Sunt Zilele Sf. Gheorghe, cu potop de relaxare pe bază de cântări, mici, bere şi alte întâmplări gastronomice; vine apoi Întâi de Mai, sărbătoare cunoscută de generaţia mea drept Ziua Muncii – pe vremuri prima Zi din an liberă de la Partidul Comunist, cu defilări urmate de grătare de mici şi ce mai găsea omul prin alimentarele goale.

Deci vin zile frumoase, nu merită să ne întristăm comentând inepţiile guvernanţilor, reprezentaţi de duetul politic afon „Cio-Ciu”. Dar merită să trecem în revistă glumiţele acestui cuplu obosit de mariajul forţat de împrejurări la care i-a obligat fuga USR de la guvernare.

Cel mai vocal dintre cei doi afoni este Marcel Ciolacu. Omul iese în peisaj cu orice prilej, fără să ştie exact ce vrea. Acum e vorba de acoperirea unei găuri de 4 miliarde de euro la buget, gaură raportată conştiincios de chiar ministrul Finanţelor, Câciu, care a şi produs-o dealtfel din prostie şi neştiinţă de carte.

Iată una dintre glumiţele Cio: „De unde să luăm banii dacă nu vreţi să facem nimic? Nu mai vreau dezmăţ la stat cu mii de angajări şi tot felul de pile”... Aş pune aici faţa aia care râde cu lacrimi pe telefon la o glumă bună, dar nu ştiu dacă se poate.

Aşadar, Ciolacu este preşedintele Camerei Deputaţilor şi preşedintele celui mai mare partid al României, aflat desigur la guvernare în pole-position. Ivit parcă din spuma mării, neatins de vechi guvernări pesediste care ne-au adus în pragul falimentului bugetar, Ciolacu trebuie să vrea ceva, să pară că pune piciorul de viitor premier-preşedinte în prag: „Nu mai vreau dezmăţ...”. De parcă dezmăţul ăsta bugetar cu mii de angajări aiurea de tăietori de frunză la câini, nepoate, lipitori de afişe de campanie şi pile de la partid ar fi creaţia extratereştrilor, nu a PSDNL!

Dar omul nostru mai are idei. Nu e de acord cu propunerea mediului de afaceri de reorganizare administrativ-teritorială la cel mult 15 judeţe (culmea ar fi fost să fie de acord, l-ar fi linşat baronaşii partidului şi familiile lor), propunere care ar acoperi confortabil şi gaura de la buget, dar are el o rezolvare: comasarea comunelor sub 1.500 de locuitori, situaţie în care „primarii comunelor desfiinţate devin viceprimari ai localităţilor care le înghit”.

Să dăm un exemplu pur teoretic: dacă se comasează comuna Vâlcele cu Araci, primarul din Vâlcele devine viceprimar la Araci. Dacă se găsesc trei comune comasabile, vom avea trei viceprimari. Însoţiţi, desigur, de secretarele lor, de şoferi, de toţi ceilalţi „absolut necesari” specialişti în administraţia publică locală. Se vor desfiinţa, cu siguranţă, o mulţime de posturi de portari şi femei de serviciu, ceea ce va aduce o economie uriaşă la buget...

Dar staţi că nu-i singurul cu idei geniale. Duetul afon are şi un „Ciu”, care este chiar premierul Ciucă. La el simţul umorului e mai cazon, mai înfipt în ţeapa cu vinovaţi de fraudarea bugetului. Dumnealui vrea suprataxarea cu 16% a tuturor salariilor bugetare care depăşesc leafa preşedintelui Iohannis, adică 25.000 de lei. De ce 16% şi nu 20 sau 10%, nu ne spune, nu ştie nici el de unde i-a venit procentul ăsta inexplicabil.

Dar, băgaţi bine de seamă, nu ne jucăm, la noi totul se bazează pe domnia legii, a specialiştilor jurişti, aşa că „orice măsură pe care o vom lua trebuie să aibă susţinere juridică”. Păi cum altfel, Doamne iartă-ne?! Tot ce a făcut guvernul ăsta până acum a fost plin de susţinere juridică...

Una peste alta, aflându-ne în zona de relaxare Unu Mai muncitoresc înţelegem că guvernanţii glumesc cu noi, altfel ne-am revolta ştiind că Ciolacu şi Ciucă ştiu că CCR nu va accepta niciuna dintre soluţiile propuse de clarvăzătorii de la guvern. „Crimă cu premeditare”, cum ar veni...

Există, desigur, soluţii. Românii şi-ar dori oprirea risipei bugetare, reducerea aparatului administrativ, supraimpozitarea pensiilor speciale nesimţite, ba chiar ar îmbrăţişa propunerea Băncii Mondiale pentru salvarea situaţiei: impozit progresiv pentru toată lumea. Dar asta ar însemna să laşi glumiţele pentru meseriaşii de la „Gala umorului” şi să începi să gândeşti şi să acţionezi pentru ţară, nu pentru guşaţii îmbuibaţi de la conducerea partidelor politice care guvernează.

Ceea ce la noi nu se va întâmpla în viitorul pe care eu mi-l pot imagina.