CULTURA 24 noiembrie 2022

„Iubiri înghețate”, un spectacol de poezie românească susținut de elevii de la Liceul de Arte

de Daniela Luca | 552 vizualizări

Câțiva elevi din clasa a IX-a, de la secția Dramă a Liceului de Arte „Plugor Sándor” din Sfântu Gheorghe, vor susține, cu ocazia Zilei Naționale a României, un spectacol de poezie românească, din versurile lui Mihai Eminescu și Nichita Stănescu. Evenimentul va avea loc joi, 1 Decembrie, de la ora 17:00, în Piața Libertății. 

„Vor fi șapte elevi, toți boboci. Acesta va fi practic și examenul lor de poezie și implicit prima ieșire la public”, ne-a spus managerul Teatrului „Andrei Mureșanu”, Anna Maria Popa. 

Cei care doresc să vadă interpretarea poeziei românești, din versurile lui Mihai Eminescu și Nichita Stănescu, a elevilor de la secția Dramă a Liceului de Arte „Plugor Sándor”, li se pot alătura așadar joi, 1 decembrie, de la ora 17:00, în Piața Libertății. 

TAM mai organizează, pe 30 noiembrie, de la ora 20:00, un spectacol dedicat operei lui Mihai Eminescu, numit după celebrul poem „Călin – file din poveste”, care va fi pus în scenă de actrița Daniela Nane și pianista Ioana Maria Lupașcu. Accesul se face pe bază de bilet, care costă 30 de lei (contact pentru rezervare: 0725.112.225).

„Cine este Yop” – spectacol de animație pentru copii, realizat de către Trupa ARTYA din Târgu Mureș, este un alt eveniment organizat cu ocazia Zilei Naționale a României de TAM. Vor fi două reprezentații, de la ora 9:00 și de la ora 10:00, iar accesul se va face pe bază de bilet (10 lei copii și 20 de lei adulți; contact pentru rezervare: 0725.112.225). 

Evenimentele dedicate Zilei Naționale a României fac parte din seria de manifestări artistice și culturale desfășurate sub egida Prefecturii Covasna, „Împreună pentru România”, și se vor încheia pe 2 decembrie, de la ora 20:00, la Arena Sepsi, cu un concert al trupelor Zdob și Zdub și Sarmalele Reci. 

Programul complet al activităților care se desfășoară în perioada 24 noiembrie – 2 decembrie este disponibil pe CovasnaMedia.ro.

Distribuie articolul:  
|

CULTURA

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.