România stă în Ludovic Orban?! Întreb şi eu, la fel cum fac alte câteva milioane de români care aşteaptă un guvern performant, eficient, cu gândul şi fapta către ţară, către oameni. Nu înţeleg, de fapt, ce vrea Ludovic, ce crede el că neapărat i se cuvine; omule, ai pierdut nişte alegeri! Oricât de antipatic îmi sunt Ciolacu şi-ai lui,  nu am cum să nu văd realitatea: PNL-ul lui Orban a adunat la Parlamentare cu 4% mai puţin decât PSD-ul lui Ciolacu. N-o fi doar Orban vinovat pentru asta, dar el e preşedintele, el trebuie să facă pasul în spate.

Să fiu mai clar: nu-i acuz pe liberali că n-au câştigat alegerile. Era greu să se-ntâmple, ei au fost singurii care şi-au asumat guvernarea într-o perioadă extrem de complicată, au pierdut procente importante din cauza măsurilor nepopulare legate de restricţiile anti Covid 19. N-aş fi vrut în ruptul capului să avem la guvernare echipa Ciolacu-Dăncilă-Tăriceanu. Ar fi fost o catastrofă. Altfel spus: să-i dăm Ludovicului ce merită – aprecierea pentru curaj, stăruinţă şi rezistenţă. Poate şi pentru că a trecut cu bine România prin trei crize grave: sanitară, economică şi politică, cu un Parlament ostil şi un PSD care n-a făcut decât să pună piedici şi să râdă de pe margine.

Dar au venit alegerile, PNL a plătit pentru restricţiile impuse de Pandemie, pentru gafele unora şi amatorismul altora, pentru lipsa de oameni care să ştie să comunice, să explice, să te convingă că altfel nu se putea. Nu poţi defila cu o Anisie la Educaţie, cu un Ştefan la Dezvoltare, cu un Dancă bâlbâindu-se ca purtător de vorbe, cu o Turcan ameţită mereu de aerul tare din dreapta premierului, cu un Alexe obosit de Mediu fără să plăteşti procentele cuvenite la „examenul” din decembrie.

Ai luat 27%, vrei să faci un guvern cu USR-PLUS 17% şi UDMR 6%. Foarte bine. Dar nu te crampona, frate, de un om, fie el şi preşedintele partidului, când ţara aşteaptă flexibilitate, supleţe, autocritică. Uită-te în oglindă şi vezi că n-ai câştigat aceste alegeri. Şi-atunci fii mai modest şi acceptă să-ţi torni ţărână-n cap, că tot facem noi caz de creştinism şi umilinţă... Renunţă la pretenţii pentru tine, că eşti tu cel mai preşedinte dintre liberali, vezi că poate găseşti un Ciucă-premier printre militari şi-atunci poţi spera la altceva, la alte abordări.

Ciudat şi aiurea e că Orban declară peste tot că nu se cramponează de scaun, dar exact asta face... Cum dracu’ să nu-ţi dai seama ce aiurea sună tâmpenia asta la un electorat obosit de partidele vechi, încremenite în ziceri anacronice: „Premier nu poate fi decât un liberal cu vechime în partid, nu poţi da funcţia unuia care a intrat în partid acum două-trei luni”... Nu mă-nnebuni, coane Ludovicule, păi aşa aţi alăptat la sânul vostru umflat nişte „radicali” poleiţi cu AUR. Voi i-aţi crescut, voi, adică PSD şi PNL sunteţi tăticii şi mămicile lor! De-asta nu puteţi scăpa nici voi, nici pesediştii de eticheta „expirat” care vi se pune pe frunte.

Sigur, nici USR-PLUS nu joacă foarte elegant, şi ei par îmbătrâniţi în vechi obiceiuri înainte de vreme, dar ei adoptă altă tactică: aceea de victime permanente. N-au fost niciodată comozi cu liberalii, dar nici n-au fost vreodată la guvernare. Nu respectă înţelegeri, reguli, ierarhii şi fac pe durii într-un ocean de forme fără fond: şi la ei suflă vântul prin rafturile cu „valori” şi „profesionişti”. Primul neavenit e însuşi preşedintele USR, Dan Barna. Un guraliv antipatic şi superficial greu de suportat şi pe ecranul TV, dară-mi-te într-o alianţă cu mize politice foarte mari. Câtă încredere să ai în Drulă, Stelian Ion şi alţii ca ei?! Aşa că în familia politică PNL-USR e ca în familia tradiţională creştin-ortodoxă: bătaia e ruptă din Rai.

Nu ştiu cât vor mai sta cuminţi maghiarii de la UDMR. Deocamdată ei sunt suspect de înţelegători şi răbdători. Ei reclamă un lucru care mi se pare logic: dacă ai funcţia de premier, atunci cedează preşedinţiile Camerei şi Senatului partenerilor fără de care nu poţi guverna.

Vai de noi să fi fost în această alianţă de guvernare şi PMP-ul lui Băsescu... Recunosc, am fost unul dintre cei care mi-am dorit PMP la guvernare de dragul unei majorităţi de dreapta solide. Dar îmi dau seama, acum, ce ar fi însemnat să negociezi nu doar cu Orban şi Barna, ci şi cu Băsescu...

Una peste alta, orgoliile de „şefi” de neînlocuit îi vor costa mult şi pe liberali, şi pe userişti. Să sperăm că doar pe termen scurt. Cumva, atunci când Iohannis se va sătura de fiţele şi figurile lor, se vor încheia şi negocierile astea. Vom avea guvern valabil în acest an, adică înainte de a intra în vigoare nişte legi care dau şi aleşilor locali dreptul la pensii speciale. Pentru că asta e miza boicotului anunţat deja de PSD: nu acceptăm formarea Parlamentului până nu primesc şi primarii, preşedinţii de consilii judeţene şi cine-o mai fi pe-acolo pensii speciale. Curat gândire social-democrată!