Spre deosebire de limba română sau engleză, în limba arabă, conjugate la persoana a III-a singular, verbele au forme diferite. Într-un fel spui „el mănâncă” și în alt fel „ea mănâncă”. Interesant este că verbul „a divorța” nu se conjugă și la feminin. Gramatical, ar putea avea o formă de feminin, desigur, dar e inutil să o înveți pentru că „ea divorțează” nu se folosește. De ce? Pentru că divorțul poate fi înaintat doar de bărbați. Altfel spus, în multe din spațiile arabe, legea îi dă dreptul bărbatului să divorțeze oricând. Femeia, în schimb, ca să poată divorța, trebuie să își convingă tatăl sau fratele mai mare (dacă nu mai are tată) să înainteze divorțul în numele ei. Să ia ea decizia de a ieși prin proprie dorință dintr-un mariaj este un drept de care nu dispune. 

Această stare de fapt, pe care am putea-o numi normalitate pentru zonele respective, ni se pare injustă și absurdă nouă, celor care avem norocul de a ne fi născut într-o lume și într-un timp în care femeia începe să fie tratată ca egala bărbatului. Până nu demult, și în spațiul european femeia era doar o posesiune a soțului ei, așa cum erau vitele, câinele sau calul, ceea ce face lesne de înțeles faptul că să vorbim despre drepturile femeii în acele vremuri ar fi în zadar. De altfel, însuși folclorul românesc ne demonstrează că, la nivel social și în mentalul colectiv, ființele umane erau împărțite în om și femeie. Ba chiar și literatura cultă, care secole de-a rândul a fost un domeniu exclusiv masculin, confirmă faptul că femeii nu i-a fost rezervat niciun loc în societate, menirea ei unanim acceptată fiind aceea de a crește copii, a avea grijă de casă și a asigura bunăstarea fizică și sufletească a bărbatului care o deținea. Inclusiv versurile misogine ale unor poeți de geniu, cum este socotit de pildă Mihai Eminescu, cel care caracteriza femeia ca fiind „poale lungi și minte scurtă”, ne arată cum era privită și tratată femeia într-o lume 100% a bărbaților. 

Din fericire, la un moment dat, după milenii de supunere a femeii în fața puterii absolute a bărbatului, a venit un moment în care în societate s-au produs schimbări de percepție și raportare la ființa umană de sex feminin, care a început să fie acceptată și ea în categoria om. N-a mai trecut mult și, datorită mișcărilor feministe intense, care au tulburat ordinea patriarhală a primei jumătăți a secolului XX, femeia a început să primească drepturi civice legale, ceea ce a scandalizat teribil opinia publică a vremurilor respective. Iar 8 Martie, Ziua Internațională a Femeii, exact la asta se referă, de fapt, la drepturile câștigate de femei, și numai în ceaușista epocă de aur a fost asociată pe teritoriul României cu Ziua Mamei, cu care, de altfel, nu are nicio legătură, pentru că a nu fi mamă nu înseamnă că ți se anulează statutul de femeie și nici că a fi femeie înseamnă că ești obligată să fii mamă. 

Așadar, 8 Martie se referă la realizările femeilor din întreaga lume și la recunoașterea luptei lor pentru egalitate de gen și drepturi fundamentale. Este o zi specială care a devenit un simbol al mișcării inițiate de făpturile care au îndrăznit într-o zi să își revendice dreptul de a fi văzute și tratate ca oameni. 

Dacă ne uităm înapoi în timp, originea zilei de 8 Martie poate fi depistată în 28 martie 1908, când 129 de femei muncitoare din New York City au protestat împotriva condițiilor de muncă extrem de dificile din fabricile textile și au cerut salarii mai bune, condiții de muncă mai sigure și dreptul la vot. Ulterior, în 1910, la Conferința Internațională a Femeilor Muncitoare, 8 martie a fost desemnată oficial Ziua Internațională a Femeii, în memoria acestor evenimente. De atunci, această zi a devenit un moment de reflectare asupra progreselor femeilor în diverse domenii, precum politică, educație, afaceri, știință și cultură, fiind totodată și o ocazie de a sublinia nevoia continuă de a lupta împotriva discriminărilor de gen și de a promova egalitatea și drepturile femeilor în întreaga lume.

Din bulele unora se poate vedea că ziua aceasta își pierde din însemnătate pentru că femeia pare să fi ajuns să aibă, în sfârșit, drepturi egale cu bărbatul. Adevărul e că lupta încă nu s-a terminat. Dincolo de bulele roz, se așterne în continuare o realitate îmbâcsită de misoginism, o realitate în care polițiști și procurori plini de prejudecăți continuă să învinovățească victimele femei pentru violurile sau abuzurile la care au fost supuse, o lume în care înalți prelați pledează pentru supunerea enoriașelor în fața bărbatului sau în care fel și fel de influenceri (chiar și femei) le reproșează doamnelor lipsa de feminitate, certându-le pentru îndrăzneala de a nu mai vrea să fie și să se poarte ca inferioare ale sexului opus. 

Iată de ce, atunci când, de 8 Martie, femeilor li se oferă flori însoțite de urări precum „Să ne bucurați și să ne încântați viața!”, ar trebui  să li se transmită și felicitări pentru dârzenia cu care s-au ridicat împotriva mentalităților și și-au dobândit dreptul la o viață decentă în calitate de ființă umană, pe care nicio trăsătură nu o pune în inferioritate față de nimeni și de nimic. 

Să facem, deci, din această zi un prilej de bucurie! Bucuria de a reflecta asupra provocărilor depășite până acum și de a ne mobiliza spre a continua lupta și a extinde drepturile și egalitatea femeilor în toate societățile lumii. Căci, de fapt, despre asta este ziua de 8 Martie și asta aplaudă bărbații când oferă flori – că le convine sau nu.