E o întrebare pe care nu o dată mi-am pus-o văzând, de pildă, o casieriţă la un magazin de cartier care nu ştie să-ţi spună în româneşte cât ai de plătit pe coşul de cumpărături; fata îţi arată cu degetul ecranul calculatorului, rămâne să vezi singur ce şi cum.

Nu-i o tragedie, veţi spune. Se va descurca ea cumva în Secuime, aici nu-i nevoie peste tot să ştii limba română. Păi tocmai asta-i problema: în Secuime s-au separat şcolile, limba română nu este deloc atractivă pentru maghiari, prin urmare nici nu o învaţă copiii. Iar în familie, vă daţi seama, nici nu se pune problema, sunt rare cazurile în care părinţii o mai dau şi pe româneşte. 

Motiv pentru care o analiză statistică a Newsweek ne spune că 46% dintre elevii de clasa a VIII-a şi 34% dintre cei de Bacalaureat nu iau nota 5 la examenele respective. Este o medie mult sub media naţională de „analfabeţi” la limba română. Asta înseamnă că aceşti copii nu se descurcă nici măcar mulţumitor în limba statului ai căror cetăţeni sunt totuşi.

Este, spuneam, efectul pe termen mediu şi lung al separării şcolilor, dar şi efectul lipsei unor metode atractive de predare a unei limbi până la urmă străine pentru etnicii maghiari. Ne place ori nu, e o realitate cu care ar trebui să lucrăm. Dacă tânărul se angajează în HarCov sau în Ungaria, e ok, nu simte nota aia de corijent/repetent la limba română. 

Dar ce face absolventul de Bac sau cel de 8 clase dacă vrea să se angajeze în România altundeva decât în două judeţe şi jumătate? Păi nu prea are opţiuni fără limba română: construcţii, drumuri şi poduri, munci necalificate grele, la îndemâna, iată, şi a indienilor, pakistanezilor şi altor neamuri emigrate la noi în ţară. Sau la magazine de cartier unde arăţi cu degetul o cifră pe care nu ştii s-o zici decât în limba ta maternă. Se poate, adică, dar de ce să perpetuăm situaţia asta? 

Văd că şi-au pus şi autorităţile statului întrebarea asta. Drept pentru care au şi luat, pe hârtie, nişte măsuri: program de schimburi de elevi pentru utilizarea extinsă a limbii române (am preluat o modă mai veche, dinainte de Războiul Al Doilea Mondial, ceea ce nu-i neapărat rău, mai ales dacă se întâmplă cu judeţe din zone preponderent româneşti); finanţarea unor tabere de limba română destinate elevilor care studiază în limba maghiară; aplicarea prevederilor Legii educaţiei naţionale în privinţa predării limbii române elevilor care învaţă în limba maghiară şi alte limbi ale minorităţilor naţionale.

Aici la urmă poate fi interesant, pentru că Legea ar putea să schimbe în bine maniera de a preda limba română în HarCov. Poate vom face totuşi ceva, măcar un pas, spre a recunoaşte că mulţi elevi maghiari consideră limba română o limbă străină. Motiv suficient, aş zice, pentru a o şi preda mai atrăgător, mai ca pe o limbă străină.

Pe de altă parte, mulţi copii din familii de etnici maghiari cad pradă propagandei anti-limba română venită pe canalele Media din Ungaria şi Rusia (că tot sunt prieteni la cataramă Viktor Orbán şi Putin): o limbă urâtă, stâlcită, mincinoasă. Asta e o idioţenie pe care n-ar trebui s-o bage nimeni în seamă, nu există limbi urâte, limbi mincinoase, există doar limbi pe care le ştii şi limbi pe care nu le ştii; pentru că nu vrei, pentru că nu poţi, pentru că n-ai chemare sau talent, sau pur şi simplu pentru că eşti făcut grămadă şi nu-ţi dai seama cât de necesar şi util este să ştii orice limbă străină, nu mai vorbesc de limba statului în care trăieşti şi munceşti.