O parte a publicului spectator, eventual nevotant din motive de prea multă scârbă faţă de clasa politică şi alegeri în general, nu e deloc mulţumită că noul Guvern nu s-a făcut într-o săptămână şi neapărat cu miniştrii agreaţi la nivel personal: „Ce ridicol, ce nasol, ce stupid, cum să târguieşti funcţii în stat, cum să transformi România politică într-o piaţă de cartier oriental?”. Cam aşa sună o întrebare banală. Altele sunt mai cu schepsis, circulă pe reţelele sociale grave acuzaţii de vindere şi cumpărare a ţării. Useriştii o vând, ungurii lui Viktor Orban o cumpără. La Bruxelles, sigur că da, acolo e groapa comună a inteligenţei, cumpătării şi hărniciei româneşti. Europenii ne interzic să fim iarăşi ce-am fost şi mai mult decât atât.

Dar şi la Bucureşti se vinde ţara: cum să negociezi cu maghiarii, băi liberalilor, cum să le dai banii de la Ministerul Dezvoltării?! Cum să le dai Administraţia, să-şi facă ei mendrele prin judeţele ţării?! Cum să primească ei Ministerul Mediului, ei care au distrus pădurile României tăind tot ce-au apucat şi exportând „aurul verde” în fostul Imperiu austro-ungar?! Tineretul şi Sportul, treacă de la noi, oricum nu se omora nimeni după ministerul ăsta...

Aici e vorba doar despre relaţia PNL-UDMR, care n-a făcut mare vâlvă decât printre cei care au votat candidaţii AUR cu inima, nu cu organul gânditoriu. Războiul total se întâmplă, însă, între membrii şi susţinătorii principalelor partide ca pondere în alianţa guvernamentală: PNL-USR-PLUS. Aici sunt alte trădări, vânzări şi cumpărări: ce caută ministere importante precum Sănătatea, Fondurile Europene, Justiţia, la userişti? Păi n-aveau liberalii cadre pregătite pentru ministerele astea din prima linie?

O groază de reproşuri, de revolte, de înjurături. Primul înjurat al ţării la ora asta nu mai e Iohannis, e Ludovic Orban. Că toate compromisurile s-au făcut pentru el, pentru funcţia lui de preşedinte al Camerei Deputaţilor. Păi e frumos să te agăţi de scaunul ăla, barosanule care eşti?!

Nu-i frumos, sigur că nu-i. Dar ce să facă şi omul ăsta, la Orbanul nostru mă refer? Să rămână pe nicăieri după ce şi-a distrus liniştea şi sănătatea psihică vreme de un an în fruntea unui Guvern de sacrificiu, boicotat de toate celelalte partide de pe margine?! Cine să fi fost în locul lui la CD? Dan Barna? Să fim serioşi, la Cameră trebuie o persoană obişnuită cu negocierile, cu compromisurile, cu şoaptele pe holuri, cu tăcerile scremute prin WC-uri, cu unul care-şi cunoaşte şi prietenii, şi duşmanii politici. Nu-l văd pe Barna în acest rol. Lui Orban, în schimb, îi vine mănuşă şi cred că e foarte bine că va fi şef la deputaţi.

Dar nu e vorba doar de Orban, sunt şi alte întrebări: cum să dai Justiţia?! Am un răspuns: ca să scapi, pur şi simplu, de Predoiu. Elegant, fără ceartă. Nu înţeleg de ce n-au cedat liberalii Educaţia, unde parcă văd că n-au atâta curaj s-o dea afară pe d-na Anisie. Şi la Sănătate aş avea un răspuns: Nelu Tătaru a făcut ce trebuia să facă, dar nu putea ieşi întreg din războiul cu Pandemia – mă rog, nimeni nu va ieşi chiar nevătămat din experienţa asta... S-o ia Vlad Voiculescu, poate va renunţa la vice-primărie şi îşi va continua opera de reformare a acestui „monstru” care înghite prea multe vieţi, prea multe milioane şi prea multe speranţe ale românilor.

Da, USR-PLUS a plusat şi-a câştigat potul. Are doar 6 ministere, dar multe importante. Şi-au asumat un risc major Barna şi Cioloş, dacă vor aşeza în scaune miniştri precum conflictualul Cristian Ghinea la Fonduri europene nu va fi pace sub măslinii guvernamentali. Bine, nu va fi pace nici dacă-l pun liberalii pe Dancă la Finanţe, dar eu încă sper să nu se-ntâmple grozăvia asta.

Cel mai tare mă intrigă un refren care revine periodic în actualitate mai ales printre fanii dezamăgiţi ai dreptei: „PSD-PNL, aceeaşi mizerie”.  Acestor dezamăgiţi de negocieri, de oameni, de baroni, de politica şchioapă a liberalilor nu am a le aminti decât o fază: dacă PNL, cu Ludovic Orban în frunte, n-ar fi negociat la vremea respectivă voturile care au demis guvernul Dăncilă prin moţiune de cenzură, dacă liberalii, nu useriştii, nu şi-ar fi asumat aproape suicidal o guvernare pe care au crezut-o scurtă şi fără pandemie, dacă liberalii n-ar fi rezistat onorabil în această postură extrem de complicată – atunci am fi dat piept, mai exact nas şi gură, cu infecţia cu virusul chinezesc fără „botniţa” refuzată de PSD-Ciolacu, cu consecinţe pe care nu îndrăznesc să mi le imaginez. Fără moţiunea aia de cenzură, votată inclusiv de nişte traseişti înjuraţi acum de toată „lumea bună” a comentatorilor politici, am fi numărat morţii pe caldarâm sub privirea maternă neconflictuală a premierului Viorica Dăncilă, ocrotită de zâmbetul tâmp al eternului „preşedinte de rezervă” Marcel Ciolacu.

Da, s-ar putea să fie prea mult pentru unii, prea puţin pentru alţii, prea greu, ori prea uşor pentru ceilalţi. Dar poate că asta înseamnă, până la urmă, nişte negocieri corecte, care încearcă să salveze ce se mai poate salva dintr-o realitate românească pe care alegerile din decembrie n-au însănătoşit-o decât parţial.

De câte ori sunt dezamăgit de liberali şi userişti, de gafele şi prostiile lor, de certurile lor ajunge să-mi imaginez ce s-ar fi întâmplat cu noi în vreme de criză sanitară şi financiară, fără sprijin european, sub conducerea înţeleaptă a PSD-ALDE-Pro România! Ajunge doar gândul la acest triunghi politic otrăvit ca să rezist şi să sper că dracul nu-i chiar atât de negru cum se vede prin ochii nerăbdătorilor dezamăgiţi şi obosiţi să tot aştepte.