Te-ai născut în Canada la 10 ani de la Revoluţia română din Decembrie, revoluţie care ar fi trebuit să schimbe nu doar faţa, ci şi fondul acestei ţări. Părinţii tăi, români din Vaideenii de Vâlcea, au plecat în Canada în 1994 de prea mult bine în România. Pentru că mama avea o mică afacere în România, ai început să joci tenis la Piteşti. Stăteai câteva luni la Piteşti sau la Vaideeni, la mama şi la bunici, alte câteva luni le petreceai la domiciliul părinţilor din Canada. Era un fel de navetă, nici nu ştiu dacă faci mai mult cu avionul din România până în Canada decât faci cu trenul de la Constanţa la Baia Mare...

Tatăl tău este inginer şi declară următoarele: „Am ajuns în Canada cu doar două valize, atât. Am ales Canada pentru a începe o viaţă nouă. Ne-am gândit la viitorul pe care viitorii noştri copii îl pot avea”. Esenţial şi emblematic, nu?

Peste 10 ani, populaţia României va ajunge la 18 milioane de oameni. Românii nu mai fac copii pentru că statul român nu este interesat de copii, el este preocupat de bunăstarea şi fericirea hoţilor şi corupţilor din închisori sau din afara lor. Şi atunci când fac copii, românii care vor să cucerească lumea pleacă din ţară pentru că se gândesc la viitorul copiilor lor; un viitor care nu-şi găseşte locul în România.

Şi totuşi, în 1970 România avea primul nr. 1 din istoria tenisului mondial. Îl avea pe Ilie Năstase, îl mai avea pe Ion Ţiriac. Am crezut atunci că tenisul va fi un sport privilegiat în România lui Ceauşescu. Am crezut la fel şi în România lui Iliescu, Băsescu, Constantinescu, Dragnea, Iohannis. Credem încă în viitorul Simonei Halep, pe care însă nu o asociem cu România pentru că România n-a făcut nimic pentru Simona Halep. România s-a folosit în scop politic doar de imaginea acestei sportive, aşa cum se foloseşte de imaginea tuturor sportivilor celebri care reprezintă „ţara lui Dracula”.

România nu face nimic pentru copiii ei talentaţi, aşa cum nu face nimic nici pentru părinţii acestor copii. Ba nu, greşesc, România face totuşi ceva pentru părinţii plecaţi aiurea să câştige un ban pentru ei şi copiii lor: îi gazează şi-i ciomăgesc atunci când aceştia încearcă să le spună guvernanţilor că nu fac ce-ar trebui să facă pentru ţara în care s-au născut şi-ar vrea să muncească şi să trăiască ei şi copiii lor.

Aşa încât tu, tată şi tu, mamă, vă luaţi lumea-n cap şi plecaţi în Canada ca să găsiţi un viitor frumos şi sigur pentru copilul vostru, aşa cum făceau şi străbunicii voştri la începutul veacului trecut. Mai veniţi din când în când în ţară, la bunica din Vaideeni, care face minunatele gogoşi ale copilăriei voastre, o aduceţi acolo şi pe fetiţa voastră, care între timp a câştigat, numai ea ştie cum, un mare turneu de tenis în California.

Fetiţa asta, care acum are 18 ani şi a început să joace tenis la Piteşti, se numeşte Bianca Andreescu. Ea va veni în România doar ca s-o mai vadă pe bunica şi să mănânce minunatele ei gogoşi. Ea le mulţumeşte în limba română românilor care au susţinut-o la turneul din California, dar se va întoarce, împreună cu părinţii ei, în Ontario, Canada, pentru că acolo ea şi părinţii ei şi-au găsit viitorul. Şi-au găsit un rost care le-a fost refuzat în România lui Iliescu, Constantinescu, Băsescu, Dragnea, Dăncilă, Iohannis.

Sunt peste 4 milioane de români care şi-au luat lumea-n cap de prea mult bine în ţară. Unii dintre ei, foarte puţini, vor reveni în România cândva. Cei mai mulţi îşi vor fi pierdut, însă, şi amintirile. La ce bun să suferi pentru o ţară care nu te-a vrut? La ce bun să suferi pentru ţara în care te-ai născut, dar nu te merită? Copiii acestor 4 milioane de români nu vor mai simţi gustul gogoşilor bunicii decât din poveştile părinţilor. Dar tot din poveştile părinţilor, copiii ăştia vor afla cum îi băteau şi-i gazau pe „străinaşi” guvernanţii români din Republica lui Dragnea. La ce bun să te-ntorci, cui mai folosesc amintirile din Ţara nimănui?!

(Sursă foto: bnpparibasopen.com)