E rău de tot în Turcia şi Siria. Cutremurele de zilele trecute au distrus vieţi, clădiri, speranţe. Oficialităţile turceşti au raportat peste 5.000 de morţi şi 24.000 de răniţi în două zile, dar nimeni nu crede că numărătoarea sumbră se va opri aici, sunt încă de scos multe trupuri de sub dărâmături. De la sirieni, care trăiesc în dictatură şi război civil, nu sunt informaţii credibile. Dumnezeu cu mila...

Lumea a sărit în ajutorul Turciei, dar lira turcească s-a prăbuşit, iar inflaţia şi-aşa ridicată o va lua din nou în sus. Ajutoarele în echipe de salvatori, echipamente, generatoare electrice, pături, mâncare şi cam tot ce înseamnă trai zilnic vin de peste tot, dar în Turcia nimic nu mai este ca acum patru zile.

Oamenii privesc blocurile dărâmate de cutremurele cu repetiţie încercând să înţeleagă de ce şi întrebându-se, probabil, dacă distrugerile n-ar fi putut fi evitate. E o întrebare care ne-a ros şi pe noi, românii, în 1977, când în Bucureşti s-au dărâmat blocuri construite între cele două războaie mondiale. 

Ţin minte episodul acela al vieţii noastre şi răspunsul pe care l-am avut atunci: s-a construit prost, cu materiale ieftine, fără niciun studiu de impact la cutremure. Mă uit la blocurile prăbuşite acum în sud-estul Turciei şi îmi vin în minte vorbele pe care le auzeam la noi în 1977: construcţii ieftine, făcute prost, lucru de mântuială... Ca şi România, Turcia pare să fie ţara lui „merge şi-aşa”, lucrul de mântuială nu cred că a fost descoperit de daco-romani. 

Turcia se va pune pe picioare şi va învăţa din drama pe care o trăieşte acum. Sper să fi învăţat şi noi ceva din „lecţia” martie 1977, stau într-un bloc construit după cutremurul de-atunci şi asta mă face să mă simt oarecum în siguranţă. Oarecum, pentru că nu se ştie niciodată cine, ce şi cât a furat într-o epocă în care multe se făceau de mântuială pentru ca judeţele să poată raporta conducerii PCR îndeplinirea sarcinilor înainte de termen; celebrul „cincinal în patru ani jumate” s-ar putea să ne mai bântuie o vreme.

Peste câteva luni, cred că în luna mai, în Turcia sunt anunţate alegeri prezidenţiale. S-au găsit chiar doi candidaţi ai Opoziţiei politice dispuşi să-l înfrunte pe Recep Erdogan. Dar cât chef vor mai avea, oare, turcii să meargă în mai la urne când cu trei luni în urmă îşi îngropau morţii?! Jalea şi durerea nu vor dispărea aşa uşor, turcii sunt un popor extrem de sensibil şi participativ la suferinţele apropiaţilor lor. 

Alte cutremure, de intensităţi mai reduse, se produc în fiecare zi în estul Turciei. Sute de replici, nu toate minore, vor afecta viaţa şi liniştea populaţiei din zonele afectate. Toate eforturile vor fi concentrate spre salvarea oamenilor şi asigurarea condiţiilor minime de trai, toate fondurile posibile şi imposibile vor fi puse, mă gândesc, la dispoziţia sinistraţilor. Nu va mai fi vorba de politică, alegeri, orgolii şi împărţirea peşcheşului... Pentru că nu vor fi de împărţit, o bună bucată de vreme, decât durere şi lacrimi. Apoi va veni şi vremea certurilor, acuzelor, proceselor. Deocamdată, însă, preşedintele Erdogan a anunţat trei luni de „stare de urgenţă”, ceea ce înseamnă exact ce-am spus mai înainte.

Va fi de învăţat şi din „lecţia turcească” ceva. De pildă, că un cutremur major poate lovi oricând şi România, chiar dacă noi nu suntem pe „falia” Turciei. Cât de pregătiţi suntem să rezistăm, să facem faţă acelui cutremur?! Specialiştii în construcţii spun că Bucureştiul ar arăta mai rău ca în 1977 dacă s-ar produce acum un cutremur de intensitatea aceluia (care a fost 7,1, deci mult sub cel din Turcia). 

Nici măcar pe hârtie n-am făcut nimic, cu toate că suntem specialişti în falsuri şi plagiate. Construcţiile antebelice din Capitală şi din alte oraşe mari n-au fost deloc întărite, fondurile acordate acestor lucrări n-au fost aproape deloc folosite. Iar dacă „minunea” s-a întâmplat, totuşi, ea n-a ţinut decât trei zile, pentru că lucrările s-au făcut, aţi ghicit, de mântuială...

Norocul nostru ar fi putut fi faptul că suntem membri ai Uniunii Europene şi avem un Program Naţional de Redresare şi Rezilienţă, program care pune la dispoziţia primarilor fonduri importante inclusiv pentru întărirea construcţiilor şubrede. Doar că primarii n-au chef şi timp şi constructori ca să pună în aplicare acest program. Degeaba ai programe UE şi fonduri UE dacă nu vrei sau nu ştii ce să faci cu ele.

Avem o echipă de 60 de pompieri şi salvatori în Turcia, îi ajutăm pe turci cu tot ce avem şi putem. E foarte bine că facem asta, că învăţăm câte ceva din experienţele dureroase ale altora, pentru că va veni cu siguranţă şi vremea în care vom fi nevoiţi să ne ajutăm pe noi.

Foto arhivă