Căci s-ar putea să se împlinească dorinţa. Uite, de pildă, cazul supermediatizat Rareş Prisacariu: un copil de 7 ani, inteligent, dotat cu talent oratoric şi memorie, un copil frumos, nevinovat, cu ochii mari cât o carte de istorie. Un copil adus de părinţi pe scena talentaţilor de la Pro TV.

Mai sunt copii talentaţi pe scena de la „Românii au talent”. Dansează, cântă, fac fel de fel de lucruri minunate. Dar nu sparg audienţa, nu provoacă lupte în Media. Copilul Rareş a făcut-o, recitând ce şi-au dorit părinţii lui să recite: un text atribuit, fals, lui Octavian Paler. Un text plin de credinţă în Dumnezeu, Neam şi Patrie. 

Ce ştie un copil de 7 ani despre Dumnezeu, despre Neam, Patrie şi Patriotism? Mai nimic. Copilul repetă ce aude prin casă, ce i se spune să spună. Nu înţelege textul şi nici nu l-a cunoscut, eventual, pe autorul lui ca să-şi facă o idee măcar despre cel care l-a scris.

Dar Rareş a fost trimis direct în semifinale, cu o ploaie de confetti şi aprecieri lăcrămoase: „Avem nevoie de oameni ca tine, peste 15-20 de ani vei putea fi preşedintele ţării şi-atunci îţi vei aminti de emisiunea asta”... Manipulare gen Pro TV, căreia Rareş nu-i putea face faţă.

Şi oamenii l-au votat pe Rareş Prisacariu, care a câştigat concursul dotat cu 120.000 de euro. Foarte bine, să fie sănătos, să se dezvolte armonios, dar să n-o ţină tot aşa pentru că devine periculos...

Aşa că n-a trecut decât o zi şi-au apărut „hienele cârtitoare”. Şi de o parte, şi de alta. Unii l-au susţinut pentru că l-au votat, pentru că probabil i-au impresionat rugăciunile către Dumnezeu şi patriotismul declarat în versuri fără autor bine definit. Când Ţara se scaldă în vorbe mari şi gesturi ţanţoşe de români-aici-pe-veci-stăpâni mai ceva ca barca pe fundul Gropii Marianelor, atunci sigur că pică bine şi pare la locul lui copilul inteligent şi talentat cu Dumnezeu şi Patria în gură. „El e viitorul nostru”, a conchis Bobonete juratul...

Alţii n-au apreciat. Mă număr printre ei, chit că am ghicit din prima că Rareş va fi în topul preferinţelor – ghiceala asta vine nu din ceaşca de cafea, ci din experienţa de viaţă care m-a făcut un nefericit cunoscător al obiceiurilor strămoşeşti. Nu m-a convins pentru că ceva nu se lipea, textul recitat de copilul de 7 ani suna fals.

Ei bine, istoria nu se putea scrie fără să apară pe scenă şi Patriotul suprem: George Simion. Care, desigur, a politizat rapid tot scenariul: „Nu v-a plăcut pentru că era despre Dumnezeu şi Ţară, dacă recita despre diversitate şi minunata lume fără ţări ar fi fost bine?!”.

Iată cum se ocupă locul Patriotului naţional, mult mai rapid şi eficient ca în Caragiale. Simion confiscă tot ce presupune Dumnezeu, Ţară, Patriotism. Pe lângă el, diversitatea pare o glumă proastă, la umbra lui nici iarba nu înverzeşte decât în trei culori. 

Acum, părinţii lui Rareş au o problemă: este aproape imposibil ca un copil inteligent să nu vadă, să nu audă, să nu citească prostiile şi lucrurile deştepte care se spun despre el. Nu va pricepe nimic sau va pricepe foarte puţin, eventual va înţelege cel mai nepotrivit lucru: că George Simion-patriotul naţional îl apără de troglodiţi, de vânduţi, de cei fără Dumnezeu. Şi că acest Simion merită încrederea şi aprecierea lui şi a părinţilor lui.

Aveţi grijă, mare grijă ce îi învăţaţi, ce vă doriţi de la ei şi pe ce scene îi urcaţi pe copiii voştri talentaţi şi deştepţi! Fiţi extrem de exigenţi cu lecturile lor, cu ce văd şi ce aud şi nu ezitaţi să le explicaţi, mereu şi mereu, ceea ce pot ei înţelege despre bine şi rău, despre lume şi viaţă, despre posibil şi imposibil, la 5-6-7-8 ani. 

E teribil de complicată viaţa unui părinte de copil super-talentat, ca să nu zic genial. Am întâlnit câţiva asemenea părinţi şi copii şi pot să vă spun că n-au fost fericiţi decât atunci când şi unii, şi alţii şi-au dat seama că „geniul” era doar în imaginaţia lor, în pătrăţica aia din creier care include doar dorinţa, nu şi putinţa.