OPINII 11 martie 2019

EDITORIAL. De la „Nem, nem, soha!” la „interesele noastre comune”. Care?!

de Dumitru Manolăchescu | 604 vizualizări
Sursa foto - Wikipedia
Sursa foto - Wikipedia

Ministerul (In)culturii nu poate fi decât o copie fidelă a analfabetismului de rang înalt legiferat în Guvernul României. Iar pe ministrul (In)culturii habar n-am cum îl cheamă şi nici nu merită să aflu. Îmi e suficient să ştiu că e controlat de un premier care produce mari daune nu doar limbii române la fiecare apariţie publică.

De unde până unde acuzele de mai sus? În esenţă, de la un document livrat de Ministerul Culturii către Ministerul de Finanţe, pentru stabilirea bugetului. Anexe, explicaţii, argumente, lucruri de-astea pentru care se cer bani. Foarte importante, dealtfel, pentru că, ştim cu toţii, diavolul se-ascunde în detalii.

Ce vedem, aşadar, printre altele, în documentul cu pricina: suntem într-un an şi mai centenar decât Centenarul „istoric”. Avem parte de multe comemorări şi sărbătoriri cu viguroasă tentă patriotică. S-o luăm de la capăt:

* 8 ianuarie 2019 – 100 de ani de la Adunarea de la Mediaş a Consiliului Naţional Săsesc, prin care bănăţenii şi transilvănenii aprobă unirea de la 1 Decembrie 1918. Eu n-am văzut şi n-am auzit de vreo „manifestare, acţiune sau proiect” organizate de Ministerul Culturii prin care să fi fost marcată, pe 8 ianuarie, această aniversare. Iar „săsesc” am scris eu, corectând un cuvânt greşit care apărea în documentul emis de inculţii de la Cultură: „sătesc”. Dar asta n-ar fi mare lucru...

* 16 aprilie 2019 – 100 de ani de la debutul ofensivei armatei române împotriva Republicii Ungare a Sfaturilor, ofensivă pornită din cauza refuzului sus-numitei Republici de a retrage trupele de pe teritoriul Transilvaniei, conform prevederilor Conferinţei de pace de la Paris.

* 26 iulie 2019 – victoria armatei române împotriva lui Bela Kuhn şi instalarea administraţiei româneşti în Banat.

* 4 august 2019 – 100 de ani de la un moment cu care românii se mândresc uneori în exces (o să vedeţi imediat de ce spun asta): defilarea trupelor româneşti în Budapesta. Armata română ocupase Budapesta, înlăturând de la Putere guvernul comunist care proclamase Republica Sovietică Ungară. Armata noastră a stat la Budapesta un an de zile, până la semnarea Tratatului de la Trianon, puternic contestat de guvernul ungar, în urma căruia România beneficia de recunoaşterea internaţională a unirii Transilvaniei cu provinciile româneşti.

Bun, care-i treaba, ce-i rău în asta? Sărbătorim şi noi ce putem şi, mai ales, cum putem. Dar trebuie să fii excesiv de îngăduitor cu tâmpiţii ca să pricepi cum anume se gândeşte un ministru incult să sărbătorească toate datele astea istorice. Pentru că iată cum vede Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale, că asta e denumirea lui întreagă şi neinspirată, defilarea trupelor române la Budapesta: „Moment prolific în istoria poporului român”. Ceva nu sună bine, este? Iau DEX-ul, mă uit la „prolific” şi citesc: „Care se poate înmulţi, care se înmulţeşte uşor şi repede”. Mişto, nu? Ce să cred eu de-aici? Că inculţii miniştri ai unui incult premier au făcut-o intenţionat, să le dea de gândit ungurilor asupra viitorului? Sau pentru că, pur şi simplu, geme ministerul ăsta de prostie. Exclud prima variantă, din foarte multe motive.

Unul, şi cel mai important, e că guvernul României lui Dragnea, la fel ca şi celelalte care au mai fost, n-are nimic în tărtăcuţă când e vorba de viitor în relaţia cu Ungaria. Pe-ai noştri îi interesează exclusiv micile înţelegeri pentru nişte interese minore, gen majoritate parlamentară, susţinerea unor miniştri şi alte nimicuri. Niciun proiect serios n-a răzbătut din vreun cap de ministru FSN, PDSR, CDR, PNL, USL sau PSD (ca să iau la rând mai toate guvernele de după decembrie 1989) în legătură cu viitorul Transilvaniei şi al României în relaţia cu vecinii unguri. Nimic, zero, cu toate că FSN şi UDMR au fost prezente în toate guvernele României, chiar şi-atunci când nu aveau membri în vreun cabinet.

De-aia cred că nu de intenţie e vorba, ci de prostie pură. N-au ştiut, berbecii, ce-i aia „prolific”. Iar parlamentarii UDMR n-au sesizat, le-ar fi fost oricum mai greu, ori n-au dorit să vadă inadvertenţa, votând un buget al ruşinii naţionale cot la cot cu Puterea. „Nem, nem, soha!” ameninţa revizionismul maghiar încă de la 1922, printr-o cunoscută poezie a lui Jozsef Attila. În 2019 liderilor UDMR le-a rămas un „colaboraţionism victimizant” cu Puterea, care le aduce unele privilegii şi... cam atât. Sunt părtaşi la o suferinţă captivă, neputincioasă, proprie fostelor imperii. O inimă roşie-alb-verde pe un steag al maghiarimii pe 15 martie – suficiente, poate, pentru nişte orgolii venite dintr-un mileniu de istorie, dar vădit neadaptate prezentului şi viitorului.

Are dreptate dl. primar Antal Arpad: „Românii şi maghiarii au aceleaşi interese în spaţiul central şi est-european”. Aşa este, rămâne doar să ne punem de acord asupra unui răspuns la întrebarea: care sunt interesele astea comune? Am senzaţia că nici în următoarea sută de ani nu vom găsi un răspuns convenabil ambelor părţi. Adică şi Budapestei, şi Bucureştiului – „mama” şi „tatăl” cetăţenilor români de etnie maghiară dintr-o Transilvanie care nu va fi niciodată autonomă sau independentă.

Distribuie articolul:  
|

OPINII

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.