CULTURA 25 ianuarie 2018

Prestigiul Bienalei din Ținutul Secuiesc e în continuă creștere

de Covasna Media | 837 vizualizări

S-a dat startul în a 5-a ediție a Bienalei de grafică din Ținutul Secuiesc. Organizatorii, printre care se număra Imreh István de la Centrul de Cultură Covasna, Simon Réka responsabil proiect, Ferencz S. Apor, noul curator, Czimbalmos Attila, director de la Centrul Cultural și de Arte Lăzarea, respectiv Vécsi Nagy Zoltán, directorul Centrului de Artă Transilvăneană, care va găzdui evenimentul, respectiv expoziția finală, au comunicat noutățile cu reprezentanții mass-media la o conferiță de presă organizată marți, 23 ianuarie la Centru de Artă Transilvăneană.

Neașteptata trecere în neființă a curatorului din anii precedenți, Siklódi Zsolt, cel care a fost și inițiatorul acestui eveniment de mare anvergură, i-a obligat pe organizatori la regândirea concepției, cu obligația de a păstra obiectivul, acela de a integra grafica autohtonă în circuitul internațional. Noul curator, artistul plastic din Miercurea Ciuc, Ferencz S. Apor, a declarat că va acționa în acord cu viziunea predecesorului său, căruia îi vor dedica și o expoziție reprezentativă inclusă în programul Bienalei.

În cei 10 ani trecuți de la prima ediție, Bienala a câștigat mult în prestigiu, în prezent ea fiind cea mai de succes printre evenimentele de acest gen din România, dar notată și pe plan european printre cele mai importante manifestări de artă. În 2018 cu păstrarea nivelului calitativ al exponatelor, organizatorii vor să se apropie și mai mult de public prin organizarea mai multor workshopuri. În același timp și-ar dori să atragă mai mulți participanți români și din afara Ardealului. “Prezența Ancăi Boeriu, profesoară la Universitatea de Artă din București e binevenită în juriul Bienalei G5” – a declarat Imreh István, directorul instituției care coordonează lucrările organizatorice alături de partenerii sai din județele Harghita și Covasna. „ În concordanță cu prestigiul eveimentului an de an crește semnificativ numărul participanților, la fel și al țărilor din care vin. Cum sosește o lucrare dintr-o țară nouă, la ediția următoare se multiplică semnificativ participarea de acolo. Sper ca acest fenomen să-l întâlnim și în privința regiunilor din țară, dat fiind faptul că până acum mai mult ardelenii au reprezentat România. Anca Boeriu prin poziția și relațiile pe care le are va fi, poate, mai eficientă în implicarea marilor universități de artă din alte regiuni” – a adăugat Imreh.

Juriul Bienalei este alcătuit din istorici de artă și artiști plastici recunoscuți la nivel internațional precum: Dr.Cristian Aurel Opriș, profesor la Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca, câștigătorul unui premiu principal al unei ediții anterioare; Dr. Erőss István, șeful departamentului de Arte vizuale  de la Universitatea Eszterházy Károly din Eger; Liu Chun-lan, profesor la Universitatea de Artă din Taiwan, Anca Boeriu, Vécsi Nagy Zoltn, istoric de artă, Kónya Ábel, curator șef la MODEM (Centrul de Cultură Modernă și Contemporană) din Debrețin și Ferencz S. Apor, noul curator, cum am mai amintit.

Înscrierea la Bienală se face exclusiv prin formularul online de pe site-ul www.grafikaiszemle.ro, până la data de 31 martie. Vernisajul expoziției Bienalei G5 va avea loc pe 13 octombrie 2018 la Centrul de Artă Transilvăneană și va reuni lucrări selecționate de juriu pentru etapa a a II-a, adică pe baza analizei operelor originale trimise. Marele premiu constă în suma de 2000 de euro, dar fiecare județ desemnează câte un premiat, care va primi ca recompensă suma de 1000 euro.

“Accentul la ediția din 2018 se va pune pe interferențele dintre grafica tradițională și cea digitală” – a spus noul curator a Bienalei, Ferencz S. Apor. De asemenea, o noutate va fi uploadarea site-ul dedicat evenimentului cu informații mai diversificate (analize, critici) cu contribuția mai multor reprezentanți ai arte grafice, iar în perioadele dintre bienale se vor organiza forumuri, expoziții, miniconferințe. Toate acestea au ca scop popularizarea artei grafice printre diverse grupuri.

Toate detaliile privind condițiile de participare, precum și termenele limită și alte informații, puteți găsi pe site-ul www.grafikaiszemle.ro.

Bodor Tünde

 

Distribuie articolul:  
|

CULTURA

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.