Cât costă dreptul de a trăi al unor oameni ca tine şi ca mine, al unei naţii? În ce se măsoară şi ce eşti în stare să faci pentru a contribui la afirmarea acestui drept la viaţă aşa cum şi-o doresc cetăţenii acelei naţii?

Renunţi, de pildă, tu, române, la bucuria de a te îndopa cu gaz rusesc în favoarea dreptului la viaţă al altui neam? Eşti în stare să-ţi aranjezi în casă doar 20 de grade, nu 24 cât îţi cere pielea sensibilă, gândindu-te să reduci, eventual să stopezi importul de gaze de la ruşii care omoară oameni, civili nevinovaţi din Ucraina?

Poţi tu, române, să mănânci mai puţin, mai cu grijă, cât să nu te-ndopi gândindu-te că oameni din alte ţări, infinit mai sărace decât a ta, au nevoie de cerealele din Ucraina, sau chiar de cerealele ţării tale, pentru a rezista restricţiilor impuse de Lumea civilizată Rusiei putiniste criminale?

Poţi tu, române, să înţelegi că războiul ăsta de la graniţa noastră e o răscruce a istoriei, că nu doar soarta Ucrainei e în joc, ci soarta şi ordinea întregii lumi? Poţi accepta că riscul unei victorii, fie şi parţiale, a Rusiei este uriaş? Că tot ce se întâmplă acum nu e doar problema „lor”, ci este şi problema „noastră”?

Poţi tu, române, să-ţi aminteşti ce a însemnat Rusia pentru istoria noastră recentă? Ţi-au vorbit vreodată părinţii sau bunicii tăi despre soldaţii ruşi invadatori, violatori, hoţi şi ucigaşi care cutreierau satele româneşti cerând „basamac”, tărie adică, împrăştiind teroare, furând ceasuri şi paltoane de la oricine le apărea în faţă? A rămas celebră zicerea „Davai ceas, davai palton”...

Poţi tu, române, să crezi într-o „nouă ordine mondială” pusă acum la cale de Rusia şi China? Dacă da, uită-te la Ucraina şi vezi cam cum ar arăta această nouă ordine făcută de autocraţi-dictatori în dispreţul oricăror libertăţi democratice.

Poţi tu, române, să crezi în bunele intenţii ale unei Rusii care seamănă omor, frică şi disperare prin toate teritoriile pe care le cucereşte pentru că aşa vor Putin şi generalii lui? Dacă da, uită-te puţin şi la fraţii noştri moldoveni, care stau cu sufletul la gură în aşteptarea unei invazii ruse în ţara care a fost, cândva, răpită de ruşi României.

Războiul din apropiere este un examen şi pentru tine, române. Nu doar un examen al conştiinţei tale naţionale, ci mai ales unul al rezistenţei tale în faţa unei crize existenţiale la care este supusă o naţie care îşi apără dreptul de a fi; dreptul la viaţă al copiilor, mamelor, bunicilor, taţilor. Un drept la viaţă care le este refuzat de conducătorii invadatorilor fără Dumnezeu, fără legi, fără conştiinţă, dar cu un uriaş dispreţ faţă de tot ce nu e rusesc.

Aş pune întrebarea asta şi etnicilor maghiari, dar mi-e teamă că răspunsurile multora dintre ei ar fi croite după vorba, chipul şi asemănarea liderului de la Budapesta, cel invitat de mulţi amici politici să meargă la oftalmolog, pentru a vedea corect şi bine ce crime face „fratele” Putin în Ucraina. Cel pentru care „pacea şi gazul rusesc” ţin loc de voturi, de scaun de premier, dar şi de somnifer numai bun să-i adoarmă conştiinţa. Mai e şi duminica Floriilor la catolici şi protestanţi şi nu se cade să inoportunăm sărbătoarea cu întrebări incomode. Aşa că... pas.

Cei care încă mai cred în Rusia civilizată şi bine intenţionată, bogată şi darnică în cereale, gaze, petrol şi cărbune cu vecinii, cu lumea, cu Africa, cu Siria, cu Turcia sau China nu trebuie decât să se uite peste graniţă, în Ucraina acestei primăveri, ori peste istorie, în ce secol îşi doresc, ca să afle că această Rusie a lui Putin moşteneşte nu geniul lui Dostoievski sau al lui Ceaikovski, nu talentul unor sportivi, acrobaţi, balerini sau şahişti celebri, ci pornirile criminale ale pravoslavnicului Rasputin, transmise peste ani KGB-ului din care Putin a făcut parte, de la care a învăţat să ucidă fără milă şi fără niciun drept copii, mame, taţi, bunici, nesocotind dreptul la viaţă al altor naţii în numele unei istorii false, ajustate pentru uz personal de propaganda de la Kremlin.

Dreptul la viaţă al Ucrainei vecine se măsoară în aceste săptămâni în metri cubi de gaz, tone de cărbune şi barili de petrol la care „lumea civilizată”, obişnuită cu tot confortul energetic, nu poate renunţa. Este şi motivul pentru care am pus întrebările de mai sus românilor; mai exact acelor compatrioţi care nu se cred, precum ruşii, singuri pe lume şi stăpâni ai ei. Şi care nu folosesc nişte nedreptăţi istorice cauzate minorităţii româneşti din Ucraina drept motiv pentru a cere o „neutralitate” jenantă, presupus izbăvitoare, a României în războiul din ţara vecină.