ECOLOGIE 20 octombrie 2010

Într-o întâlnire la Reci, ecologiștii și Verzii au discutat despre fuziune

de Monica Vrânceanu | 148 vizualizări

Partidul Ecologist și Partidul Verde au demarat procedurile de fuzionare a celor două formațiuni politice. Primele discuții pe această temă au avut loc în urmă cu câteva zile la Reci, în județul Covasna, unde s-au aflat mai mulți reprezentanți de la nivel central şi local, atât din partea Ecologiștilor cât și a Verzilor.

Președintele Partidului Ecologist Covasna, Gheorghe Șimon, a declarat că primele discuții au dus la concluzia că atât Verzii cât și Ecologiștii vor avea de câștigat printr-o fuziune, ideile celor două partide fiind în mare parte aceleași.

„Nu există diferențe mari între Partidul Ecologist și Partidul Verde, credem că o fuziune ne-ar asigura o influență mai puternică, de aceea am și ajuns să discutăm pe această temă”, a declarat Gheorghe Șimon, care a precizat că noul partid ce va lua naștere se va numi Partidul Verde Ecologist.

Potrivit lui Gheorghe Șimon, Partidul Ecologist are în prezent aproximativ 400 de membri în județul Covasna și 28 de organizații locale. Odată cu fuziunea, ecologiștii și verzii intenționează să se extindă în sensul atragerii de noi membri și simpatizanți și înființării de noi organizații locale peste tot în județ.

Distribuie articolul:  
|

ECOLOGIE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.