Şi în An Centenar suntem pe locul 2 în competiţia frăţească cu Ungaria, ne batem între noi ca orbeţii uitându-ne cum ne iau ungurii pietrişul din Ardeal. Nu ne pot lua pământul sfânt al patriei, ne iau piatra. Chestia e că nu ne-o iau s-o ducă la muzeu, ori să facă vreo statuie a Ungariei milenare, că atunci ar fi strigat şi „patrioţii” noştri. O iau ca să-şi termine autostrada care leagă Budapesta de România. În vreme ce noi n-am făcut anul ăsta niciun km de autostradă, ei mai au 25 de km şi o termină pe a nuştiucâta a lor, una esenţială pentru că pe ea vor călători mult mai uşor româno-maghiarii nepatrioţi care se duc la băi la Budapesta, nu la Oradea, pentru că e mai civilizat şi, zic unii, mai ieftin.

 Dar staţi, pietrişul e cea mai mică problemă a noastră în relaţia cu vecinii unguri, pietre avem destule, bine că ni le ia cineva şi face ceva cu ele. Ungaria e hotărâtă să-i ajute pe secuii care se declară maghiari, sau invers, nu doar acordându-le la grămadă cetăţenia maghiară, ceea ce le oferă un avantaj deloc de neglijat în spaţiul Schengen, ci şi investind milioane de euroi în Ardeal. Sub formă de sprijin financiar pentru fermieri şi IMM, construirea de stadioane şi săli de sport, locuinţe de serviciu pentru medici şi altele, mai mult sau mai puţin ştiute.

Da, se face o politică şmecheră, parşivă, dar legală şi eficientă; eforturile guvernului ungar sunt perfect corelate cu şantajul UDMR asupra guvernului şi parlamentului României. Guvernul ungar îi sprijină pe maghiarii din Ardeal cu lucruri concrete, de care, cel puţin parţial, profită şi românii, în vreme ce guvernul şi majoritatea parlamentară din România au uitat unde este şi la ce foloseşte Transilvania. Şi-atunci: ce pretenţii să ai de la unguri, câtă vreme ai tăi te ignoră?! Greu să dai un răspuns fără să-ţi înjuri guvernul de Sfântul Centenar, nu?!

Dacă guvernul Ungariei se-apucă şi ne face şi-o cale ferată modernă, cu trenuri de mare viteză, între Budapesta şi Bucureşti, cum promitea prin vară ministrul de externe ungar Peter Sijjarto, dacă apuc să văd şi minunea asta declar de pe acum că pe 15 martie din anul cu minunea arborez drapelul Ungariei în balconul personal. Merită, frate! Plus că, se înţelege, îmi voi face toate „vacanţele” la băile termale de la Budapesta.

Ce vreau, de fapt, să spun e un lucru care îi doare pe românii ardeleni: Ungaria investeşte masiv în Transilvania, Ungaria va (re)câştiga Transilvania pas cu pas, prin politici deştepte, consistent-persuasive, nu prin război. Gălăgia pe care o fac ungurii în legătură cu Trianonul şi Ardealul e de ochii lumii, să nu-şi piardă Viktor Orban antrenamentul şi faima de „copil teribil al Europei”. (Apropo, nu l-am văzut la celebrarea Armistiţiului care a încheiat primul Război Mondial, nu-i place Parisul?!...). Ungurii se dezvoltă, îşi rezolvă toate problemele de infrastructură cu bani europeni şi îşi permit să-i ajute financiar pe maghiarii din vecini, în vreme ce noi vrem să ieşim din Europa şi, daţi-mi voie să anticipez puţin după demisia ministrului Afacerilor Europene, Victor Negrescu: ne vom face de râs în Europa chiar în jumătatea aia de an în care vom deţine preşedinţia Consiliului Uniunii Europene. Nu-mi doresc asta, dar n-ai cum altfel cu Dăncilă, Meleşcanu, Plumb şi ceilalţi penibili din actualul guvern, giraţi de şeful de clan dublu condamnat penal.

  Cât despre Ardeal, regiunea asta istorică nu serveşte în niciun fel partidului care guvernează cu DDT. Se înţelege, nici electoratul din Transilvania nu foloseşte PSD-ALDE. Nu suntem buni decât ca „muniţie” electorală pentru naivii care încă mai cred că guvernul şi majoritatea parlamentară de la Bucureşti sunt preocupate de soarta românilor şi maghiarilor din Covasna, Harghita, Mureş şi tot ce înseamnă centrul şi vestul ţării.

Vin alegerile şi-or să-nceapă „bătăliile istorice” pentru „păstrarea identităţii naţionale a românilor din Har-Cov”. Patriotismul electoral va da în clocot şi mi-e teamă că va trebui să-i dau dreptate d-lui Kelemen Hunor, care bănuieşte că, în lipsă de alte mari realizări, Bucureştiul va acoperi Centenarul cu o „retorică naţionalistă de prost gust”. Se prea poate, la această oră Bucureştiul nu e credibil, iar de prost gust, ce să zic, avem parte în fiecare zi. Iar noi ştim bine că singurii care luptă şi se zbat, atâta cât se mai poate şi cu cine se mai poate, pentru păstrarea identităţii lor sunt doar românii de-aici, fiecare în parte şi mai rar toţi laolaltă, dezamăgiţi şi însinguraţi. Nu vă bazaţi nici pe guvernul PSD-ALDE, nici pe majoritatea parlamentară, nici pe Biserica Neamului! Aceste instituţii au alte priorităţi, Transilvania nu le aduce nici voturi, nici prea mulţi credincioşi, deci nu merită atenţia lor.  BOR adoră catedralele uriaşe, poleite cu aur, vizibile de pe Lună, nu este interesată de biserici modeste, păstrătoare de adevărată credinţă şi necesară umilinţă. Iar  Oficialităţile guvernante de la Bucureşti preferă mici înţelegeri cu trei foste mari imperii unei colaborări oneste cu o Uniune Europeană care te obligă să fii corect, deştept şi integrat în civilizaţia occidentală. O civilizaţie de care guvernanţii anului 2018 s-ar lepăda ca de ciumă dacă nu le-ar fi frică de reacţia electoratului român, care n-a uitat „binefacerile” istorice turco-ungaro-ruse, care încă mai crede în Occident şi în „visul american”. 

Ce-ar trebui să înţelegem noi de-aici e că nu de Ungaria trebuie să ne fie nouă frică, ci de România; mai exact, de cei care ne decid prezentul şi viitorul de doi ani încoace, de cei care au divizat naţiunea în An Centenar. Mă gândesc cu jenă că la 100 de ani de la marea Unire voi asculta la Sf. Gheorghe discursul premierului Viorica Dăncilă, scris de Darius Vâlcov, Codrin Ştefănescu şi Liviu Dragnea. Cum dracu’ să nu cânţi, să nu strigi, să nu urli: deşteaptă-te, române?!

Uitându-mă la majoritatea parlamentară care ne conduce şi care, nu-i aşa, este expresia voinţei celor care s-au prezentat la vot, nu pot să nu mă-ntreb: ne merităm, oare, ţara?!