Cine n-are loc de bătrânul protestatar Mihai Şora? Micii comunişti de azi, prietenii informatorului Dan Voiculescu, îl ostracizează public pe „marele” comunist de-acum 70 de ani. De ce? Pentru că, abia venit în ţară din Franţa, a fost arestat şi apoi angajat la Ministerul de Externe, condus atunci de celebra Ana Pauker – care ştiţi dvs. ce făcea ea şi cu Dej, băgau spaima în burgheji...

Da, dom’le, nemernicul ăsta de Şora, comunist de tânăr (cine spunea că dacă nu eşti comunist când eşti tânăr înseamnă că eşti prost?!), membru al P.C. din Franţa din raţiuni de luptă antifascistă, s-a băgat slugă la nenorocita de Pauker, a slujit regimul comunist criminal care băga în puşcării pe adevăraţii patrioţi luptători din munţi. Cum mai îndrăzneşte bătrânul ăsta să facă acum pe protestatarul, să afişeze porniri belicoase împotriva micilor urmaşi de azi ai marilor comunişti de ieri?!

Vedeţi, ajungem la miezul problemei: manipularea odioasă la care se înhamă feseniştii din Media pesedistă, prieteni şi admiratori ai foştilor comunişti cu munci de răspundere din ultimii 40-50 de ani. Toţi cei care n-au suferit, n-au mâncat salam cu soia, n-au fost prin închisori, n-au fost bătuţi de Miliţie şi Securitate, n-au făcut dizidenţă că n-au putut, le-a fost frică sau nu s-au priceput, toţi ăştia sunt vinovaţi. La zid cu ei, în frunte cu „tartorul” Mihai Şora.

Porcăria asta se numeşte „vină colectivă”. Se inoculează încet, în straturi subţiri, celor care au fost contemporani activi cu regimul comunist. Până la episodul Şora era vorba doar de „slugile regimului Ceauşescu”, acum micii fesenişti-urmaşi au coborât în haznaua anilor de după război. Ani complicaţi, în care important era să rămâi în viaţă, eventual sănătos, şi să nu faci prea mari compromisuri. De pildă, să nu devii informator al Securităţii, să nu-ţi denunţi vecinul că ascultă Europa Liberă, să nu-ţi trădezi ţara pentru câţiva arginţi. Mihai Şora n-a făcut nimic din toate astea. Vina lui este, în opinia detractorilor entuziaşti, că n-a luptat cu „monstrul” sovietic, că n-a pălmuit-o pe Ana Pauker, că a acceptat un post de referent de specialitate la Ministerul de Externe, că a editat cărţi şi a creat Biblioteca Pentru Toţi. E o „vină colectivă”, majoritatea românilor au rezistat în acest fel.

Adevărul este că nu putem fi toţi eroi precum Ion Iliescu, cel care s-a opus atât de tare lui Ceauşescu încât a ajuns şi el şef de editură. Cei care îi pupă şi-acum mâinile „revoluţionarului” nonagenar Iliescu pentru că a propăşit capitalismul de cumetrie sunt aceiaşi care sădesc resentimente colective, scuipându-l pe centenarul Şora pentru că se dă victimă a regimului comunist. Cel mai bătrân simbol al luptei anti-totalitare s-a mulţumit să trăiască, să reziste întreg la minte şi la trup în anii tulburi ai stăpânirii Dej-Pauker-Ceauşescu. N-a fost deloc singurul care a făcut asta. N-au avut decât foarte puţini stofă de eroi. Cei mai mulţi şi-au apărat familiile, micile existenţe provinciale, fără măcar să ştie ce orori se întâmplau cu Rezistenţa anticomunistă din munţi. Mai târziu, în anii 70-80, când se formaseră deja câteva generaţii de „oameni noi”, rezistenţa şi disidenţa deveneau şi mai complicate.

Dar e normal să loveşti într-un simbol al luptei anti-totalitarism din România anului 2019 reciclând „vinovăţii” vechi de 70 de ani. Apărătorii regimurilor Iliescu-Năstase-Dragnea sapă deja tranşeele în care vor morfoli, dintr-o Opoziţie cu veleităţi pro-Rusia, acuzaţii împotriva „criminalilor” pro-europeni. Nostalgicii securisto-ceauşisto-fesenişti vor pune mână de la mână să-i murdărească pe cei care se opun stăpânirii chiar şi atunci când complicata viaţă îi aduce în situaţia de a lucra, să zicem, ca referenţi de specialitate la Ministerul de Externe. Nu la Ana Pauker, ci, de ce nu, la  Teodor Meleşcanu. „Contează epoca”, vor spune unii. Sigur, dar mai contează şi omul. Contează vorbele şi faptele lui. Contează, de pildă, că la 102 ani Mihai Şora protestează în stradă, în pieţe, pe Facebook împotriva unei clase politice cu apucături totalitare şi antieuropene din România anului 2019. 

Mihai Şora merită respectul şi preţuirea mea nu pentru că a lucrat la Externe pe vremea regimului de tristă amintire Dej-Pauker, ci pentru că stă în soare, protestând la Girafa din Piaţa Victoriei, pe vremea altui regim de tristă amintire: Dragnea-Dăncilă. Semn că omul poate învăţa din propriile lui frici şi laşităţi.