În martie 2014, în contextul crizei provocate de Rusia prin războiul rapid care a dus la anexarea Crimeii, fostul premier ungar Gordon Bajnai declara: „Dacă actualul guvern al FIDESZ rămâne şi după alegerile din iunie, Ungaria va deveni cel mai vestic stat succesor al Uniunii Sovietice, un stat succesor al statului, Orbanistan...”.

La vremea respectivă, Orban Viktor a încheiat cu agresorul Putin un acord care îl plasa printre favoriţii „ţarului”, consolidând locul Ungariei în sfera de influenţă economică a Rusiei printr-un împrumut pentru extinderea centralei nucleare de la Paks. Acelaşi Gordon Bajnai caracteriza împrumutul de 3000 de miliarde de forinţi de la ruşi drept „cel mai mare prejudiciu adus independenţei Ungariei în ultimii 25 de ani”, dar şi „cel mai grav simbol al eşecului guvernului Orban”.

E o istorie prea îndepărtată, nu mai interesează pe nimeni? Aşa ar fi la prima vedere: FIDESZ a câştigat mereu alegerile, guvernele Orban Viktor s-au tot succedat, relaţia prietenească a acestor guverne cu preşedintele Putin a fost mereu în prim-plan, într-un fel de joc la două capete practicat de „premierul rebel” mângâiat pe creştet şi de mai-marii UE, şi de ţarul Putin. Şi sătul, şi cu slănina-n pod, cum ar veni.

Dar, mai devreme sau mai târziu, jocul ăsta se termină, nu mai are combustibil. Dublarea capacităţii centralei nucleare de la Paks a devenit, ca urmare a războiului dus acum de Putin în Ucraina, un vis. Ruşii nu mai pot împrumuta Ungaria, iar constructorul rus nu mai poate avea activităţi productive în Uniunea Europeană.

Cu toate acestea, premierul Orban Viktor persistă în a-l sprijini pe Vladimir Putin, refuzând trecerea prin Ungaria a armelor trimise de Occident Ucrainei. Rămâne un prea-supus consumator de petrol şi gaze ruseşti, motiv suficient pentru a refuza instituirea de sancţiuni pentru firme, persoane sau activităţi ruseşti în Ungaria.

Atunci când preşedintele Zelenski l-a îndemnat pe Orban Viktor să se ducă să vadă, pe malul Dunării, pantofii evreilor ucişi de gruparea ungară „Crucile cu Săgeţi” în al doilea război mondial, pentru a înţelege mai bine ce crime fac astăzi ruşii în Ucraina, ministrul de externe al Ungariei, Peter Szijjarto, a răspuns scurt şi rece: „Pentru guvernul de la Budapesta cel mai important lucru este securitatea ungurilor”.

Pot înţelege, până la un punct, nevoia de securitate energetică a Ungariei. Dar să pariezi în continuare pe un „cal mort” când în cursă sunt atâţia cai buni, sănătoşi, înseamnă să ratezi oportunităţi pe care n-ar trebui să le ratezi nici măcar de dragul „prieteniei” dintre doi oameni care, întâmplător, sunt conducătorii celor două state.

Dar pe 3 aprilie sunt alegeri în Ungaria. Vom şti ceva mai bine abia atunci spre ce şi cu cine va continua cursa Ungaria. Scorul dat de sondajele de opinie acum este foarte strâns: FIDESZ şi Orban au în jur de 41%, în vreme ce Opoziţia unită, condusă de Peter Marki-Zay, se agită la doar 2 puncte distanţă: 39%. Orice se poate!

Da, în acest moment se vede mult mai bine sensul refuzului pe care l-au aplicat liderii UDMR candidatului Opoziţiei, care a fost tratat cu indiferenţă când şi-a anunţat o posibilă vizită în Ardeal, la Cluj Napoca. UDMR şi, de bună seamă, majoritatea etnicilor maghiari cu dublă cetăţenie care pot vota pe 3 aprilie în România, au ales deja „continuitatea”: Orban Viktor şi FIDESZ. E posibil ca maghiarii din Ardeal să hotărască soarta alegerilor din Ungaria!

Desigur, Rusia – marginalizată teribil în acest moment de toate naţiile civilizate – nu este singura opţiune valabilă pentru Orban în cazul în care va câştiga alegerile. La orizont se arată China, curtată de multă vreme de acelaşi guvern Orban nu doar cu promisiuni, ci şi cu contracte economice concrete. Jocul Ungariei la două-trei capete va continua, aşadar, şi fără Putin, dar obligatoriu cu Orban Viktor, Rusia şi China.

Uniunea Europeană devine, astfel, un apendice care dă dureri de burtă şi de cap chiar dacă îţi bagă-n buget miliarde de euro. Pentru un Guvern care nu dă doi bani pe reforme, pe democraţia de tip liberal şi pe dreptatea asigurată de Justiţie, restricţiile şi constrângerile impuse de UE devin de nesuportat. Alternativa? O ştim cu toţii, pare creată în laboratoarele româneşti: zicem ca ei, facem ca noi. Când nu s-o mai putea, când s-or prinde că jucăm dublu, dezertăm cu scandal din UE, punem toate prostiile noastre în capul europenilor şi ne scoatem cumva.

Pentru că, spune dl. ministru Szijjarto, „cel mai important lucru este securitatea ungurilor”. Vladimir Putin spunea cam acelaşi lucru cu puţin timp înaintea invaziei în Ucraina. Cine se aseamănă se adună chiar şi în Orbanistan, o „ţară feribot” aflată mereu între două maluri: Est şi Vest.