Dacă, văzând titlul ales, te-ai gândit cumva că pampersul ți-l recomand din cauza polițiștilor examinatori, îți zic cinstit că te-ai cam înșelat. Ideea e cu totul alta, dar, ca să fie mai limpede ce vreau să spun, am să te introduc puțin în atmosfera de examen - nu înainte însă de a preciza că am ales în mod expres termenul pampers, în loc de scutec de unică folosință, pentru că e mai scurt și la fel de încetățenit precum dero sau xerox. Mă aștept deci la clemență față de această opțiune a mea.

Revenind la examenul practic, susținut în vederea obținerii permisului auto, pentru cei care nu au idee cum se desfășoară, fac câteva mici precizări. Ca regulă (probabil nescrisă), candidații, instructorii și polițiștii examinatori se reunesc în parcarea din spatele stadionului. Candidații și instructorii vin în jurul orei 8:00 dimineața, iar polițiștii ajung între 8:30 și 9:00. De aici, începe „distracția”.

Numele candidaților sunt trecute pe o listă care respectă ordinea înscrierii, făcute fizic sau online. Polițiștii citesc cu voce tare ordinea în care oamenii vor susține examenul, apoi purced la drum. Legal, timpul de examinare este de aproximativ 25 de minute. Dar asta numai în cazul în care n-ai făcut vreo gafă pe traseu, obligându-l pe examinator să pună frână și să îți dea verdictul „Respins”, mai repede decât ți-ai imaginat. Sunt cazuri în care unii nici nu apucă să iasă bine cu mașina din parcare, că imediat au ghinionul de a da peste vreun biciclist căruia nu i-au acordat prioritate sau intră în prima intersecție uitând să se asigure și poc! frâna polițistului dă semnalul că examinarea s-a încheiat. Toate acestea fac ca tu, cel care ești pe undeva prin josul listei, să nu știi și să nu poți estima la ce oră îți vine rândul. Și atunci, trebuie să stai și să aștepți. În picioare! Căci nu ai unde te așeza. Vara, o mai scalzi luând loc „confortabil” pe o bordură din apropiere, dar, în celelalte anotimpuri, n-ai decât să faci exerciții fizice ca să nu simți amorțeala din picioare și durerile de mijloc. În orice caz, cum ai da-o, pentru tine este tot mai clar cât de bine ți-ar prinde un refugiu cu câteva bănci și un acoperiș, care să te ajute să te protejezi de caniculă, ploaie sau fulgi de nea. La fel de bine ți-ar pica și un automat cu băuturi reci sau calde, după gust și anotimp, care să-ți astâmpere setea sau să te mai încălzească nițeluș, până când îți vine rândul să dai examenul. Asta ca să nu urci fleașcă de transpirație sau înghețat bocnă la volan, după ce că tremuri de emoție, conștient fiind că abia ai deprins tainele condusului și poți oricând să comiți ceva ce nimeni nu-și dorește.

Desigur, dacă ești un om prevăzător, ai să pleci de acasă, românește, cu sticluța cu apă, ceai sau cafea într-o sacoșă – musai reciclabilă, că alea de plastic se cam scot din uz. Asta te va ajuta și psihic. Mai aștepți, mai iei o înghițitură, mai tragi o țigară, mai schimbi o vorbă, mai mergi să afli care cum a picat și de ce și, uite așa, îți trece timpul și nu simți cele 4-5 ore pe care le ai de așteptat. Când e ger, mai că ți-ai lua și o pălincă să te înfierbânți cu o dușcă, dar asta nu se poate că doar ești acolo ca să te faci șofer. Și … mai o emoție, mai o înghițitură, ajungi și-n punctul în care simți cum corpul își cere drepturile. Vezica ți se umple, rinichii continuă să lucreze, iar tu începi să te înverzești de nevoia rușinoasă, dar stringentă, de a-ți da jos pantalonii ca să-ți obții eliberarea printr-un binecuvântat act al micțiunii. Asta în cazul în care nu ești mult prea emotiv și nu ai nevoie și de alte soiuri de evacuare a reziduurilor, cum sunt de pildă cele de prin măruntaie. Dar stai! Abia acum se declanșează drama. Începi să te foiești de colo, colo, cu mintea măcinată de întrebarea insistentă „Ah, unde să mă duc?!”.  Și, pentru că trăiești în România, țara oamenilor care se descurcă, alergi de nebun(ă) pe la magazinele din jur sau pe la pub-ul din apropiere, în încercarea disperată de a primi permisiunea să le „vizitezi” WC-ul, înainte să te scapi pe tine. Cu chiu, cu vai, cu farmec personal sau cu o umbră de noroc, reușești până la urmă să te eliberezi, după ce te înjuri în sinea ta că nu te-ai abținut de la îngurgitat lichide ca să poți sta proțăpit în parcare, unde trebuie să aștepți cumințel să-ți vină rândul. Ce te va roade însă cel mai tare și aproape că te va durea este că nu te poți bucura deplin și total de șansa muncită, cerșită chiar, de a te elibera de presiune, pentru că știi că, în timp ce tu savurezi tihna dintr-o cabină cu WC, la câteva sute de metri distanță de parcare, numele tău poate fi rostit de buzele examinatorului care, negăsindu-te unde ar fi normal să fii, va pleca la drum cu un alt candidat, prelungindu-ți ție timpul de așteptare. Și, cum nimănui nu-i place învinuirea de sine, cauți vinovații în afara ta. Cu furia crescută până în prag de apoplexie, îți trece prin cap că, într-o lume normală, autoritățile s-ar gândi să amenajeze un loc decent pentru aceste examene care se desfășoară constant și merită o investiție. Poate că nu un refugiu cu bănci și adăpost că or costa prea mult, dar măcar o toaletă publică sau una ecologică. Sau un spațiu oarecare, să aibă omul unde să-și verse ”emoțiile”. Când furia îți crește și mai mult, nu poți să nu îți amintești că, în mijlocul parcului central al municipiului, troneză o toaletă de peste 120.000 de euro, din care când intri te temi să nu ieși asmatic de la tonele de parfum folosit într-un exces demonstrativ, menit parcă să justifice uriașa sumă cheltuită de autoritățile locale pentru o singură toaletă – ce, doamne iartă-mă o fi costat atât?! Începi apoi să îți imaginezi, ba poate chiar și să halucinezi, cum de toți banii aceia orașul tău ar fi putut deveni un loc mult mai prietenos cu vezicile și rinichii cetățenilor contribuabili, care au treburi și în alte zone decât în parcul central și sunt luați prin surprindere de nevoile fiziologice, menite să-i încurce când le e lumea mai dragă.

În fine. Dacă ești un candidat norocos și iei examenul din prima, atunci merită să mulțumești providenței că ai trecut o singură dată prin această experiență și să te rogi să nu îți pierzi permisul și să trebuiască să mai dai iar examen. Dacă pici, atunci mai treci o dată prin tot calvarul cu care deja ești familiarizat și cu asta ai încheiat. În schimb, dacă ești instructor auto, trebuie să înduri acest regim, cel puțin o dată pe săptămână. Dar probabil că deja te-ai împrietenit cu angajații de la pub sau cu portarii de la spital – ce bine că e atât de aproape! - și ai găsit o cale să te descurci. Mai ales că patronul nu te lasă să încălzești mașina cât aștepți în parcare sau să consumi combustibil ca să te mai scapi de arșița verii la răcoarea aerului condiționat. Ca polițist, când ai urgențe biologice, mai ai probabil șansa de a duce candidatul în vreo benzinărie să poți și tu să te-ngrijești de organismul tău, căci, pe sub uniformă, tot biologie pură ești și tu.

Și, ca să închei, mai spun atât: dacă ai vigilență și umor, atunci ia-ți pe tine pampers și râzi în sinea ta de toți ceilalți (instuctori, candidați și polițiști), care fraternizează fără să realizeze, chinuiți de faptul că sunt oameni cu nevoi fiziologice care nu țin cont de oră și context. Apoi strânge din dinți și nu-njura cu voce tare autoritățile. Fă-o în gând că tot aia rezolvi.