COMUNICATE 1 iunie 2020

Începere proiect „Amenajare parc – Cartierul Ciucului”

de Covasna Media | 2722 vizualizări

Proiectul “Amenajare parc – Cartierul Ciucului”, cod MySMIS 127509, finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020 este implementat de către UAT Municipiul Sfântu Gheorghe și are o valoare totală de 2.003.920,71 lei, din care 1.584.592,31 lei reprezintă finanțare nerambursabilă.  Programul Operațional Regional 2014-2020 este implementat la nivel național de către Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației în calitate de Autoritate de Management, iar la nivel regional de către ADR Centru, organism intermediar al programului ce monitorizează implementarea acestui proiect în Regiunea Centru. Proiectul este prevăzut a se derula în perioada 29.04.2020 – 30.06.2021.

Obiectivul general al proiectului constă în îmbunătățirea regenerării fizice și sociale a comunității marginalizate din Cartierul Ciucului al Municipiului Sfântu Gheorghe, județul Covasna, prin realizarea investițiilor în facilități destinate utilizării publice a parcului existent și de a oferi locuitorilor acestui cartier o grădină publică (parc) de interes local, care să fie totodată un ornament vegetal al vecinătății și realizarea unei dezvoltări durabile a zonei.

Obiectivele specifice ale proiectului sunt:

1. reabilitarea și amenajarea unui parc public în zona marginalizată din cartierul Ciucului (Conform CF 40154 terenul are o suprafață de 4.834 mp), dar suprafața totală a terenului studiat este de 2.164 mp, din care spații verzi (parcul) 988 mp

2. Îmbunătățirea condițiilor de viață a celor 944 de locuitori ai zonei marginalizate Cartierul Ciucului din Municipiul Sfântu Gheorghe

3. Reducerea numărului populației încadrată în zona marginalizată din cartierul Ciucului a municipiului Sfântu Gheorghe și integrarea lor în comunitate datorită regenerării fizice a acestei zone.

Date de contact beneficiar:

Municipiul Sfântu Gheorghe, Str. 1 Decembrie 1918, nr. 2, jud. Covasna, tel.0267316957, e-mail:info@sepsi.ro

 

Distribuie articolul:  
|

COMUNICATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.