Deci sondorii îi întreabă pe români cum se gândesc ei să-şi apere patria în caz de... Şi credeţi cumva că se simte un avânt patriotic demn de România Mare de pe timpul lui Vadim Tudor?! Nu, nici vorbă.

Se simte doar o lehamite şi-o scârbă generală, un sictir ivit din noaptea politică în care trăim. Un sictir datorat unor conducători care nu înseamnă România, dar reprezintă, din nefericire, România. 

Prin urmare, răspunsurile sunt cam aşa: „Să ne apere NATO şi UE, că de-aia suntem membri, de-aia cotizăm la ei!”. Sau: „Nu vreau să se introducă serviciul militar obligatoriu, n-avem ce apăra şi nici nu suntem în stare”. Sau: „S-o apere politicienii corupţi, cu tot neamul lor!”. Puţini au cutezat să spună „Da, mă voi duce s-o apăr cu arma în mână pentru că este ţara în care m-am născut eu, s-au născut ai mei şi vor trăi şi vor naşte copiii mei!”.

Vedem, aşadar, o confuzie majoră. Confundăm ţara cu politicienii nedemni şi ignobili. Ne-am obişnuit să confundăm liderii cu partidele lor, şi am trecut la un nivel superior: Ţara e Politicianul care o conduce. Sens în care România egal Iohannis. Sau Ciolacu. Sau Ciucă. Sau Drulă, Kelemen Hunor şi ceilalţi, câţi or mai fi. Sau, Doamne fereşte, Simion-Şoşoacă.

Dar mulţi dintre cei care au răspuns întrebării despre cum se gândesc ei să-şi apere ţara invocând NATO şi UE sunt exact cei  care nu cred în NATO şi UE, sunt exact cei care se plâng prin toată Media despre cum ne desfiinţează nouă suveranitatea instituţii precum NATO şi UE. Ioc sinceritate, este?! 

Cu patriotismul de război stăm prost. Nu vrem, nu ne pricepem, n-avem curaj, n-avem vână, suntem vânduţi străinilor. Dar să vedeţi ce bine stăm cu patriotismul alimentar, de bucătărie, ăla care răspunde altor îndemnuri, cum ar fi: „Cumpăraţi legume şi fructe româneşti, sunt crescute bio, pe pământul sfânt al Patriei!”. 

Când problema se pune aşa, ne repezim să cumpărăm roşii, castraveţi, mere româneşti „bio” de pe pământul sfânt, ca să încurajăm producţia autohtonă. Şi-al dracului treabă, nici aşa nu-i bine. 

Nu-i deloc bine, iar patriotismul nostru macină în gol. Apar, iată, noi date în scandalul legumelor româneşti stropite cu substanţe interzise turceşti. Procurorii din Buzău au trimis în judecată nişte indivizi implicaţi în traficul ilegal de pesticide. Ei au adus în ţară din Turcia, pe la vama Giurgiu perfect penetrabilă, chimicalele dăunătoare sănătăţii, pe care le-au livrat contra cost fermierilor din câteva comune, inclusiv Glodeanu Sărat, judeţul Buzău. Aceştia le-au folosit pe culturi de roşii, castraveţi şi Dumnezeu ştie ce alte legume şi fructe destinate pieţelor din zonele lipsite de asemenea culturi, cum ar fi Braşovul sau Covasna.

De ce aş cumpăra eu roşii, ardei şi castraveţi româneşti trataţi cu pesticide turceşti? Doar pentru că au rădăcini în pământul patriei? Merită să mă las îmbolnăvit de patriotismul alimentar la care recurg cu ticăloşie reclamele în domeniu?

Eu zic că nu merită. Mi se pare prea mult să accepţi să plăteşti conştient acest preţ doar pentru a îmbogăţi nişte ticăloşi care atentează la sănătatea ta. I-am auzi pe mulţi spunând „stai, frate, că nu-i chiar aşa, la urma-urmei şi ei mănâncă aceleaşi legume, doar nu-s nebuni să se otrăvească singuri!”. 

Procurorii buzoieni au oferit un răspuns şi acestei speranţe deşarte: nu, legumicultorii şmecheri au alte legume pentru ei, pe care nu le tratează la comun, cu substanţe gen „ethrel” aduse din Turcia prin Bulgaria. Mai mult chiar, am senzaţia că fermierii noştri pun mult mai multe pesticide pe legume decât cei din Turcia, Grecia etc. 

Dacă apărarea ţării poate fi considerată, şi chiar este, o datorie de onoare, în materie alimentară lucrurile se schimbă. Ţi se spune că porcul românesc e mai bun, mai curat, mai gustos. Dar el este hrănit şi tratat în fermele româneşti mai prost decât în cele din Ungaria, Germania, Spania – de unde importăm mari cantităţi de carne de porc. 

La fel se întâmplă cu mai tot ce înseamnă carne, de carne de vită nici nu mai vorbesc, noi nu avem tradiţie în materie de vaci de carne, mâncăm carne aţoasă de vită hrănită cu furaje care cresc producţia de lapte.

Corupţia şi nesimţirea hrănesc lehamitea şi sictirul nu doar în politică, ci şi în alimentaţie. Prin urmare, nu voi cumpăra niciodată roşii româneşti doar pentru că sunt româneşti. Dimpotrivă, le voi ocoli ori de câte ori voi avea sentimentul că producătorii sunt ticăloşi cu pesticidele în buzunar.

Dacă în cazul apărării patriei autorităţile locale nu ne pot oferi soluţii, în materie de control al produselor de pe piaţă ele ar fi chiar obligate să facă ceva. De pildă, să înfiinţeze un laborator în care să fie examinate produsele care se vând în pieţele din municipiu. La Braşov am înţeles că există aşa ceva, deci se poate. 

Aş zice că acest gest, menit să apere sănătatea alimentară a locuitorilor, poate fi considerat o dovadă de patriotism în exerciţiul funcţiunii.