Există o înjurătură urâtă despre „morţii mă-tii!”, tradusă în realitate zilele trecute de nişte „patrioţi” români şi maghiari pe care nu-i duce nici mintea, nici inima prea departe. E vorba despre ostaşi români, unguri, ruşi şi germani morţi la Valea Uzului atât în primul Război Mondial, cât şi în cel de-al doilea. Acolo, într-un cimitir aflat, după unii, în componenţa comunei Sânmartin, judeţul Harghita, după alţii în Dărmăneşti, judeţul Bacău, acolo, deci, n-au linişte după 100 de ani oasele eroilor români căzuţi în luptele împotriva trupelor austro-ungare şi, respectiv, germane în cele două războaie mondiale.

E o nebunie întreagă, cu versuri ale propagandei maghiare prea-slăvindu-şi eroii întâmpinându-te încă de la intrarea în cimitir: „Au colindat luptând munţii de graniţă ai Ardealului/ Şi au văzut ca liber deja frumosul Ţinut Secuiesc.../ Au luptat aici bravi pentru ţărâna patriei/ Mormintele lor se ridică aici în ţara liberă!” (conform Marius Diaconescu, conferenţiar universitar la Facultatea de istorie a Universităţii Bucureşti). Vă daţi seama cum priveau soldaţii unguri Ardealul ca pe un Ţinut Secuiesc încă din 1917...   

Nu insist pe istorii falsificate sau folosite ca măciuci propagandistice, n-are sens. Adevărul e că acolo au murit şi români, şi germani, şi unguri, şi austrieci, şi ruşi, şi slovaci... Câteva mii de oameni în 1917, câteva sute în 1944. OAMENI! E atât de greu de înţeles?! OAMENI! De ce să nu-i laşi să se odihnească într-o iluzorie pace? De ce să te revolţi tu, român de etnie maghiară, şi să profanezi crucile ridicate pe mormintele necunoscuţilor români morţi în acele lupte?! Doar pentru că soldaţii români ar fi murit cu vreo 12 km mai la deal sau mai la vale de cimitirul militar pe care l-a ridicat divizia 39 austro-ungară în 1916, lângă cimitirul civil de pe Valea Uzului?! Zece ani mai târziu, adică în 1927, Societatea Cultul Eroilor, o asociaţie românească, a reorganizat acest cimitir militar, înhumând 1.306 eroi de diferite naţionalităţi, printre care români şi ruşi, morţi în luptele de uzură din acest teritoriu. Altfel spus, cimitirul militar din Valea Uzului a căpătat caracter internaţional, aici fiind îngropaţi mai târziu şi ostaşi români, ruşi, germani şi austrieci morţi în 1944. Pe cine deranjează lucrul acesta?

Uite că îi deranjează pe unii „patrioţi” maghiari, care au hotărât să acopere cu saci de gunoi crucile ridicate în memoria eroilor care nu aveau uniforme ungureşti. Profanare de morminte în toată regula, pe faţă, fără măşti, dar cine să vadă?! Autorităţile româneşti au fost, ca de obicei, inexistente. Iniţiativa în această chestiune litigioasă a cimitirului militar au avut-o autorităţile de la Budapesta, sprijinite de cele udemeriste din Sânmartin, care după Revoluţia română din 1989, mai exact în 1994 şi 1998, s-au implicat eficient în reorganizarea şi curăţirea acestuia. Bravo lor, cinste lor! Abia prin 2018 s-au gândit şi autorităţile româneşti să mişte ceva, reuşind să înjghebe 52 de cruci de piatră şi-o Troiţă pentru eroii necunoscuţi. Târziu, mult prea târziu, adică acum vreo săptămână, ar fi trebuit să aibă loc şi-o festivitate de inaugurare tipic românească, cu discursuri politico-ortodoxe cu iz patriotic şi, obligatoriu, electoral. Nu s-a mai întâmplat nici măcar acest simulacru de inaugurare, prim-ministrul Guvernului n-a mai ajuns la locul faptei, iar preşedintele marelui partid de guvernământ a trimis un mesaj de „împăcare”, presărat cu inepţii stridente.

Am câteva întrebări pentru mai-marii UDMR: de ce să nu-i laşi măcar pe morţi să se-mpace? De ce să foloseşti propagandistic un cult al eroilor valabil atât la unguri, cât şi la români? De ce să reînvii o înjurătură urâtă despre morţii mamelor noastre, acoperind cu saci negri nişte cruci sub care nu se odihnesc în pace soldaţi necunoscuţi?! Altfel, desigur, independent de problema „minoră” a unui cimitir militar revendicat de două judeţe şi mai multe etnii, relaţiile diplomatice româno-ungare sunt nemaipomenite; premierul ungar ne pune piedici inclusiv la Casa Albă, reuşind să folosească în avantajul Ungariei inabilităţile şi gafele impardonabile ale partidelor aflate la putere în România în privinţa exploatării şi transportului gazelor din Marea Neagră.