Dumitru Manolăchescu Sunt două tipuri de întrebări care animă viaţa politică românească, dominată de partide politice fără niciun orizont de aşteptare predictibil şi recunoscut de electorat. De ce cu guvernul Boc, de ce fără premierul Boc? Aş zice că răspunsuri s-au tot dat, analiştii politici au tot prezentat variante, preşedintele României a reintrat în joc şi a spus şi el ce avea de spus, doar că... deocamdată e pauză în meciul ăsta. Comentatorii şi editorialiştii n-au, însă, pauză, aşa că îmi voi motiva poziţia „anti-Boc” pe care o cunoaşteţi de ceva vreme.

Dumitru Manolăchescu

Sunt două tipuri de întrebări care animă viaţa politică românească, dominată de partide politice fără niciun orizont de aşteptare predictibil şi recunoscut de electorat. De ce cu guvernul Boc, de ce fără premierul Boc? Aş zice că răspunsuri s-au tot dat, analiştii politici au tot prezentat variante, preşedintele României a reintrat în joc şi a spus şi el ce avea de spus, doar că... deocamdată e pauză în meciul ăsta. Comentatorii şi editorialiştii n-au, însă, pauză, aşa că îmi voi motiva poziţia „anti-Boc” pe care o cunoaşteţi de ceva vreme.

Premierul Emil Boc a acţionat eficient în multe privinţe, realizând în mandatul său mai mult decât mulţi alţii în materie de reformă a instituţiilor statului. E drept, eficienţa acţiunilor sale a fost înjumătăţită de o Opoziţie ostilă schimbărilor, de propria inconsecvenţă şi nepricepere, de „sabotajul” subordonaţilor din sistem sau de presiunea anti-reformă a sindicatelor. Mulţi au spus „Da” reformelor doar cu gura, faptele lor demonstrând că nu şi-au dorit niciodată o Românie modernă, europeană. (Poate că au dreptate, poate că nu e rostul nostru să fim în rând cu naţiunile civilizate ale Europei, poate că e mai bine să ne păstrăm „harul” mioritic - dar asta e altă temă, pe care o vom aborda cu alt prilej.) Aşa că reformele au fost iniţiate greu şi au înaintat lent, haotic, neprofesionist, doar ca urmare a intervenţiilor Uniunii Europene, FMI şi altor instituţii financiare internaţionale. Meritul premierului Emil Boc este că a rezistat atacurilor corecte sau sub centură venite din partea majorităţii celor pe care reformele îi afectau şi a făcut – cu sprijinul efectiv al preşedintelui Traian Băsescu – ceea ce trebuia făcut.

Din nefericire, determinarea lui Emil Boc n-a fost dublată şi de un sprijin în sensul reformelor din partea propriului partid, care în multe cazuri a preferat să facă politica struţului. De partidele din Opoziţie nici nu mai vorbesc, ele au propriile reforme de stânga, despre care nimeni nu ştie unde vor duce şi ce ne vor aduce într-o lume a crizelor financiare succesive. Aşa că, în acest moment PDL şi preşedintele Băsescu se află din nou în cumpănă, Congresul acestui partid sporind şi mai mult confuzia: rămâne premier Boc sau vor prefera un Guvern credibilizat de un alt prim-ministru? „Alt” prim-ministru poate însemna şi unul politic, dar proaspăt şi odihnit, pregătit să lupte pentru continuarea reformelor şi apt să le şi explice, să le comunice cu operativitate şi aplicaţie (ca să nu zic talent) oamenilor. Dar „alt” premier ar fi mult mai credibil şi eficient dacă n-ar face parte din niciun partid. Este convingerea mea şi nu mă poate nimeni lămuri ce mari avantaje a adus, de pildă, premierul Năstase, la vremea respectivă, PSD, sau premierul Boc, acum, PDL?! PSD-ul a pierdut alegerile parlamentare, n-a dat nici preşedintele, nici primul ministru, iar PDL, conform sondajelor, îi calcă pe urme cu multă hotărâre. Premierii politici sunt o grea povară pentru partidele din care fac parte în vremuri de criză. Faptul că acest premier îşi ajută colegii de partid din teritoriu şi susţine, prin miniştrii săi, angajarea unor oameni în nişte posturi nu înseamnă nimic la nivel macro. Posturile astea se pierd la fel de uşor precum se câştigă. E suficient să pierzi alegerile...

Susţin, aşadar, ideea unui premier independent pentru credibilizarea unui întreg Guvern şi pentru eficienţa unor politici care, dacă vrem să ieşim cu adevărat din criză, vor continua să fie nepopulare. Altfel, există posibilitatea foarte probabilă să dăm în populismul pe care-l reclamă orice campanie electorală. Vai de capul nostru ce de daruri otrăvite ne aşteaptă anul viitor...