CULTURA 28 august 2017

Trupa Osonó a încheiat şi Ediţia7 a Taberei Internaţionale de Teatru

de Covasna Media | 854 vizualizări

Tabăra Internaţională de Teatru a Trupei Osonó a ajuns anul acesta la Ediţia7 şi s-a desfăşurat  între 21 şi 26 august la Chichiş, unde s-au reunit tineri pasionaţi de teatru din Budapesta, Veresegyháza, Vác, Városlőd, Gyöngyös, Miercurea Ciuc, Sfântu Gheorghe, Săcele, Cluj Napoca, Târgu Mureș, Bodoc și Ghidfalău. Proiectul a fost organizat cu sprijinul Bethlen Gábor Alap din Ungaria, în parteneriat cu Primăria Comunei Chichiş şi cu Şcoala Generală „Gábor Áron” din Chichiş.

Motto-ul Taberei,  „Teatrul e doar un pretext”, îi aparţine regizorului şi profesorului de teatru Keleti István, născut cu 90 de ani în urmă, în 1927. Keleti a fost un adevărat om de teatru, iar în calitate de profesor a lucrat cu tineri pasionați de teatru, a avut un rol important  în dezvoltarea mişcării teatrale de amatori,  fiind fondatorul mai multor trupe studenţeşti şi al  Teatrului Szkéné din Budapesta. Cei 23 de tineri participanţi la Tabăra Internaţională din  Chichiş au valorificat clipă de clipă motto-ul lui Keleti, teatrul devenind astfel pretextul perfect pentru a se descoperi / înţelege pe sine şi pe ceilalţi.

Tinerii au lucrat în două  ateliere: unul condus de Mucha Oszkár, actor al Trupei Osonó, în care tema de lucru a fost arta actorului, iar celălalt atelier, condus de Fazakas Misi, liderul şi regizorul Teatrului Independent Osonó, în care temele au fost de pedagogie teatrală, respectiv exerciţii de dezvoltare a personalităţii şi de autocunoaştere.

Pe lângă cele două workshopuri, programul zilei începea cu gimnastică de încălzire corporală şi mentală. Seara era rezervată vizionărilor de spectacole realizate de mari creatori de teatru, după care aveau loc şi dezbateri despre producţia vizionată şi despre diverse teme de interes pe care tinerii le puneau în discuţie.

Scopul Taberei, în toate ediţiile sale, este crearea unui spaţiu de întâlnire în care tinerii să exerseze comunicarea cu sine şi cu alţii, prin experienţe artistice specifice teatrului contemporan. Teatrul Independent Osonó realizează proiecte sociale, teatrale și educaționale, iar până în prezent a organizat 70 de tabere pentru tineri și adulți.

Distribuie articolul:  
|

CULTURA

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.