E o replică dintr-un binecunoscut scheci în interpretarea lui Constantin Tănase. Rolul celebrului actor este preluat de mult mai puţin talentatul domn Mihai Tudose, un politician rătăcit prin partide, eşuat pe la Ponta şi revitalizat, momentan, de Ciolacu la PSD.

De paralele de la buget e vorba, evident. Nu fac eu calcule, dar puteţi face dvs. Portavocea second hand strigă în numele PSD pe la toate televiziunile: noi vrem să-i facem pe români fericiţi, pentru că nu există o ţară fericită cu oameni nefericiţi. Aferim, coane Tudose, mare adevăr grăieşti... E ca şi cum ai vrea să-l multiplici pe Messi ca să-i faci bogaţi dintr-un foc pe argentinienii săraci, nu merge decât în vis.

Aşadar, să preluăm mesajul hotărât al social-democraţilor care vor fericirea poporului român cu orice preţ: leafa minimă se duce la 3.000 de lei pe lună, pensia minimă se majorează la 1.100 lei, iar punctul de pensie creşte la 1.745 de lei. Am preluat şi acum socotim: impactul bugetar doar pentru mărirea pensiilor este de 11 miliarde lei. Pentru celelalte proiecţii ale visului populist pesedist, ministrul Budăi n-a făcut calcule. 

Bine-bine, dar ce fac, frate, liberalii şi udemeriştii? Că PSD nu guvernează, încă, de unul singur. Păi partenerii de coaliţie au propria strategie de anihilare a adversarului: nu facem nimic, nu zicem nimic, îi lăsăm să se prăbuşească în groapa pe care şi-au săpat-o singuri.

Ştiu eu dacă va merge strategia asta care seamănă perfect cu neputinţa leneşă?! Lecţiile alegerilor româneşti, căci în numele lor se fac acum toate calculele, spun că oamenii uită repede şi nici n-au o educaţie financiară care să-i păzească de promisiunile periculoase ale partidelor populiste. Românul care merge la vot va băga în urnă numele partidului care i-a promis-dat ceva, orice, cât de puţin, şi nu va vota pe cel care zice mereu „nu-s parale, bre”. 

Da, alegătorul nostru preferă „ai, n-ai, dai!”. Indiferent de preţul pe care îl vom plăti cu toţii, cu el în frunte, la final, atunci când vine vremea socotelilor. Căci bugetul pe care îl imaginează PSD şi UDMR nu e un sac fără fund, ci unul cu găuri, în care tot pui şi nu se umple niciodată.

Şi-atunci ce să facă liberalii?! Că-i vai de mama lor prin sondajele de opinie. Să se pună de-a curmezişul, ori să-i lase pe social-democraţi să-şi facă mendrele prin guvernul încă Ciucă, aşteptând deşteptarea alegătorilor?!

Greu de dat un răspuns. Senzaţia aproape copleşitoare este că peste doi ani PSD va câştiga tot: şi localele, şi parlamentarele, şi prezidenţialele. Vom redeveni „Republica PSD”, ca pe vremea cuplului Iliescu-Năstase, sau Dragnea-Dăncilă. Că nu-i mare diferenţă, seamănă social-democraţii ăştia între ei ceva de speriat. Ce mi-e Ciolacu, ce mi-e Firea? Ce avea Dăncilă şi n-are Tudose? Mă rog, vorbesc de lucruri serioase, de calitate intelectuală şi morală, nu vă gândiţi la prostii.

Vorba e că se nimereşte la fix: ai, n-ai, dai! Cu ce preţ, vom vedea cu toţii în scurtă vreme. Toate ţările Europei responsabile acumulează şi calculează la sânge fiecare resursă financiară şi de energie. Noi n-avem nicio treabă, suntem plini de curent electric şi de gaze naturale, ne scăldăm în bani împrumutaţi cu dobândă de peste 7% şi ne urcăm pe un munte de datorii scadente când ne va fi mai greu. Cui ce-i pasă?!

S-ar putea să le pese, cândva, copiilor noştri. Atunci când vor ieşi ei la pensie şi nu vor mai avea resurse pentru a împlini pohta ce-a pohtit PSD-ul lui Tudose-Ciolacu-Budăi: un popor fericit într-o ţară fericită. Un popor care îşi va da seama ce greşeli uriaşe au făcut înaintaşii lor în anii odioasei guvernări PSD-PNL-UDMR, abonate la un populism electoral greţos, împotriva oricărei minime logici economico-financiare.

Doar că va fi cam târziu, copiii noştri îşi vor fi consumat o tinereţe zbuciumată, haotică, în speranţa iluzorie a unei bătrâneţi liniştite. Sigur, se mai pot întâmpla minuni, Europa se poate desprinde energetic de Rusia fără mari costuri, Ucraina poate câştiga războiul cu Putin încă în acest an, iar Trump poate fi acuzat şi judecat în America pentru fărădelegile pe care le-a comis când era preşedinte. Asta ar mai colora orizontul întunecat spre care ne îndreptăm acum cu toate pânzele sus. 

Nu ţin deloc să fiu nici sumbru, nici acru. De aceea voi zice precum înţeleptul chinez: nu-ţi bate capul cu lucruri pe care nu le poţi controla! De pildă, cu politicile economice ale actualei guvernări şi bătrâneţea copiilor noştri. E mult mai comod să faci cum zice C. Tănase: ai, n-ai, dai!