CULTURA 14 februarie 2018

Trupa Osonó invitată în Programul Bacău – Capitala Tineretului din România

de Covasna Media | 663 vizualizări

Bacău – Capitala Tineretului din România este un Program lansat în luna mai 2017, iar scopul lui este dezvoltarea acestui municipiu prin implicarea tinerilor şi valorificarea potenţialului acestora.  Programul are drept motto Colorează-ți generația, iar organizatorii, Consiliul Local şi Federaţia Tinerilor din Bacău, au invitat Trupa Osonó pentru a susţine o reprezentaţie cu spectacolul de teatru-documentar Chipul din oglinda apei, care a avut loc marţi, 13 februarie, de la ora 18, în Sala Mare a Filarmonicii Mihail Jora.  

Înainte de reprezentaţia cu producţia Osonó, a fost prezentat studiul sociologic realizat în cadrul unui Proiect de educaţie teatrală, co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional. Studiul a documentat opiniile elevilor din 9 localități din România (Rupea, Mediaș, Aiud, Gherla, Târgu Mureș, Oradea, Sighetu Marmației, Miercurea Nirajului și Sovata), opinii formulate în relaţie cu problemele supuse dezbaterii de spectacolul Chipul din oglinda apei:  problemele cu care se confruntă tinerii în societate, în familie sau în sistemul educațional, cum privesc adolescenţii viitorul, traumele provocate de violența în familie, de tendinţele de autoizolare ca urmare a rupturilor intervenite în relaţiile părinţi-copii și adulţi-adolescenţi.

Programul Capitala Tineretului din România a fost lansat în 2016, la iniţiativa Grupului PONT,  şi este cel mai ambițios program național destinat tinerilor, pentru că pune accent pe dezvoltarea ecosistemelor de tineret din zonele românești, în general, și pe dezvoltarea ecosistemelor de tineret urbane, în mod special. Anual, un oraș din România primește, în urma unui concurs de  concepte, titlul de Capitala Tineretului din România și este sprijinit financiar, respectiv prin formare și consultanță, în pregătirea și implementarea inițiativelor din dosarul de candidatură. 

Pentru punerea în aplicare a Programului,  inițiatorii au creat Comisia de Guvernanță a titlului de Capitala Tineretului din România, din care fac parte Consiliul Tineretului din România, Banca Comercială Română și Federația Tinerilor din Cluj.

Distibuția spectacolului Chipul din oglinda apei: Oszkár Mucha, Veronika Mihácsi, Hunor Fazakas, Fruzsina László, Sándor Huba Burai. Tehnician: Gáspár Pászka. Regizor: Misi Fazakas.

 

Distribuie articolul:  
|

CULTURA

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.