COMUNICATE 18 aprilie 2011

Dans, prietenie, bucurie

de Covasna Media | 831 vizualizări
Deşi primăvara se lasă aşteptată tot mai mult, dansul şi bucuria reuşesc să încălzească şi să lumineze sufletele copiilor. Joia trecută, în sala de sport a Colegiului Naţional „Mihai Viteazul” din Sf. Gheorghe s-a desfăşurat faza regională a concursului naţional de dans „Împreună pentru viitor”, organizat în cadrul SNAC. La această competiţie s-au prezentat 9 echipe de dans din 4 judeţe care au concurat la două secţiuni. La secţiunea

Deşi primăvara se lasă aşteptată tot mai mult, dansul şi bucuria reuşesc să încălzească şi să lumineze sufletele copiilor. Joia trecută, în sala de sport a Colegiului Naţional „Mihai Viteazul” din Sf. Gheorghe s-a desfăşurat faza regională a concursului naţional de dans „Împreună pentru viitor”, organizat în cadrul SNAC. La această competiţie s-au prezentat 9 echipe de dans din 4 judeţe care au concurat la două secţiuni. La secţiunea de dans tradiţional au intrat în concurs 5 echipe, una fiind din Sf. Gheorghe, formată din voluntari de la Şcoala Generală Varadi Jozsef şi copii din Şcoala Specială din oraş, fiind recompensată cu premiul special al juriului pentru reprezentaţia minunată oferită.

La secţiunea de dans modern, dintre cele patru echipe calificate la această fază a concursului, două au fost din judeţul Covasna. Echipa „Fii cu noi” formată din voluntari de la Colegiul Naţional „Mihai Viteazul” şi copii din Şcoala Specială Olteni a fost răsplătită pentru mesajul de pace transmis prin dans cu premiul I, calificându-se la faza naţională a concursului care se va desfăşura la Iaşi. Cea de-a doua echipă din judeţul nostru, care a fost prezentă la secţiunea dans modern, a fost o echipă aparte, întrucât membrii ei prezentau adevărata diversitate a copiilor. Voluntarii din Grupul Şcolar „Constantin Brâncuşi” au avut opţiunea să danseze alături de copii cu dizabilităţi grave asociate, dintre care unul fiind chiar imobilizat în fotoliu rulant. Această echipă inimoasă, numită sugestiv „Buburuzele”, a fost recompensată cu premiul II, dar membrii ei au fost mult mai bucuroşi de aplauzele publicului, care i-a susţinut pe timpul dansului.

Cel mai mare câştig al acestui concurs nu au fost premiile în sine, care au fost consistente datorită unor sponsori generoşi, ci prietenia dintre cei peste 90 de elevi ce s-au întâlnit să danseze împreună.

prof. Florina Gheorghiu

Distribuie articolul:  
|

COMUNICATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.