Daniel Şanta Presă? Da. Internet? Da. Radio? Da. TV! Categoric nu! Mă refer la știri și la modul în care intoxicarea informațio nală se prăvălește peste noi. Presa îmi dă posibilitatea selecției, internetul la fel, radio-ul se rezumă la evenimente esențiale, televiziunea însă a devenit zona în care senzaționalul grotesc, moartea, ura și răul sunt servite la aperitiv, fel principal și chiar desert și savurate cu plăcere.

Daniel Şanta

Presă? Da. Internet? Da. Radio? Da. TV! Categoric nu! Mă refer la știri și la modul în care intoxicarea informațio nală se prăvălește peste noi. Presa îmi dă posibilitatea selecției, internetul la fel, radio-ul se rezumă la evenimente esențiale, televiziunea însă a devenit zona în care senzaționalul grotesc, moartea, ura și răul sunt servite la aperitiv, fel principal și chiar desert și savurate cu plăcere.

Suntem oare un popor avid de violență? Ne interesează și excită mai mult ca orice răul altuia, capra bolnavă din curtea vecinului? Avem așa o sete de răutate încât nimic din ce-i bun și demn de urmat nu mai e luat în seamă, iar crimele, violurile, tâlhăriile și sinu ciderile sunt doar ele de importanță națională? Se limitează universul nostru la sânge, scandal și porno-staruri? Nu e cumva un joc stupid în care televiziunea crede că oferă ce publicul dorește, iar publicul se hrănește cu ce-i dă televiziunea, lăsându-se dus de nas că acestea-s temele de importanță națională? Cred că atitudinea e cheia succesului chiar și când vine vorba de o întreagă națiune. Negativul nu face decât să atragă mai mult negativ. Pozitivul nu poate trece fără să lase totuși ceva urme. Cresc generații leneșe, arogante, violente sau total blazate și fără chef de viață, cutia fermecată pictează o imagine grotescă și deprimantă ce manipulează voluntar sau involuntar.

Derapajul mediatic a mers atât de departe încât știrile par un spectacol vulgar al morții care-și umflă mușchii și ne-arată ce poate. Divele de la știri vorbesc de parcă scuipă, afectate vezi Doamne de dramele pe care le relatează. Iar noi plătim și ne uităm. Și înghițim. Și ne-ntristăm. Sau chiar ne bucurăm perfid și răutăcios. Pentru că ne-am pierdut total decența, și-n fața vieții, și-n fața morții. Și vom ajunge într-o zi să nu mai vrem să ne ridicăm din pat, pentru că lumea e mult prea urâtă, murdară și tristă. Nu și lumea mea! „Sărbătoresc” zilele acestea doi ani de când nu mă mai uit la știrile TV. Decât accidental și-atunci urmărind un subiect anume. Sunt mai vesel, mai bun, zâm besc mai des și într-o perioadă de criză economică și morală încă mai am speranță și cre dință.

Îmi selectez de unul singur informația pe care o absorb și îmi repet în fiecare zi că lumea mea e altfel! Dar văd în jur și știu că sunt prea puțini cei ce gândesc ca mine. E vorba doar de atitudine, de intenția de selecție, de dorința de a avea dreptul să-ți defi nești singur viața și valorile pe care te bazezi.

Bună ziua, mă numesc Daniel Șanta și de doi ani nu mă mai uit la știrile TV. Și mi-e bine! Extrem de bine! În lumea mea... fără televizor la ora 5!