CULTURA 17 ianuarie 2022

„Youth of Music International Competition”, Ediția 2022

de Covasna Media | 853 vizualizări

Cu ocazia Zilei Naționale a Culturii, Asociația MuseArt, împreună cu Asociația Culturală Lanto „Magia Muzicii”, lansează „Youth of Music - International Competition”, ediția 2022. Competiția online, destinată muzicii clasice, este deschisă tinerilor muzicieni de orice naționalitate, din întreaga lume. Prima ediție a avut loc în anul 2021, cu sprijinul Muzeului Municipiului București și al Centrului de Cultură Arcuș din Covasna, care au găzduit recitalurile de gală susținute de câștigătorii competiției. Astfel, la prima ediție s-au înscris în concurs 130 de candidați, din 27 de țări. Câștigătorii celor trei trofee „Youth of Music 2021” au fost tineri muzicieni din Ungaria, Croația și România.

Anul acesta concursul este organizat de Asociația MuseArt, împreună cu Asociația Culturală Lanto „Magia Muzicii”, în calitate de co-organizator. Competiția este dedicată tinerilor muzicieni de muzică clasică, instrumentiști și artiști lirici, cu vârsta de până la 30 de ani. Câștigătorul categoriei a III-a este considerat câștigătorul marelui premiu „Grand Prix - Youth of Music 2022”.

Propunerea de a fi co-organizator pentru acest concurs alături de MuseArt este o bucurie pentru mine tocmai pentru că este în acord cu ceea ce face de peste zece ani Asociația Lanto „Magia Muzicii”. Mereu am avut ca obiectiv susținerea tinerilor și dorința de a-i pune în context alături de artiștii consacrați. Am promovat de-a lungul timpului tinerii artiști din țară și din alte țări prin susținerea orchestrelor de tineret, dar și alăturând nume mari, consacrate, care reprezintă modele pentru aceștia”, a declarat Dorin Ioniță, președintele Asociației Culturale Lanto „Magia Muzicii”.

La fel ca și anul trecut, Președintele juriului este celebrul violinist român Alexandru Tomescu, aclamat pe cele mai mari scene din lume, solist al Orchestrelor și Corurilor Radio România. Juriul va reuni nume importante din lumea muzicii clasice la nivel internațional precum: Prof. Igor Cognolato  - Conservatorul „Benedetto Marcello", Veneția, soprana de talie mondială Laura Tătulescu, Prof. Vasily Lobanov de la Koln, Prof. Gian Luigi Zampieri – dirijor și pianista Sînziana Mircea.

„Sunt foarte fericită de faptul că vom putea continua acest proiect în anul 2022, organizându-l în acest an împreună cu Asociația Lanto „Magia Muzicii”. Tuturor partenerilor, precum și membrilor  juriului le sunt extrem de recunoscătoare pentru generozitatea cu care și-au unit forțele pentru a sprijini tinerii muzicieni într-o perioadă marcată de incertitudine. Sper că împreună vom face bucuria muzicii și a tinereții să se audă cât mai tare, promovând în același timp valorile culturale românești. Câștigătorii concursului vor avea ocazia de a concerta în trei regiuni istorice, în București, Sfântul Gheorghe, precum și în viitoarea capitală europeană a culturii - Timișoara. Din acest motiv am decis să lansăm ediția din acest an chiar de Ziua Națională a Culturii”, a declarat pianista Sînziana Mircea, Președinta Asociației MuseArt.

Trofeele competiției vor fi oferite și în acest an de Authentic Plaza. Premiile vor consta atât în trofee, precum și în premii în bani, diplome, cursuri de măiestrie și recitaluri susținute la Palatul Camerei de Comert și Industrie din București, Centrul de Cultură Arcuș din Sfântul Gheorghe, Filarmonica Banatul și Universitatea de Vest din Timișoara, precum și în Italia.

Parteneri în organizarea competiției „Youth of Music International Competition”, ediția 2022 sunt:  First PR Agency, Filarmonica Banatul, Universitatea de Vest din Timișoara, Centrul Cultural Arcuș din județul Covasna, Fundația Remember Enescu, Fundația Prețuiește viața, Electrecord SA, Authentic Plaza, Camera de Comerț și Industrie București, Crizantema SRL., Asociația Tribul Artistic, Asociația Culturală „Iancu Tucarman și Maria Popa”, Associazione Cantici di Liberta Lecco Italia. Mai multe detalii despre concurs se regăsesc pe site-ul https://www.museart-academy.com/competition-rules

Asociația MuseArt este un ONG Cultural Român fondat în anul 2012 care își propune sprijinirea dezvoltării carierei tinerilor muzicieni la nivel național și internațional. Președintele Asociației MuseArt este pianista română Sînziana Mircea. Mai multe detalii pe www.museart-academy.com.

Asociația Culturală Lanto Magia Muzicii este unul dintre cei mai importanți organizatori de concerte și festivaluri de muzică clasică din România. Festivalurile „Vară magică” și „Iarnă magică” sunt doar două exemple dintre acestea. Până în prezent Asociația Culturală Lanto Magia Muzicii a organizat peste 150 de concerte, la care au participat peste 150 de soliști și 60.000 de spectatori. Mai multe detalii pe www.lanto.ro.

Sursa: comunicat de presă

Distribuie articolul:  
|

CULTURA

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.