Un cartier oarecare, un oraş oarecare, o aşezare oarecare. Iese familia fericită de la o degustare prelungită, cu mici şi ţuică şi vin şi bere, cum îi stă bine românului care e el român cu maşină personală recent cumpărată. Amănunt important, e maşină de-aia fără pedală pe care să apeşi când schimbi viteza de se cheamă ambreiaj, e maşină automată. Mai scumpă, mai bengoasă decât aia clasică.

Revin: iese familia trăsnită cu degustări bucuroase din cârciumă şi se urcă direct în otomobil. „Eu conduc”, zice omu’. „Conduci pe dracu”, zice femeia abţiguită. Persoană serioasă, responsabilă, nu-l lasă la volan pe soţul-muci. Dar nici nu comandă un taxi, că-i scump să te duci de la marginea aşezării către centru. Se bagă ea la volan. N-a mai condus de mult, nu ştie exact câte pedale are maşina asta automată, nu ştie care-i frâna şi unde-i acceleraţia, „da’ nu ne lasă pe noi Cel de Sus, ne apără şi ne păzeşte drăguţul”.

Şi-şi ia zborul, iute ca vântul merge minunea pe patru roţi. Până când îi iese cineva în faţă, apasă disperată pe pedale, nimereşte întâi pe acceleraţie şi se duce direct în două fete de pe un trotuar din respectivul cartier mărginaş bucureştean.

Fetele sunt strivite, mor în scurtă vreme. Oamenii de pe stradă se reped să-i ia la bătaie pe cei doi ocupanţi ai maşinii. Îl bat bine pe bărbatul beat din dreapta şi-o ciomăgesc şi pe iresponsabila care ţinea volanul ca pe-un covrig din aluat proaspăt. Când ajung oamenii legii, îi iau la bătaie şi pe ăştia, că ştiu ei de ce...

Filmul e real, cred că ştiţi deja povestea tragică. Femeia de la volan nu vrea să sufle în fiolă, la analizele care i se fac la INML se află şi de ce: e la limita dintre penal şi contravenţional, cu 0,7 alcool la mie în sânge.

Asta e familia clasică de şmecheri proşti: de obicei conduce doar el, treaz sau beat nu contează. De data asta cedează, probabil era prea beat, şi-o lasă pe femeie, total nepregătită şi neştiutoare în materie de cutie de viteze automată. Bombă pe roţi, final previzibil.

Dar şmecheria n-are gen, se ia de la soţ la soţie, probabil şi invers: „Nu suflu în fiolă că am boală de plămâni şi n-am voie” – zice şoferiţa organului constatator. Plămâni, suflat, alcool, amendă sau puşcărie – o combinaţie greu de suportat pentru oricine. Cu atât mai mult pentru unii care tocmai se distraseră la un chef de chef.

Acum lumea aşteaptă şi comentează revoltată: „Trebuia să-i omoare în bătaie pe amândoi, nişte nenorociţi care au luat două vieţi tinere”. „De ce le-a dat drumu’ procuroru’ acasă, să-i fi băgat direct la arest 30 de zile, să sufere şi ei măcar puţin”. „Or să scape doar cu un avertisment, o mustrare, un an cu suspendare sau ceva pe-acolo, că aşa-i legea la noi, omori oameni şi nu păţeşti nimic, dacă furi o pâine stai doi ani la pârnaie”... Nimic nou de la Jean Valjean încoace, este?

Mai ştim nişte cazuri de soţii celebre scăpate ca prin farmec de puşcărie după ce-au omorât oameni nevinovaţi în accidente de maşină. Şi mai ştim şi exemple de găinari care stau doi-trei ani la închisoare pentru nimica toată. Asta-i Justiţia noastră, am copiat cu râvnă tot ce-au gândit prost franţujii. Acum ne străduim să facem la fel cu Germania. Om vedea cum va arăta transplantul ăsta de creier nemţesc într-o tigvă românească.

Vreau să spun că oamenii au dreptate să fie suspicioşi, enervaţi şi agitaţi când e vorba de şcolile de şoferi proaste, de miliţienii care dau permise de conducere contra şpagă, de judecătorii care consideră că ajunge o pedeapsă cu suspendare pentru viol, „crimă de omor” din culpă etc. Adică, vezi Doamne, tu mergeai liniştit pe şosea cu 100 pe oră, băut puţin, da’ numai puţin, şi necuratu’ ţi-l scoate în faţă, fără veste, pe om direct pe trotuar... Na, spuneţi şi voi, cum să mai eviţi accidentul?! Cum să nu încurci frâna cu acceleraţia?! Că stau, de-al dracului, una lângă alta... Cu violul e cam la fel: de ce umblă bă aia cu fusta scurtă pe stradă?! Şi-o caută, precis!

Dacă pare că mă ţin de glume înseamnă că nu mi-a ieşit, nu asta am vrut. Tragedii de genul ăsta se numără în România cu sutele şi nimeni nu pare să observe. Legi blânde cu criminalii, legi care îi eliberează pe violatori pentru „bună purtare” sau cărţi scrise în puşcărie, magistraţi care judecă în funcţie de virulenţa reacţiei publice. Aşa şi atât preţuim noi viaţa, libertatea, fericirea omului nevinovat.