CULTURA 8 martie 2021

Spectacol de teatru la Centrul Cultural Covasna

de Covasna Media | 1110 vizualizări

Cu ocazia Zilei Internaționale a Teatrului ne pregătim cu un spectacol de teatru de mare succes al Teatrului Andrei Mureșanu din Sfântu Gheorghe, Nu chiar 1918 (Regia: Cristian Ban). Spectacolul se poate viziona pe 30 Martie 2021 la Centrul Cultural Covasna (Covasna, str. Gh. Doja nr. 3), de la ora 19.00.

Un reper istoric național constituie pretext de analiză a moravurilor societății contemporane. Rezultatul? O comedie spumoasă cu răsturnări de situație surprinzătoare, jucată cu vervă de către actori.

„Nu chiar 1918 este, înainte de toate, o comedie. În primul rând pentru că vorbește fără perdea despre temele care au marcat România în ultimii 100 de ani. Așa că, rând pe rând, pe scenă vor apărea români, maghiari, politicieni, oameni manipulați, oameni ipocriți, oameni care vor să plece sau oameni care speră că se poate mai bine de atât. Cu toate astea, am repetat mereu în gând cu ideea că e foarte important ca publicul să iasă cu zâmbetul pe buze de la acest spectacol și poate mai optimist în ceea ce ne privește și în legătură cu ce urmează de acum încolo. Dincolo de festivisme și mize politice, îmi dau seama că nu știu cum și ce ar trebui să sărbătorim cu această ocazie. Dar dacă mă uit atent în jurul meu, mă bucur că acum fix 10 ani am ajuns prima dată în acest oraș și am cunoscut această trupă de care mă simt în continuare foarte atașat. Asta e centenarul meu. Așa că mulțumesc Anna, Seba, Ioana, Costi, Elena, Fiscu, Anca, Fatma, Claudia, Dani, Mona, Mirela, Sergiu, Cami, Andreea, Lidia și întregii trupe tehnice.” (Cristian Ban)

Intrarea se face pe bază de rezervare, luni-vineri între orele 8-16 la nr. de telefon 0744-364250 / 0267-340394  sau la Casieria Casei Orășenești de Cultură Covasna. Preț întreg: 20 RON / Reducere elevi/studenţi/pensionari 10 RON.

Mai multe detalii: https://www.facebook.com/events/708071563217377/

Vă așteptăm cu drag la spectacol!

(Casa Orășenească de Cultură Covasna)

Distribuie articolul:  
|

CULTURA

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.