Aş avea două evenimente de comentat la acest început de săptămână: unul este, desigur, protestul zecilor de mii de români din Bucureşti şi mari oraşe împotriva Guvernului, Parlamentului şi PSD. Să nu se amăgească premierul Tudose că s-au dus bucureştenii să strige la Parlament; să nu creadă parlamentarii că bucureştenii au rămas fixaţi pe Guvern; şi să nu-şi imagineze PSD că, dacă lumea nu s-a adunat în faţa sediului din Kisselef, partidul d-lui Dragnea a scăpat de oprobriul public. E vorba, aici, de obsesia PSD de a-şi subordona procurorii, Justiţia şi Statul român. Cum zicea pesedista aia deputată? „Forma de guvernământ în România iaste PSD”. Aferim, coniţă, chiar aşa e în mintea oricui votează şi susţine partidul ăsta: PSD e mamă, tată, patrie adorată! Dacă nu eşti pesedist, nici măcar nu te-ai născut. Împotriva acestei obsesii profund dăunătoare ţării s-au ridicat zecile de mii de oameni Duminică seara. Şi se vor mai ridica, în număr şi mai mare, dacă obsesia cuplului de romantici întârziaţi Dragnea-Tăriceanu va continua să se manifeste prin impunerea unor legi şi OUG care să distrugă Justiţia, să-i scoată pe ei şi pe prietenii lor politici din puşcării şi să albească de dosare penale hoţii care fură statul român de 27 de ani încoace.

N-am crezut că se vor aduna atâţia oameni la o primă „strigare” pe Internet, dar uite că au fost vreo 30.000 de protestatari. Atenţie: nu doar tineri resuscitaţi cu o bere şi-un căţel de la Soros, ci şi oameni în toată firea, la 50-70 de ani, presupuşi antialcool, serioşi, responsabili şi fără căţei în îngrijire. Asta înseamnă foarte mult pentru cei de vârsta mea, pentru că ne introduce şi pe noi în ecuaţia protestelor, confiscată până mai ieri de tineretul studios... Şi înseamnă foarte mult pentru toţi cei care înţeleg, sau încearcă să înţeleagă ce se-ntâmplă cu ţara noastră la acest sfârşit de an 2017: nemulţumirile se adună, cresc şi se-nmulţesc pe măsură ce guvernanţii promit că vor curge râuri de lapte şi miere pe drumurile stricate ale României. De fapt, se pot uşor sesiza nemulţumiri, venite chiar de la membrii fideli ai PSD, aşa-numitul „nucleu dur” al partidului-mamut. Iar asta înseamnă o speranţă în plus că încă mai avem şanse să ne facem bine. Argument în sprijinul afirmaţiei de mai sus: şedinţa Guvernului, care trebuia să aibă loc luni, s-a amânat. Deocamdată cel puţin, prostia cu trecerea contribuţiilor sociale de la angajator la angajat se amână, iar legile Justiţiei mai aşteaptă. Măcar atât şi tot e bine, poate disensiunile din interiorul partidului lui Dragnea vor atinge o masă critică în stare să-i convingă pe lideri să nu mai lupte împotriva poporului.

Al doilea eveniment despre care ziceam că mi-a reţinut atenţia este tot un protest. A avut loc sâmbătă, la Iaşi, unde mii de oameni au cerut construcţia unei autostrăzi care să lege Moldova de Transilvania. N-am auzit de multă vreme un mesaj mai frumos: faceţi, nenorociţilor, ceva pentru a sărbători cu adevărat 100 de ani de la Marea Unire! Terminaţi cu vorbăria, cu prosteala, cu amăgeala şi lucraţi pentru ţara asta şi oamenii ei, indiferent unde locuiesc. Legaţi regiunile istorice ale României prin drumuri solide şi civilizate, nu-i legaţi pe români de glie, cum a făcut Mihai Viteazul la 1600!

Protestul ăsta punctual, cu mesaj atât de puternic, mi-a dat curajul să pot spera că Ţara nu doarme anesteziată de manipulările pesediste. Sigur, mai e mult până când să se şi mişte ceva în direcţia dorită, dar, vorba d-lui Dragnea: odată porniţi, românii sunt greu de oprit... Dumnealui se referea la românii pesedişti, dar ăştia încep să fie din ce în ce mai puţini, aşa că mi-am permis să-i fur puţin din entuziasmul politico-literar.