Recunosc, n-am fost niciodată tocmai o conformistă, dar nici Gică-contra nu sunt, și cu toate astea vă jur că nu mai pot, nu mai suport și nu mai vreau!

De câteva zile bune sunt asaltată - pe e-mail, pe feisbuc, în reviste, la tv, în vitrine, pe stradă, la cafea și probabil că și-n somn, de mirobolanta Valentine’s day!

N-am nimic cu cei care simt nevoia sau vor să sărbătorească Ziua Îndrăgostiților a americanilor, ba cei care mă cunosc știu foarte bine că  America chiar e pentru mine ceva special. Dar, fraților, terminați cu nebunia asta de mesaje și stări și aiureli și pregătiri. Lăsați-i pe alții să respire și nu-i mai intoxicați cu ”ce faci de Valentine?”, ”unde te duci de Valentine?”, ”vaaai, ești singură de Valentine?”, ”ne pregătim de Valentine” şi trăiți-vă frumos sărbătoarea asta a iubirii, expunerea asta a grandioasei împliniri cu brelocuri de chei, ursuleți din pluș sau inimioare din zahăr ars!

Vă zic sincer, asaltul Valentine-ului n-a fost parcă niciodată mai îndrăcit ca-n anul acesta, de parcă întreaga criză i-a îmboldit pe toți să-și întoarcă fețele spre iubire, amintindu-le că dacă nu pot avea vacanțe exotice și shopping la Paris, parcă-parcă a mai rămas ceva: ah, da, să ne destrăbălăm de Ziua îndrăgostiților!

Iar înainte de asaltul cu mult roz, roșu și sclipici din magazine, localuri și restaurante, au venit reclamele de la radio și articolele de genul „Cum să aranjezi masa de Valentine“, „Fă- te frumoasă de Valentine“, „Învață să-l seduci de Valentine“, „Valentine vă aduce împreună“, „Epilează-te de Valentine“ (???), „Învață să zâmbești de Valentine“, „Zece pași pentru un Valentine perfect“ și o mie de altele. Cine scrie și cine are răbdare să citească toate tâmpeniile aste, nu-mi dau seama. Dar ceea ce-i și mai îngrijorător e că probabil sunt și oameni care le pun în practică. Așa cum nu ar urma sfaturile unui anti-articol de genul „Spală-te pe cap de Valentine. Cu cremă de ouă și spumă de căpșuni, dragostea voastră va atinge cote inimaginabile!”.

Repet că poate nu-s eu tocmai în trend sau tocmai ok pentru lumea asta, dar parcă nimeni nu mai știe cum și ce să facă, pentru a demonstra că e mai tare, mai mare, mai în rând cu ceilalți. Că parcă prea ne învață peste tot, de la grădiniță și până la facultate, că nu e bine să fii diferit, că trebuie să fii parte a unei societăți unitare (chiar dacă asta înseamnă fete de 20 de ani fericite alături de boșorogi cu BMW și afaceriști cu lanțuri de aur pe cefele late).

Așa că parcă nicio femeie nu mai știe să aprecieze o floare, toate vor să fie duse, tratate, adorate... Și niciun bărbat nu mai știe să fie spontan, niciunul nu mai poate zâmbi, nu mai poate face un gest tandru din suflet, toți sunt încruntați și îngrijorați că ce-or face de Valentine, de parcă dacă o faci așa, încruntat, nu contează restul, ci doar faptul că trebuie, e musai să fie bifat; trebuie să aibă ea ce povesti prietenelor în discuțiile care vor începe cu „fatăăăh, să-ți povestesc unde m-a dus și ce mi-a luat al meu, fatăăăăh!!”. Iar el trebuie să aibă cum se lăuda cu cât a cheltuit „pe femeie”, trebuie să fie cocoș/mascul/taur  în grupul său de reduși emoțional!

Chiar, oare cum s-or face sărbătorile astea? Căci, cu mâna pe inimă vă spun că nu întotdeauna am fost singură de minunatul, inegalabilul și nedefinitul Valentine, dar chiar nu-mi amintesc să-l fi sărbătorit vreodată. Și nu pentru că aș fi una dintre jenantele care zic disprețuitor „eu iubesc zilnic” și totuși se duc acasă cu cadoul roșu și-l pretind pe al lor, ci pur și simplu pentru că mi-a ajuns să iubesc.

Mă cam apucă greața, sincer, și nu din cauza ciocolatei imense pe care tocmai am mâncat-o din motive de depresie absolut nativă, ci tocmai de la atâta prefăcătorie, mizerie, lipsă de profunzime și snobism!