi scuzele aferente. Iar PSD abia aşteaptă să îngroape tot ce-au făcut (sau n-au făcut) partidele aliate la guvernare.

Caii pe care vor încăleca partidele parlamentare peste trei ani se nasc acum. Cât de mari, cât de mici, cât de puternici, cât de slabi vor fi – totul depinde de cum se vor descurca PNL-Cîţu-Orban şi aliaţii în stârpirea pandemiei şi livrarea celor 30 de miliarde de euro de la UE către proiecte esenţiale şi utile României, nu unor găşti din câteva partide. Dacă cu pandemia s-ar putea s-o scoatem la capăt datorită vaccinurilor, cu Planul naţional de rezilienţă, care ne aduce miliardele de la UE, e ceva mai complicat. Să sperăm că există şi voinţă politică, dar şi destulă inteligenţă în acest mega-proiect numit PNRR.