Românii din sondajele care se vor înmulţi pe măsură ce trec zilele spre alegeri declară că anul viitor vor vota pentru bunăstare, fericire, linişte şi armonie; într-un cuvânt, de fapt în trei cuvinte, P.S.D. Dublate de alte trei cuvinte: P.N.L. Şi încă trei foiţe de A.U.R. Restul nu intră în discuţie, la 12% U.S.R. nu poate emite pretenţii. Şi nici nu cred că şi-ar dori să intervină în dezastrul care va trebui să fie asumat din greaua moştenire.

Ăştia sunt românii din sondajele de opinie. Par citiţi, instruiţi, educaţi, inteligenţi, poate chiar deştepţi. Sunt români pe care nu-i vezi pe stradă, nu umblă, nu stau de vorbă cu tine, sunt inabordabili; răspund doar telefonic la întrebările operatorului de sondaje: vei veni la vot în 2024? Şi dacă vei veni, cu vine vei vota?

Românii din sondaje se potrivesc rareori cu românii din brazdă, cu românii care n-au timp să răspundă întrebărilor operatorului. Românii din brazdă muncesc ca să transforme visul în realitate, ei produc cifrele cu care românii din sondaje se vor putea lăuda: creşterea PIB, indici de fericire, putere de cumpărare, salariu mediu pe economie, pensie minimă dublată... În sondaje, toate cresc. În viaţă cresc doar cele deja mari, cum ar fi pensiile sau salariile de 20.000 de lei pe lună.

Românii din sondaje sunt de obicei naţionalişti mândri, oameni dispuşi să nu-şi pună prea multe întrebări producătoare de stres şi nesiguranţă patriotică. Ei cred că 1 Decembrie este creaţia armatei şi a poporului, excluzând din ecuaţie varianta casei regale, în frunte cu regina Maria, ori a diplomaţiei altor case regale şi guverne europene din tabăra câştigătoare în primul Război Mondial.

Românii din brazdă sunt românii care n-au câştigat niciodată în istorie vreun război, chiar dacă au luptat şi-au îngrăşat ţărâna cu carnea şi oasele lor. Aşa a fost şi aşa va fi pururi: războaiele sunt câştigate de cine trebuie, nu de cine merită.

De-aia mă întristează pe mine când îi văd pe reprezentanţii unui mândru popor ascultând cu mâna pe inimă Imnul celor care, deşteptându-se, vor să fie aici pe veci stăpâni. Aceşti oameni au intrat în pielea personajului, ei sunt deja stăpânii trupurilor şi minţilor noastre, mânuite cu abilitate de creşteri de lefuri şi pensii, de patriotisme în versuri şi cântece la sărbători naţionale. Şi cam atât, „stăpânii” au învăţat că poporul se îmbată repede cu vorbe.

Ziua noastră Naţională are puţine întrebări şi mult prea multe răspunsuri. Ni se pare că ştim totul despre ea când, de fapt, suntem majoritar ignoranţi. Dar eu îmi fac curaj şi  răspund, ca la şcoală, întrebării Iuliei Drăghici din ziarul de ieri: „Ce înseamnă România pentru tine?”.

Pentru mine România înseamnă familia mea, copiii mei şi copiii copiilor mei, cerul, norii şi soarele care ne luminează vieţile, pădurea şi apele şi, mai presus de toate, pământul în care dorm atâţia părinţi, bunici, rude şi prieteni. Un pământ care cere să fie respectat şi iubit nu doar cu inima, ci şi cu creierul. Şi nu doar la o Zi Naţională pe care mulţi o confundă cu o sarcină de serviciu.