† IOAN,

din mila lui Dumnezeu, Arhiepiscop al Covasnei şi Harghitei

Iubitului nostru cler, cinului monahal şi drept-credincioşilor creştini, har, milă şi pace de la Dumnezeu Tatăl, iar de la noi, părintească binecuvântare.

  „Şi, grăbindu-se, au venit şi au aflat pe Maria şi pe Iosif şi pe Prunc culcat în iesle.”

(Luca 2, 16)

Iubiţi fraţi creştini,

Binecuvântat să fie Bunul Dumnezeu că, după călătoria duhovnicească din acest post, am ajuns azi cu toţii la peştera din Betleem să aducem închinare Pruncului Iisus- Fiul lui Dumnezeu.

Iată, ne-am alăturat şi noi azi magilor, păstorilor şi îngerilor.

Ce sfântă comuniune aici, în această peşteră, unde s-a întâlnit Cerul cu pământul!

Ce mare har am primit azi, să fim alături de îngeri, să cântăm şi să-L slăvim pe Hristos împreună!

O, cât s-au minunat şi azi îngerii lui Dumnezeu văzându-L pe Hristos Prunc, chiar aici, în peştera altarului bisericii noastre!

Pregătind Jertfa cea fără de sânge, preotul zice cu evlavie: „ Şi venind steaua, a stat deasupra unde era Pruncul ”.

La acest praznic împărătesc suntem în faţa unei comuniuni cosmice: Pruncul Iisus adună în jurul Său lumea cerească prin îngeri, umanitatea prin păstori şi, prin stea, nemărginitul univers.

Toate I s-au închinat Lui!

Aici, în sfânta biserică, Îi aducem şi noi azi cuvenita închinare, laudă şi mulţumire pentru că ne-a chemat la acest binecuvântat ospăţ cosmic.

Bucuria Naşterii Domnului a pătruns întreaga substanţă a creaţiei- de la cele din înaltul cerului, până la cele din adâncul pământului- coborându-Se Hristos în peştera Betleemului. Toiagul păstorului din Betleem nu reprezintă altceva decât un axis mundi în jurul căruia s-a creat lumea.

Aici s-au auzit glasuri îngereşti: ,,Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!” ( Luca 2,14).

Iată darurile cu care ne aşteaptă Hristos la acest praznic: pace pe pământ şi între oameni bunăvoire .

Iubiţi fraţi şi surori în Domnul,

Aceste cuvinte îngereşti s-au auzit în urmă cu peste două mii de ani în Betleemul Iudeii.

O, cât de actuale şi necesare ne sunt şi astăzi! Câte războaie sunt pe pământ şi azi şi câtă vrajbă între fraţi!

Unde este pacea din lume şi unde este bunăvoirea dintre oameni?!

E atâta vrajbă între popoare, între oameni, între fraţi, între părinţi şi copiii lor!

Iată, ne cheamă azi Hristos Pruncul, aici, să ne împărtăşească din darurile Sale- pace şi bunăvoire.

Magii I-au adus aur, smirnă şi tămâie, iar Hristos ne aduce pace şi bunăvoire- darurile veşniciei.

Însă, ne-a mai adus azi Hristos un dar de mare preţ: acela al naşterii întru veşnicie.

      Prin Naşterea Sa, Hristos pune în fiecare prunc născut darul naşterii întru veşnicie. De acum, pruncii nu mai mor; de acum, mamele nu mai nasc prunci care vor muri, ci nasc fii ai veşniciei cereşti.

Iubită mamă creştină, de acum, fiii tăi nu vor mai fi semănaţi în ţărână, ci îi va lua cu El Fiul lui Dumnezeu - Prunc azi- şi vor fi şi ei fii ai Celui Preaînalt.

Fiii pe care îi ţii tu azi pe braţele tale, mâine, pe aceştia, îi va ţine Avraam la sânul său.

Maica Domnului- Fecioara Maria- s-a învrednicit de a naşte Izvorul Vieţii- pe Hristos Domnul, iar tu, dulce mamă, naşti de azi viaţă- fii ai veşniciei.

O, ce mare dar să naşti viaţă!

Tu, iubită mamă creştină, eşti de azi braţul lui Dumnezeu cu care a frământat ţărâna din care l-a făcut pe Adam.

      Tu eşti chemată să lucrezi azi împreună cu Dumnezeu pe acelaşi ogor, să rodeşti ţărâna în care seamănă Dumnezeu darul veşniciei, darul vieţii veşnice.

      O, mamă, tu ţii pe braţele tale o fărâmiţă din veşnicie!

      O, ce braţe binecuvântate! De aceea ţi le sărut şi le ud cu lacrimile recunoştinţei, pentru că mi-ai dat lacrima veşniciei.

      Nu suntem născuţi din piatră, ci din lacrimă de mamă şi har dumnezeiesc; lacrima şi harul sunt daruri veşnice.

      Braţele tale, iubită mamă creştină, sunt corabia cu care ne treci tu pe noi- fiii tăi- pe marea lacrimilor, la limanul cel liniştit al Împărăţiei lui Dumnezeu.

Iubiţii mei, priviţi cât de bucuroasă este o mamă care-şi ţine pe braţele sale pruncul ei! De ce este oare aşa de bucuroasă?!

Pentru că ea ştie că pruncul ei seamănă cu Pruncul Mariei din umila iesle a peşterii din Betleem.

Prin ochii pruncului, mama vede cerul; ochii pruncului sunt ferestre prin care mama vede umbra veşniciei.

      De la acest Praznic, fiecare mamă creştină primeşte darul veşniciei, pe care te rog, iubită mamă creştină, să nu-l ucizi, să nu ucizi veşnicia!

Iubiţi fraţi creştini,

Taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu a fost propovăduită de Sfinţii Apostoli şi de ucenicii lor la toate neamurile.

Sfântul Apostol Pavel îi spune ucenicului Timotei: ,,(…) mare este taina dreptei credinţe; Dumnezeu S-a arătat în trup, S-a îndreptat în Duhul, a fost văzut de îngeri, S-a propovăduit între neamuri, a fost crezut în lume, S-a înălţat întru slavă.”              ( 1 Timotei 3, 16).

Iată o adâncă sinteză făcută de Sfântul Apostol Pavel, care a rămas în scris şi pentru noi cei de azi; o rază de lumină peste marea taină a Întrupării Fiului lui Dumnezeu.

Sfinţii Apostoli au dus în lume Evanghelia lui Hristos- învăţătura Sa- dar şi darurile aduse de El omului căzut în păcat: „Poporul care stătea în întuneric a văzut lumină mare şi celor care şedeau în latura şi în umbra morţii lumină le-a răsărit.” ( Mt. 4, 16; Is. 9, 1).

Ce lipsea pe pământ la venirea lui Hristos?!

Lumina! „ Eu sunt lumina lumii ”va spune Hristos ( Ioan 8, 12).

Unde stătea poporul ? În întuneric!

Hristos aduce cu Sine acea lumină hristică ce pătrunde în substanţa şi esenţa întregii creaţii; nu numai celor vii, ci şi celor morţi.

      În întuneric, moartea se lupta cu veşnicia omului. Hristos îi va ridica şi pe cei din morminte dăruindu-le lumină şi viaţă, iar celor vii le aprinde în inimă candela vieţii şi luminii veşnice.

     Ce mare taină: soarele strălucea, mângâind cu ale sale raze pământul; şi totuşi pe pământ era întuneric!

O, soare, ce lumină ai tu de nu poţi alunga întunericul?!

O, soare, cât de slăvit ai fost tu de poeţi şi de „zei”, dar iată că totuşi ai pierdut lupta cu întunericul!

Azi ne-a răsărit, iubiţilor, Soarele dreptăţii, a Cărui lumină aduce pace, dreptate şi biruie întunericul şi moartea.

O singură lumină străluceşte în univers, un singur „Soare”- Hristos Domnul. Astăzi a răsărit slava Lui şi a Celui Care ni L-a trimis în dar.

De acum să cântăm cu Isaia profetul: „Cu noi este Dumnezeu, înţelegeţi neamuri şi vă plecaţi (…) căci cu noi este Dumnezeu!” ( Is. 8, 9-10).

Cât de mult s-a bucurat în duhul şi acest mare prooroc al Vechiului Testament!

Lui i s-a descoperit venirea în lume a Fiului lui Dumnezeu şi că Se va naşte dintr-o Fecioară: „Iată Fecioara va avea în pântece şi va naşte Fiu şi vor chema numele Lui Emanuel care se tâlcuieşte :Cu noi este Dumnezeu.”(. Is. 7, 14; Mt. 1, 23 ).

Cât de curată şi plină de bucurie era inima profetului Isaia care a trăit cu opt secole înainte de Hristos!

El trăieşte un prezent veşnic lângă Dumnezeu. El zice „ cu noi este Dumnezeu” şi nu „cu noi va fi Dumnezeu”.

O, bătrânule profet, cele date ţie a le grăi de Domnul puterilor celor de Sus, s-au împlinit în urmă cu două mii de ani; de atunci, tu ai trăit prezenţa bucuriei dumnezeieşti a harului.

Bătrânul profet s-a bucurat în duhul de Naşterea lui Hristos. L-a mângâiat Dumnezeu trecând peste timp, timpul n-a fost o stavilă între Dumnezeu şi profet, căci i-a dat bucuria Naşterii Fiului Său cu opt secole mai înainte faţă de urmaşii săi.

   Isaia a ajuns prin har cu opt secole mai devreme la porţile veşniciei. Dacă Isaia grăieşte la viitor despre Naşterea lui Hristos, iar noi la trecut, totuşi azi trăim aceeaşi bucurie cu bătrânul profet în acest prezent veşnic al bucuriei. Biblia nu este o istorie a unei lumi apuse, ci istoria veşniciei.

Bucuraţi-vă astăzi împreună cu Fecioara Maria care s-a făcut tron ceresc, Maică a lui Dumnezeu, bucuraţi-vă cu îngerii şi cu bătrânul profet Isaia.

„Cu noi este Dumnezeu” grăia profetul, dar se pune cuvenita întrebare: noi, mai suntem azi cu Hristos Domnul?!

El este şi azi, aici, în Sfântul Potir; vine la noi să Se aducă pe Sine ca merinde pentru viaţa veşnică. Ne cheamă la masa Sa cea sfântă,la Cina Sa.

O, câţi din noi mai venim azi la acest Ospăţ Ceresc?!

Sfântul Apostol Pavel le spune Filipenilor că Hristos: „S-a deşertat pe Sine, chip de rob luând.“( Filip. 2, 7), adică S-a făcut frate şi prieten cu mine şi cu tine.

Dar cu dumnezeirea Sa cum rămâne?

     „ Fiul rămâne tot Ipostas tainic şi în aceeaşi relaţie eternă de Născut din Tatăl”, ne spune Părintele Dumitru Stăniloae.

 „ Prunc Se face Făcătorul!” Câtă deşertare, câtă coborâre a Făcătorului ca să ne poată ridica pe noi şi firea noastră din căderea cea din veşnicie!

Dumnezeu nu lasă să piară nimic din ceea ce El a creat din iubire.

Dumnezeu, prin om – în care Şi-a deşertat iubirea Sa- doreşte să umple universul de iubire.

Până la Naşterealui Hristos, viaţa omului căzut „în latura şi umbra morţii” începea şi se sfârşea între două lacrimi: naştere şi moarte.

Cât este viaţa omului pe acest pământ?!

      Cât o lacrimă!

      Romanul vieţii mele, sunt convins că, poate fi scris pe faţa unei lacrimi.

      Nu suntem legaţi de pământ pe veşnicie, căci pământul nu este altceva decât o frunză ce pluteşte pe lacrimile noastre în univers.

      Pământul este singurul loc în univers unde a căzut o lacrimă a lui Dumnezeu şi l-a sfinţit cu lacrima Sa.

Să nu vărsăm pe el, iubite mame, sânge de copil, ci lacrimile pocăinţei.

      Încă mai avem azi dreptul de a plânge, căci lacrimile pocăinţei sunt mugurii mântuirii noastre.

       Înainte de a cădea în veşnicie, să cădem în Iordanul pocăinţei.

     După cum marea sărută uscatul cu valurile sale, tot aşa omul Îl sărută pe Dumnezeu cu lacrimile pocăinţei. Lacrima face parte din limbajul non verbal al omului, lacrima fiind limba pe care o înţelege cel mai bine Dumnezeu.

     Cu acest praznic, noi, creştinii intrăm în era nemuririi- naşterea nemuririi. Naşterea lui Hristos a transfigurat istoria şi toată creaţia Sa. Prin Naşterea Sa, Hristos a sfinţit timpul şi de atunci nici timpul nu mai moare, ci se odihneşte în veşnicie.

Iubiţi credincioşi,

În zilele acestea au trecut prin biserici şi pe la casele frăţiilor voastre colindători; ei au adus în inimile noastre bucuria Naşterii Pruncului Iisus.

Sfântul Apostol Pavel le scria Filipenilor aceste cuvinte pe care şi eu vi le adresez frăţiilor voastre astăzi împreună cu Apostolul: „Bucuraţi-vă pururea întru Domnul! Şi iarăşi zic: bucuraţi-vă!” ( Filip. 4, 4), mai ales astăzi, căci „ Cuvântul S-a făcut trup şi S-a sălăşluit între noi şi am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia- Născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr” ( Ioan 1, 14).

Bucuraţi-vă că azi, altarul bisericii noastre s-a făcut peştera din Betleem.

Să aducem şi noi doxologii cu cetele cereşti Pruncului Iisus şi Maicii Domnului care s-a învrednicit să-L nască, să-L crească şi să ni-L dăruiască prin voia Tatălui spre mântuirea noastră.

Hristos a venit în lume să mângâie pe omul cel căzut, să-i lege rănile cele de moarte făcute prin păcat şi să-l ducă pe om în casa Tatălui Său Cel Ceresc.

A venit în lume Hristos întru smerenie, Şi-a trăit viaţa pământească curată ca a unui copil şi plină de dăruire ca a unui păstor Ce Şi-a dat viaţa pentru salvarea turmei Sale. De aceea va spune mai târziu Hristos: ,,De nu vă veţi întoarce şi nu veţi fi ca pruncii, nu veţi intra în Împărăţia Cerurilor.”( Mt. 18, 3).

A umblat mereu pe cărările acestei lumi, căutându-Şi oile pierdute, rătăcite şi rănite de păcat. Şi dacă ,,vulpile îşi aveau vizuinile lor, păsările cerului cuiburi, Fiul Omului nu avea unde să-Şi plece capul.” (.cf. Mt. 8 ,20).

Fără credinţă, în faţa tainei Întrupării am rămâne fără niciun grai, nepricepând cum ,,cu totul a fost între cei de jos şi de cei de Sus nu S-a depărtat Cuvântul Cel necuprins”, că pogorârea lui Dumnezeu n-a fost cu mutare din loc, ci naştere din Fecioară ( cf. Acatist. Buneivestiri).

Fecioara care ,, astăzi, pe Cel mai presus de fiinţă- L naşte”, va rămâne neclintită chemării celei de Sus. Maicii Domnului i s-au dat cheile pământului.

Maica Domnului va fi alături de Pruncul Dumnezeiesc, apărându-L, fugind cu El în Egipt să-L scape de sabia lui Irod, dar împlinind întru toate cuvintele Fiului Său, chiar atunci când îi va spune că drumul Său pe acest pământ se va sfârşi pe Golgota.

Maica Domnului s-a bucurat şi a plâns împreună cu Fiul său, acesta fiind drumul mamei: între bucurie şi lacrimă.

      Maica Domnului va rămâne bucuria Apostolilor şi mângâierea tuturor celor înlăcrimaţi din această lume, Maica orfanilor şi a mamelor îndurerate.

Acum, la acest Praznic Dumnezeiesc vă trimit şi eu aceste cuvinte care să vă fie spre mângâiere şi spre sfântă aducere aminte că, în urmă cu mai bine de două mii de ani, pentru noi a venit Hristos, Fiul lui Dumnezeu, să ne ridice din umbra morţii.

Adăugaţi la rugăciunile voastre milostenia, mângâierea şi ajutorarea fraţilor ce sunt în suferinţă şi în mari nevoi.

      Nu lăsaţi casă nemângâiată azi, nimeni să nu fie azi trist, nimeni să nu mai plângă, ci să-L întâmpine cu bucurie pe Hristos –Bucuria noastră.

      Rog pe Bunul Dumnezeu să-Şi reverse harul şi pacea peste ţara noastră şi peste toţi fiii ei.

      Trăiţi iertându-vă, ajutându-vă şi iubindu-vă cu iubire sfântă.

Al vostru, al tuturor, de tot binele voitor

† Ioan, al Munţilor