Dragă Doamnă învăţătoare Luiza Barbu,

Oare ce mulţumire poate fi mai mare decât atunci când copilul este întâmpinat la şcoală de un zâmbet adevărat, de o bunăvoinţă adevărată, de o energie în care nu se amestecă nervozitatea, de o  exigenţă ce nu cuprinde asprime...?!

Atunci copilul se dăruieşte cu toată încrederea, chiar dacă firea lui e ascunsă, se simte într-un fel dator să devină deschis, sincer, iar dacă e speriat se linişteşte, dacă e timid se înviorează şi dacă e egoist iese din cochilia inimii sale.

Sunteţi învăţătoarea care iubeşte cu adevărat copiii şi ştie să domine această dragoste ca să fie simţită de elevi, cea care ştie să îndemne fără a fi nerăbdătoare sau vioentă, cea care va fi ascultată, imitată şi iubită întotdeauna.

Învăţătoare prin vocaţie, de o generozitate intelectuală ieşită din comun, aţi ştiut întotdeauna să vedeţi viitorul din om, sădindu-i încredere în el însuşi. Întotdeauna aţi avut un cuvânt bun de spus celui aflat la necaz şi l-aţi ajutat necondiţionat, atât cât aţi putut.

Cu deosebită consideraţie, vă mulţumeşte familia Mocanu.