La acest moment situaţia e simplă: s-a născut un nou partid. Ar trebui să ne bucurăm, şi unii dintre noi chiar se bucură. Era nevoie de ceva, o imensă aşteptare a unei majorităţi electorale siluite de actualele partide se cerea împlinită. Oamenii s-au cam săturat de veşnicele PSD, PNL şi UDMR, între timp lămurindu-se ce e şi cu „noutăţile“ ALDE şi PMP. Singurul partid parlamentar frecventabil de către tinerii nemulţumiţi de sistemul politic corupt este USR. PNL nu convinge în măsura dorită, celelalte nici atât.

Destul de trist, dacă stai să te gândeşti la ce ne-aşteaptă. E riscant pentru sănătatea minţii tale să-ţi imaginezi viitorul cu PSD-ALDE, mai exact cu Dragnea-Tăriceanu. E un masochism de care chiar n-are nimeni nevoie. Să-i lăsăm pentru fanii acestor partide – din ce în ce mai puţini, mai stingheri şi mai nelămuriţi. Şi-atunci, ce pui în loc? PNL nu mai convinge, eu nu-i bănuiesc pe liberali de blat cu PSD, dar nici nu mă entuziasmează Ludovic Orban – un tip învechit, greu de digerat de electoratul nehotărât, în majoritate tânăr. Despre PMP mai bine tac, Traian Băsescu este o rană care încă îi doare pe cei care au fost suficient de naivi să creadă în el. (Mă număr printre ei, aşa că ştiu ce vorbesc). Iar oamenii care-l însoţesc în „aventura“ parlamentară sunt, cei mai mulţi dintre ei, de o calitate mai mult decât îndoielnică.

A rămas, cum spuneam, USR-ul. Un partid deja fragmentat, dar cu parlamentari de calitate. Foarte puţin, prea puţin pentru o Opoziţie credibilă. Acesta e momentul în care apare Mişcarea România Împreună, RO+ sau cum s-o chema până la urmă partidul fostului premier Dacian Cioloş. O speranţă din start, motivată nu doar de omul Cioloş, ci şi de premierul Cioloş. Un tehnocrat care n-a lăsat loc de îndoieli în ce priveşte cinstea şi corectitudinea lui în actul de guvernare. Unii îl acuză că n-a făcut mare lucru în anul în care a guvernat. Nici nu putea, în condiţiile în care Parlamentul era dominat de PSD. Mulţi l-ar vrea mai hotărât, mai zâmbăreţ, mai vorbăreţ, cu promisiunile pe limbă tot timpul. Nu va fi un asemenea politician. Ceea ce e foarte bine. Să vorbim mai puţin, să facem mai mult – pare a fi „logo“-ul lui Dacian Cioloş. Nu ştiu cât va prinde acest tip de non-discurs la un electorat rural care abia aşteaptă să fie minţit frumos, dar eu zic că merită încercat.

Nu va face gaură-n cer acest partid „din prima“, dar viaţa politică nu se termină în 2020. Dacă la viitoarele alegeri parlamentare electoratul va acorda PNL, USR şi RO+ o majoritate de voturi cu care Iohannis, sau cine va fi în locul lui, să poată forma un guvern solid, atunci iată că Mişcarea România Împreună îşi va fi demonstrat rostul şi locul în viaţa noastră. Dacă oamenii vor prefera să stea acasă, ori să voteze acelaşi găunos cuplu toxic Dragnea-Tăriceanu, asta e, nu va pieri ţara nici atunci, doar că orizontul de aşteptări se va îngusta foarte mult pentru foarte mulţi.

Comentatorii politici se zbat într-o mare de îndoieli: dar dacă se împart voturile, dacă votanţii PNL se vor duce la Cioloş, dacă Opoziţia, atâta câtă este ea acum, va fi şi mai slabă din cauza noului partid? Să fim serioşi, Opoziţia nu poate fi mai slabă decât acum, şi-a atins punctul dincolo de care nu există decât Partidul Unic. Ceea ce nu cred să-şi dorească românii, indiferent ce şi câte promisiuni mincinoase le face coaliţia PSD-ALDE. Opoziţia nu va putea decât să crească, iar asta ne va bucura pentru că înseamnă sănătatea unei politici româneşti ruşinos confundate cu corupţia, neputinţa, haosul.

Daţi-mi voie să mai fiu o dată naiv, poate pentru ultima oară, şi să cred în noul partid al d-lui Cioloş şi, în perspectivă, într-o viitoare guvernare PNL-USR-RO+ care să redea României încrederea pierdută şi demnitatea  tăvălită rău de toanele şi interesele de tip mafiot ale unei grupări care încearcă să-şi subordoneze toate instituţiile statului. E primăvară, e Învierea Domnului, de ce să nu fim optimişti?!

Dumitru Manolăchescu