OPINII 26 iulie 2019

EDITORIAL. Meseriile viitorului. Ce ştim noi, ce ştiu copiii despre ele?

de Dumitru Manolăchescu | 369 vizualizări

Noi nu ştim aproape nimic. Copiii noştri bâjbâie prin semiîntunericul în care se complace România anului 2020. Poate nici n-ar conta ce ştim noi, ori ce ştiu copiii despre meseriile cu care vor avea de-a face prin anii 2040-2050, dacă ar şti ceva despre subiect cine trebuie: oamenii din învăţământ, politicienii care conduc sau se pregătesc să conducă ţara asta. Dar întrebaţi-le pe Ecaterina Andronescu sau pe Viorica Dăncilă ceva pe subiectul ăsta şi veţi vedea cum privesc înţelept în golul dinlăuntrul inteligenţelor dumnealor.

Ce mă sperie cu adevărat este uriaşa distanţă dintre cum trăim noi, în România, şi cum se pregătesc să trăiască viitorul oameni din alte ţări. Suntem total nepregătiţi să facem faţă unui viitor previzibil, cel al roboţilor, al meseriilor care nu mai pun preţ pe tipare învechite, pe învăţarea mecanică, ci pe empatie, înţelegerea celor de lângă tine, comunicarea cu ei într-o formulă tehnică şi sociologică pe care ai noştri n-o cunosc. De cele mai multe ori în propoziţia asta e vorba de gândirea fără prejudecăţi, în folosul comunităţii din care faci parte.

Mă gândesc la nivelul la care se află învăţământul românesc, cel care ar trebui să-i pregătească pe copii pentru un viitor spre care mergem ca marinarul pe puntea unui vas clătinat de furtună; şcolile cu toaleta în curte sunt cireaşa de pe tortul pe care tronează un învăţământ anost, feudal, dominat de cadre didactice inadecvate educării copiilor în spiritul şi pentru meseriile anilor în care vor trăi şi vor munci ei, nu profesorii lor. Veacul se grăbeşte şi „intelighenţia” noastră profesorală nu pare capabilă să-i facă faţă. Noi ne luptăm cu morile de vânt, în vreme ce lumea civilizată se pune la curent cu tainele călătoriei în viitor.

Bunicii şi părinţii din România îşi ceartă odraslele că nu ţin cum trebuie creionul în mână, în vreme ce în Finlanda scrisul de mână nici nu se mai predă copiilor. Ei se mulţumesc cu tastatura tabletelor, telefoanelor şi computerelor. Nu ştiu dacă-i bine, probabil că părerile sunt foarte împărţite în această materie, dar vreau să subliniez ce prăpastie există între noi şi alţii. Şi nu ştiu de ce, dar am impresia că nu noi, românii, vom stăpâni această lume pe la jumătatea veacului.

Nu-mi place nici mie când îmi văd nepoţelele cu ochii pe tabletă sau telefon ore la rând. Dar îmi dau seama că spre asta se merge, vrem-nu vrem asta-i direcţia. Mai scrie cineva o scrisoare cu pixul pe hârtie astăzi? Nu cred. Copiii nu mai ştiu cum se pune un plic la cutia poştală, până şi noi am uitat de unde se mai cumpără un timbru şi unde se aplică el pe plic. Ar trebui să fie o distanţă enormă între ce, cum am învăţat noi şi ce, cum învaţă generaţiile tinere de azi. La noi distanţa asta este încă suportabilă, pentru că învăţământul românesc continuă să fie arhaic, să trăiască în trecut.

Să sperăm că vom reuşi să descoperim la timp care sunt şi la ce folosesc meseriile viitorului. Un fel de viitor în prezent. Dar pentru asta trebuie minte, dorinţă de a învăţa şi voinţă politică. Cei care hotărăsc azi destinul României de mâine nu au nici una din calităţile astea. Priviţi-le pe Dăncilă şi Andronescu, amintiţi-vă de Liviu „Genunche” Pop, vedeţi legătura indestructibilă dintre „proştii” de la Cultură şi „inadecvaţii” de la Învăţământ şi veţi înţelege de ce nu putem fi optimişti atunci când vorbim de viitorul copiilor şi nepoţilor noştri.

Din fericire, sau din nefericire, depinde cum o luaţi, există un leac: tinerii noştri pleacă pe rupte din ţară. Acum pleacă după ce termină amărâtul de liceu românesc, dar în perspectivă vor arde etapele şi nu-i va mai interesa deloc, nici pe ei, nici pe părinţi, şcoala românească. Nu e deloc în regulă, eu unul nu cred că în America, de pildă, oamenii sunt mai deştepţi pentru că şcoala lor este mai adecvată viitorului, dar asta-i situaţia: învăţământul românesc nu mai prezintă încredere. Iar asta se-ntâmplă pentru că cohorte întregi de miniştri şi profesori fără chemare, nepricepuţi şi nepregătiţi, au coborât învăţământul la nivelul „genunchelui” broaştei.

E un alt fel de a-ţi amaneta viitorul, câtă vreme starea proastă a învăţământului este unul din motivele pentru care aproape 6 milioane de români au plecat din ţară, cei mai mulţi cu copii cu tot, după 1990.

Distribuie articolul:  
|

OPINII

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.