OPINII 6 octombrie 2020

EDITORIAL. Bezmeticalităţi

de Dumitru Manolăchescu | 1240 vizualizări

În vreme ce nişte politicieni bezmetici se agaţă de scaune refuzând să accepte că au pierdut alegerile, că trebuie să cedeze birourile şi fotoliile, alţi bezmetici, cetăţeni de rând să le zicem, continuă să creadă că noul Coronavirus este o poveste a „statului profund” – un soi de „stat paralel” mai sofisticat, că Dragnea n-a inovat nimic, el a plagiat de pe la americani, unguri şi alte naţii.

Până să fi fost infectat cu Covid 19, şi Donald Trump era adeptul conspiraţiei universale cu care luptă „băieţii mândri” din Qanon, o organizaţie mondială perfect inutilă şi dăunătoare unei existenţe raţionale pe Pământ, dar suficient de extinsă pentru a i se acorda atenţie. Acum sperăm măcar să tacă preşedintele american, pentru că lucruri deştepte n-are cum să spună.

Până să ne lămurim cu bezmeticii conspiraţionişti, să remarcăm cu îngrijorare firească: în ultimele 24 de oare s-a înregistrat cea mai puternică rată de infectare cu noul Coronavirus, mai exact peste 1.500 de cazuri la doar puţin peste 6.000 de teste.

Ce observăm în Sf. Gheorghe, la o privire sumară: faţă de bucureşteni, moldoveni şi ilfoveni suntem mai disciplinaţi şi mai atenţi cu noi şi cu ceilalţi. De-aici şi cazurile mai puţine raportate în ultima vreme. Să sperăm că vom continua la fel. Dar vezi pe stradă, prin diverse spaţii aglomerate oameni fără mască, sau cu masca pusă pe bărbie, ca să fie, nu ca să folosească la ceva. Nu e comod cu mască, simţi o apăsare, dar nu prea ai de ales.

Economia nu putea rezista în regim de lockdown, dar nu-mi dau seama cât ar ajuta deschiderea restaurentelor în interior, de pildă, acţiune îndelung cerută de „industria ospitalităţii” – mor când aud despre „ospitalitatea” HORECA, de parcă n-am şti, n-am trăi, n-am vedea cu ochii noştri „hoţpitalitatea” meseriaşilor acestei industrii. În aceeaşi notă de risc se înscriu şi magazinele, mari şi mici, din oraş şi judeţ. Cârduri de băbuţe cu masca pe bărbie se înghesuie printre rafturi, dacă le atragi atenţia te privesc ca pe o muscă nimerită dimineaţă în ceaşca de cafea cu lapte.

Dar nu doar bătrânii, ci şi tinerii sunt plimbăreţi-petrecăreţi şi suspect de nepăsători faţă de această boală extrem de molipsitoare. Coadă nu foarte mare în faţa cabinetului medicului de familie – e cald, încă se poate, ce va fi la iarnă... Suntem dezinfectaţi şi reuşim să ne pricopsim cu vaccinul antigripal şi obişnuita reţetă. „Când se va termina nebunia asta, d-nă doctor?”. „Când vom avea un vaccin, dar asta va mai dura cel puţin jumătate de an. Ce văd eu acum e că mai ales tinerii nu par să fie foarte atenţi, nu se păzesc suficient”. Uite că d-na doctor vede lucrurile la fel.

Ce să mai zici de campania electorală pentru Parlamentare, aşteptată în luna decembrie? O să fie, n-o să fie? Cred că va depinde de numărul de infectări. Alegerile locale încă nu şi-au arătat urmările sub acest aspect, vom mai vedea peste două-trei zile. Deocamdată cel mai bine e să nu ieşi din casă. Dar asta nu o pot face o mulţime de oameni care merg la serviciu. N-au scăpat nici oamenii de televiziune, nici politicienii care dezbat prin studiouri – s-au autoizolat Ludovic Orban şi Nicuşor Dan, vom afla şi ce spun testele, după o întâlnire în platoul B1 cu Silviu Mănăstire, recent găsit pozitiv. Nasol...

De Trump n-am nimic de spus, omul merită cu vârf şi îndesat experienţa asta neplăcută, cam la fel de mult cât merita Firea Pandele să piardă Capitala la „locale”.

Distribuie articolul:  
|

OPINII

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.